News

Se construiește cel mai lung tunel feroviar din România. Are o lungime de 14 km, iar trenurile vor circula cu 160 km/h prin el. Cum arată astăzi

Este în plină construcție cel mai lung tunel feroviar din România, de 14 km. În ce an vor circula pe aici trenurile cu o viteză uluitoare pentru țara noastră.
18.01.2025 | 19:58
Se construieste cel mai lung tunel feroviar din Romania Are o lungime de 14 km iar trenurile vor circula cu 160 kmh prin el Cum arata astazi
Cum arată cel mai lung tunel feroviar din România, pe unde trenurile vor circula cu o viteză foarte mare. Sursa foto: ISU Brașov / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Încă din martie 2024, două utilaje impresionante lucrează din greu la efectuarea cel mai lung tunel feroviar din România, o lucrare de infrastructură unică în țara noastră.

Cum arată cel mai lung tunel feroviar din România, pe unde trenurile vor circula cu o viteză foarte mare

De-a lungul ultimilor ani, în România au fost demarate mai multe proiecte de infrastructură rutieră și feroviară. Unul dintre acestea este calea ferată care va lega Brașov de Sighișoara.

ADVERTISEMENT

În martie 2024, primul TBM (Tunnel Boring Machine) a ajuns pe șantierul liniei de cale ferată Brașov – Sighișoara, zona Racoș – Ormeniș, județul Brașov. Lucrările la primul tunel ar putea fi gata în octombrie 2025, potrivit secretarului de stat în Transporturi Ionuț Cristian Săvoiu.

În urmă cu câteva zile, pompierii braşoveni au fost în misiune de recunoaștere la Tunelul Racoș-Ormeniș de pe calea ferată Brașov-Sighișoara. Pozele postate de ISU Brașov arată clar faptul că cel mai mare tunel feroviar din România începe să prindă contur.

ADVERTISEMENT

După finalizarea lucrărilor, Tunelul Racoș – Ormeniș va fi cel mai lung tunel feroviar din România. El va fi format din două sensuri și o lungime totală de 14 km.

Conform specialiștilor din transporturi, în 2028, prin aceste ”găuri” din munte trenurile vor trece cu o viteză amețitoare: 160 de km/h. Astfel, traseul spre granița de vest a țării va fi scurtat cu aproape 130 de km.

ADVERTISEMENT

În aceste zile, pe șantierul zona Racoș – Ormeniș sunt două utilaje care forează tunelurile în munte. La final, fiecare dintre cele două căi feroviare va avea 6,9 kilometri.

Utilajul folosit la primul tunel are o lungime de 100 de metri. Această ”cârtiță” de 1.500 de tone a început să sape în panta dealului situat la doar 4 km vest de Racoș. El se alătură mașinii de foraj Alexandra. Aceasta a început misiunea la jumătatea lunii octombrie și acum este deja înăuntrul muntelui, conform news.bv.

ADVERTISEMENT

Odată cu avansul în interiorul muntelui, TBM-urile montează în jurul lor prefabricate de beton de 1,5 metri lățime fiecare. În formă de inel, acestea au rolul de a crea forma circulară a tunelului.


În prezent, pentru a se asigura că totul este în siguranță, pompierii brașoveni au fost la fața locului, pentru o misiune de recunoaștere. Ei au folosit un robot care a scanat tunelul.

ADVERTISEMENT