Documentația pentru autostrada sau drumul expres București-Giurgiu (etapa studiului de fezabilitate) va fi disponibilă pentru consultare publică săptămâna viitoare, a declarat duminică Gabriel Budescu, directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), într-un interviu acordat Radio România Actualități.
Proiectul urmează să fie lansat în curând, în contextul în care se pregătește și documentația pentru un nou pod peste Dunăre, în zona Giurgiu-Ruse.
„Proiectul va fi promovat în perioada imediat următoare pentru că este în pregătire şi documentaţia pentru un nou pod peste Dunăre la Giurgiu-Ruse. De la Giurgiu va fi această legătură modernă, până la Autostrada A 0 Bucureşti Sud sau chiar până la Autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti respectiv A 2 -Autostrada Soarelui.
Va fi o analiză multi-criterială în care vom lua în calcul mai multe scenarii de traseu, cel puţin 5 scenarii printre care conexiunea cu viitorul Drum de mare viteză Bucureşti-Alexandria, cu A 1 Bucureşti-Piteşti şi A 2 Bucureşti-Constanţa şi vom vedea care este cea mai bună variantă din punct de vedere tehnic şi financiar.
Profilul drumului, Autostradă sau Drum Expres va fi stabilit în urma Studiului de Fezabilitate. Dacă datele de trafic de perspectivă ne arată că este nevoie de autostradă, atunci vom face din start autostradă”, a declarat Gabriel Budescu, citat de Agerpres.
De la Giurgiu, această nouă infrastructură va asigura o legătură modernă până la Autostrada A0 București Sud, sau chiar până la Autostrada A1 București-Pitești și Autostrada A2 – Autostrada Soarelui.
În plus, se vor integra soluții inovatoare, cum ar fi modelarea 3D Building Information Modelling (BIM), iar proiectantul va trebui să prezinte o evaluare a materialelor de construcție, fie că provin din import sau din producția internă.
„În ceea ce priveşte structurile şi soluţiile tehnice, vom cere în caietul de sarcini o analiză pentru utilizarea materialelor de construcţii din import sau din producţie internă. Cred că este foarte important să decidem dacă facem drumul din beton, cimentul fiind produs în România sau din bitum, dar pe care îl importăm. Săptămâna viitoare va fi lansat în dezbatere publică acest caiet de sarcini pentru Drumul de mare viteză Bucureşti -Giurgiu, tocmai pentru că am inclus aceste elemente de noutate şi vreau să avem un răspuns din partea pieţei înainte de lansarea licitaţiei în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP)”, a spus Gabriel Budescu.
Directorul CNIR a subliniat importanța construirii unui nou drum modern între București și Giurgiu. Proiectul drumului de mare viteză București-Giurgiu este inițiat de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), iar studiul de fezabilitate este estimat să dureze între 18 și 24 de luni.
CNIR se ocupă de dezvoltarea proiectelor de infrastructură rutieră, conform cerințelor de mobilitate ale cetățenilor și necesităților de transport al mărfurilor, asigurând condiții de siguranță, timpi de deplasare comparabili cu standardele din Uniunea Europeană și un trafic confortabil.
„Mulți dintre noi care am călătorit, am văzut, e frustrant să vii din Grecia, Bulgaria – au început și ei să aibă autostrăzi, după care să treci în localități, să mergi cu 50 km/h. Este nevoie și mai ales pentru transportatori, orice minut petrecut în trafic contează”, a mai spus Budescu.
Crearea CNIR contribuie la dezvoltarea pe termen lung a rețelei transeuropene de transport (TEN-T), esențială pentru funcționarea eficientă a pieței interne comunitare și atingerea obiectivelor strategiei europene de creștere economică.