Rapid a reușit să obțină semnătura fundașului Denis Ciobotariu, care a intrat în ultimele șase luni de contract cu Sepsi. Fotbalistul de 26 de ani va juca în Giulești, deși a crescut la Dinamo. Mai mult, în copilărie el obișnuia să meargă la antrenamentele Stelei.
Ciobotariu ar vrea să plece la Rapid încă din această iarnă. Pentru a ajunge acolo, giuleștenii vor trebui să achite o sumă de bani. Negocierile se vor purta în următoarele zile, iar fotbalistul s-ar putea alătura lotului lui Șumudică, chiar la Dubai.
Soarta face ca Ciobotariu să ajungă la Rapid, în condițiile în care el este crescut și cizelat de marile rivale. Denis a fost junior la Dinamo, club la care tatăl său și-a încheiat cariera. El obișnuia să asiste însă și la antrenamentele Stelei, grației relației de familie pe care o are cu Olăroiu.
Cosmin Olăroiu este nașul de cununie al lui Liviu Ciobotariu și nașul de botez al celor doi copii ai acestuia. Ambii băieți ai lui Ciobi, atât Denis, cât și fratele lui mai mare Cosmin erau răsfățați de Oli în copilărie. Acesta obișnuia să-i ia la antrenamentele Stelei în perioada euro-fantastică a clubului.
Denis Ciobotariu avea atunci opt ani, iar fratele său 12 ani. Ciobi junior, adică noul fotbalist de la Rapid, este născut chiar pe 10 iunie, la fel ca Olăroiu. Fratele său a primit numele Cosmin de pe urma nașului său. Ciobi senior și Olăroiu au fost colegi de cameră la FC Național, fiind și prieteni foarte buni.
Dintre cei doi copii ai lui Liviu Ciobotariu, doar Denis s-a ținut de fotbal. Cosmin, mai mare cu patru ani, a jucat tot fundaș central și a debutat, la 15 ani, jucând pentru AS Corbeanca. A renunțat la fotbal după câțiva ani, când s-a împăcat cu ideea că nu poate face o trecere performantă de la juniori la tineret.
În schimb, fratele său a ajuns unul dintre cei mai buni fundași din Superligă. Denis a debutat la 18 ani la Dinamo, unde a jucat două sezoane. Un an a fost împrumutat la Chindia, apoi s-a rupt de clubul din Ștefan cel Mare.
CFR Cluj l-a cumpărat cu 150.000 de euro, însă nu prea a jucat, fiind împrumutat o jumătate de an la FC Voluntari, unde a fost antrenat chiar de tatăl lui. Același lucru s-a întâmplat și la Sf. Gheorghe, unde împreună au câștigat Supercupa României.
Din 2022, de când e la Sepsi, s-a impus ca titular. Ciobotariu a fost titular la naționala U21 a României, care a jucat la Campionatul European de tineret din 2021. Tricolorii mici, antrenați atunci de Adrian Mutu, au remizat cu Olanda și Germania și au învins Ungaria, dar nu au ieșit din grupă.