Plan ambițios al autorităților din București în zona de infrastructură. S-a dat undă verde în procesul de construcție pentru o nouă magistrală de metrou. Va avea 13 stații, va costa aproape 3,5 miliarde și va conecta zone importante.
În urmă cu mai bine de un an, în februarie 2024, Primăria Sectorului 4 anunțat oficial demararea proiectului de construire a magistralei M4, care va face legătura între Gara de Nord și Gara Progresul.
Peste un an, proiectul prindea contur. Pe 15 februarie 2025, Ministerul Transporturilor dădea avizul pentru această nouă magistrală de metrou. Potrivit unui anunţ al secretarului de stat în minister, Irinel Ionel Scriosteanu, noua secţiune va avea 11,94 km lungime, dintre care 10,84 km în exploatare cu călători şi 1,1 km în exploatare fără călători – legătură depou Progresul.
Dacă ajungem în prezent, marți, 13 mai, vedem o nouă etapă importantă în îndeplinirea acestui proiect. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat vestea cea mare.
Conform oficialului, Magistrala de M4 Gara de Nord – Gara Progresul este în plin proces de licitație. Aceasta se va construi integral din fonduri europene nerambursabile.
”Da, metroul pe Șoseaua Giurgiului nu este o glumă! Este un proiect vital nu doar pentru decongestionarea traficului în sudul orașului ci și pentru aer respirabil în Capitală! Este un proiect pe care îl avem deja în derulare, în faza de licitație publică.
Și, cel mai important, este un proiect care nu consumă niciun leu din bugetul Bucureștiului, fiind finanțat, în integralitate, cu fonduri europene nerambursabile accesate prin Programul Transport 2021-2027 al Uniunii Europene”, spune Daniel Băluță.
De notat că licitația pentru proiectare și execuție împarte proiectul în două loturi. Primul e Gara de Nord 2 – Eroii Revoluției, iar a doua Eroii Revoluției – Gara Progresul. Valoarea estimată este între 1,9 și 2,3 miliarde de euro. Apoi, pe lângă acestea, pentru M4 vor mai fi nevoie de contracte pentru finisaje, echipamente și trenuri noi.
Traseul tronsonului 1 va avea lungimea construită aproximativă de 6,38 km. Acesta va avea 7 stații, 7 interstații, plus Stația Gara de Nord 2 (existentă). În ceea ce privește traseul tronsonului 2, acesta va avea lungimea construită (în exploatare cu călători) de aproximativ 4,5 Km plus o lungime construită (în exploatare fără călători – legătura cu Depoul Progresul) de circa de 1,1 km. Tronsonul 2 are 6 stații, 7 interstații, plus un depou suprateran nou construit.
Iată cele 13 noi stații de metrou: