Sport

Se anunță un „infern” pe Arena Națională la derby-ul FCSB – Dinamo! Câte bilete s-au vândut. Exclusiv

Partida FCSB - Dinamo se anunță una incendiară, atât în teren, cât și în tribune.
12.09.2021 | 16:28
Se anunta un infern pe Arena Nationala la derbyul FCSB  Dinamo Cate bilete sau vandut Exclusiv
Se anunță un „infern” pe Arena Națională la derby-ul FCSB - Dinamo! Câte bilete s-au vândut. Exclusiv
ADVERTISEMENT

Derby-ul FCSB – Dinamo se va juca astăzi, 12 septembrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională. În prezent, FCSB se află pe locul 9 din Liga 1, cu nouă puncte obținute după șapte meciuri jucate, iar Dinamo se poziționează pe locul 14, cu șase puncte.

Se anunță un „infern” pe Arena Națională la derby-ul FCSB – Dinamo

Derby-ul FCSB – Dinamo este așteptat cu sufletul la gură de fanii ambelor echipe, astfel că audiența de pe Arena Națională va fi una ridicată. Din informațiile FANATIK, până la această oră, s-au vândut peste 35.000 de bilete în total pentru meciul de diseară.

ADVERTISEMENT

Trebuie menționat că, potrivit protocolului COVID-19 în vigoare, la meciul FCSB – Dinamo, vor putea asista maxim 41.000 de spectatori, adică 75% din capacitatea stadionului.

Adrian Porumboiu bagă spaima în dinamoviști înaintea derby-ului cu FCSB

Fostul arbitru susține că este o mare diferență de valoare între FCSB și Dinamo, astfel că nu le dă prea multe șanse de victorie „câinilor”.

ADVERTISEMENT

Totodată, Adrian Porumboiu a vorbit la superlativ despre Constantin Budescu, proaspăt revenit la FCSB, spunând că va „picta” la meciul cu Dinamo.

„Nu prea mai pare un derby. Sunt două echipe cu situații total diferite. Dar probabil că doar ambiția poate să facă meciul disputat.

ADVERTISEMENT

E diferență mare între FCSB și Dinamo. Dinamo este o echipă îngenuncheată cu atâtea probleme pe cap. Iar FCSB este o echipă care are cu totul și cu totul alte condiții.

Dar, la meciurile astea, cred că se joacă mai mult cu sufletul, decât cu ce ai în traistă. Se mai întâmplă minuni în fotbal, dar e greu de tot. E diferență mare de valoare.

ADVERTISEMENT

Nu mai sunt meciurile de altădată. Dacă ar fi după galerie, ar câștiga Dinamo. Dar, din păcate, pentru ei, nu joacă galaria. Cei de la Dinamo, la capitolul ăsta, ar putea fi campioni.

Budescu joacă într-un picior cu ei. Stă la mijlocul terenului, ia un șevalet și pictează. E artist. Dă culoare fotbalului.

Dacă îi pui pe ceilalți să dea pase cu exteriorul cum dă el, sunt ferm convins că 95% din fotbaliștii din prima ligă își fracturează glezna”, a declarat Adrian Porumboiu, în exclusivitate, pentru FANATIK.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Dinamo: 2,22 este cota pentru „total goluri: 3-4”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT