Dacă pentru președinția partidului nu par să apară surprize, Marcel Ciolacu fiind, până la acest moment, singurul candidat, ”bătălia” se va da la Congresul social-democraților pentru cele două funcții de prim-vicepreședinte, respectiv cele 16 de vicepreședinte.
În premieră, delegații la Congresul PSD din 24 august își vor vota noua conducere în mod electronic, de pe telefonul mobil, în baza unui cod QR.
Potrivit unor surse social-democrate, citate de publicația Știripesurse.ro, Marcel Ciolacu, actualul lider al PSD, este singurul candidat la președinția formațiunii, iar Paul Stănescu (PSD Olt), actualul secretar general al PSD își va păstra, cel mai probabil, funcția.
În ceea ce privește șefia Consiliului Național, deținută în acest moment de Vasile Dîncu (PSD Cluj), este vizată de fostul premier Mihai Tudose (PSD Brăila). Dîncu ar putea să primească în schimb funcția de vicepreședinte PSD în domeniul Afacerilor Europene.
Potrivit acelorași surse, un alt membru al actualei echipe de conducere care ar urma să își piardă funcția este Titus Corlățean, actual vicepreședinte PSD pe regiunea Sud. În locul său ar urma să fie ales Corneliu Ștefan, liderul CJ Dâmbovița.
Corlățean ar urma să fie numit responsabil PSD pentru Republica Moldova, participând în continuare la ședințele Biroului Politic Național (BPN) al PSD, însă fără drept de vot.
Cei care aspiră la funcțiile de prim-vicepreședinte PSD sunt ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu (PSD Timiș), Gabriela Firea (PSD București) și Daniel Băluță (PSD Sector 4).
„Dacă despre Grindeanu se poate spune că nu are emoții, Firea și Băluță duc o luptă umăr la umăr pentru locul rămas. Câștigătorul va fi prim-vicepreședinte PSD, iar pierzătorul va primi ca ‘medalie de argint’ o funcție de vicepreședinte PSD pe regiunea București-Ilfov.
Cel mai probabil, pe lista de vicepreședinți cu care Marcel Ciolacu se va prezenta în fața Congresului se vor mai regăsi: Radu Moldovan (Bistrița Năsăud) ca vicepreședinte pe regiunea Nord-Vest, Claudiu Manda (Dolj) ca vicepreședinte pe regiunea Sud-Vest, Gabriel Zetea (Maramureș), vicepreședinte pe Administrație Publică și Lia Olguța Vasilescu (Dolj), vicepreședinte pe Muncă”, au mai precizat sursele citate.
Printre cei care aspiră la o funcție de vicepreședinte ar mai fi liderul PSD Gorj, Mihai Weber, în vreme ce Alexandru Rafila ar încerca să obțină o funcție de vicepreședinte în domeniul Sănătății.
Gheorghe Șoldan, liderul CJ Suceava, una dintre tinerele speranțe ale partidului, ar putea deveni vicepreședinte pe economie sau dezvoltare regională, drept răsplată pentru că l-a învins pe Gheorghe Flutur în alegerile locale, mai relatează sursele din PSD.