News

Scutiri de taxe locale pentru zeci de mii de militari. Care sunt categoriile de beneficiari ale facilităților

Câteva zeci de parlamentari ai PSD au inițiat un proiect de lege prin care scutirile de impozite și taxe locale de care beneficiază veteranii de război sunt extinse și asupra veteranilor din teatrele de operații.
26.05.2022 | 14:00
Scutiri de taxe locale pentru zeci de mii de militari Care sunt categoriile de beneficiari ale facilitatilor
Facilități fiscale pentru soldații din teatrele de operațini. Colaj Fanatik/ Sursa Foto: Facebook: Forțele Terestre Române
ADVERTISEMENT

Printre semnatarii proiectului de lege depus la Senat figurează și ministrul Muncii, Marius Budăi, inițiatorii propunând ca regimul fiscal de care beneficiază veteranii de război să se aplice și veteranilor care din teatrele de operațiuni în care au activat militari și polițiști români, precum Afganistan, Irak, Kosovo sau Bosnia.

De scutirile de taxe vor beneficia și angajați ai MAI

Potrivit Legii 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat, veteranii acestui tip de operațiuni sunt scutiţi de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren.

ADVERTISEMENT

Prin noul proiect, veteranii teatrelor de operațiuni nu vor mai plăti nici impozitul pe mașini,  scutire care deja se acordă pentru veteranii din al doilea război mondial, văduvelor de război și văduvelor necăsătorite ale veteranilor de război.

De asemenea, autorităților locale li se acordă dreptul de a decide și scutiri de la plata taxelor speciale pe care le pot institui, potrivit prevederilor Codului Fiscal. Este vorba de taxe care nu sunt prevăzute expres în Codul Fiscal, dar pe care o primărie le poate institui prin decizia consiliului local pentru furnizarea anumitor servicii către populație. Scutirea de la plata taxelor speciale nu este obligatorie, după cum nu este nici în momentul de față pentru veteranii de război, dar oferă autorităților locale fundamentul legal pentru a decide eventuale asemenea scutiri. În schimb, scutirea de la plata impozitului pe mașini va fi obligatorie pentru primării.

ADVERTISEMENT

De scutirile de taxe și impozite preconizate vor beneficia atât angajați ai Ministerului Apărării Naționale, cât și cei ai Ministerului Afacerilor Interne. Potrivit datelor oficiale, este vorba de 25.869 de persoane din MApN și 1.320 din MAI.

Aşadar, scutirea de la plata impozitului pe mijloacelor de transport, respectiv scutirea sau acordarea de reduceri de la plata taxelor speciale pentru aceste persoane, nu grevează bugetele locale de venituri importante care să afecteze funcţionarea serviciilor publice”, se spune în expunerea de motive a proiectului de lege.

ADVERTISEMENT

Peste 6.000 de bucureșteni nu vor mai plăti impozit pe mașină

Potrivit MApN, distribuția pe localități a celor 25.869 de veterani din teatrele de operaţii este următoarea: 25 de localităţi în care domiciliază sub 10 veterani, 57 de localităţi în care domiciliază între 10-99 de veterani, 30 de localităţi în care domiciliază între 100-499 de veterani, 12 localităţi în care domiciliază între 500-999 de veterani, 2 localităţi cu peste 1000 de veterani şi 1 localitate cu 5756 de veterani (municipiul Bucureşti). Cei mai mulți veterani ai MAI domiciliază tot în București, 608,  iar în cele 41 de judeţe ale ţării situaţia se prezintă astfel: în 17 judeţe domiciliază sub 10 veterani, iar în celelalte 24 de judeţe domiciliază între 10-57 de veterani.

Legea 168/2020 prevede deja o serie de avantaje acordate veteranilor din teatrele de operațiuni. Potrivit articolului 12 al legii, ei beneficiază de o sumă forfetară lunară, neimpozabilă, în procent de 25% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, pentru personalul în activitate și o indemnizație lunară, neimpozabilă, în valoare de 1.000 lei, după trecerea în rezervă sau retragere, precum și la încetarea raporturilor de muncă sau serviciu, după caz. Drepturile acordate nu se impozitează, nu se cuprind în baza lunară de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii și nu afectează acordarea altor drepturi. În cazul răniților, invalizilor sau urmașii celor decedați, legea prevede o altă serie de avantaje.

ADVERTISEMENT