Etapa cu numărul 28 din SuperLiga va aduce duelul dintre Rapid și Dinamo, meci care se anunță a fi unul plin de spectacol, atât pe teren, cât și în afara lui.
Sezonul regulat se apropie de final și punctele contează mai mult ca oricând. Totuși, cei de la Dinamo și-au asigurat matematic calificarea în play-off, asta după ce Universitatea Craiova a izbutit și ea această bornă. Rapid este și ea foarte aproape să fie sigură de o clasare între primele 6, iar în scenariul actual numai un dezastru ar putea face ca giuleștenii să rateze play-off-ul.
Cu toate acestea, duelul cu Dinamo se anunță a fi unul extrem de încins. Giuleștenii nu sunt în cea mai bună formă, după ce au fost eliminați din Cupa României și au pierdut meciul cu Farul, 1-3, iar „câinii” caută revanșa. Se pare că și suporterii alb-roșii sunt dornici să-și vadă echipa la lucru, pe Arena Națională, și au cumpărat deja peste 2000 de bilete din cele 8300 de bilete puse la vânzare pentru galeria oaspete, anunță Program DDB. Ritmul este unul foarte bun, tichetele fiind disponibile de nici 24 de ore, iar dacă continuă așa, cel mai probabil dinamoviștii vor face sold-out în peluza lor.
În tur, meci jucat în luna octombrie, a fost o victorie pentru giuleșteni, care s-au impus cu 2-0 după autogolul lui Eddy Gnahore și reușita lui Cristi Manea. Confruntarea a fost una plină de suspans și dramatism, iar rezultatul final a prelungit seria meciurilor fără eșec pentru giuleșteni în fața rivalei din București. De la promovare, din 2021, cei de la Rapid nu au pierdut vreun meci cu Dinamo.
Meciul s-a disputat pe Arena Națională și a avut toate cele așteptate de la un derby. Nu mai puțin de 34,700 de oameni au ales să vadă partida live, pe stadion și acest număr reprezintă recordul pentru actualul sezon. A doua partidă ca asistență din actuala stagiune este cea dintre FCSB și Rapid, acolo unde au fost 30,903 de spectatori. Podiumul e închis de FCSB – Dinamo, cu 28,510 de spectatori pe Arena Națională.