News

Se construiește pasaj la Doamna Ghica! Primăria Capitalei a emis deja autorizația

23.09.2019 | 14:34
Se construieste pasaj la Doamna Ghica Primaria Capitalei a emis deja autorizatia

A devenit oficial – se construiește pasaj la Doamna Ghica! Chiar primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că a semnat autorizaţia de construire privind lucrările de la Pasajul suprateran. “Lucrările la Pasajul suprateran Doamna Ghica intră în linie dreaptă. Am semnat autorizaţia de construire. Urmează devierea şi modernizarea tuturor reţelelor edilitare din zonă.

Se construiește pasaj la Doamna Ghica!

Vorbim despre apă, canalizare, gaze naturale, termoficare, electrice, iluminat public, telecomunicaţii şi sistematizare drumuri, conform proiectului”, a scris Firea pe Facebook. Gabriela Firea a precizat că acesta este un proiect esenţial pentru fluidizarea traficului din Bucureşti. “Pentru că zona Doamna Ghica este una foarte aglomerată, la propunerea mea, la începutul anului, au fost aprobaţi de către CGMB indicatorii tehnico-economici.

În primăvară am semnat contractul pentru proiectare şi execuţie cu Trustul de Clădiri Metropolitane, iar acum am semnat autorizaţia de construire. Proiectarea a durat trei luni, aşa cum am promis, şi, conform contractului, lucrările se vor finaliza în 12 luni. Costul estimat al lucrărilor este de 28 de milioane de euro”, a menţionat Firea.

Se construiește pasaj la Doamna Ghica! Pasaj
Pasajul de Doamna Ghica trebuie să fluidizeze traficul. Sursa foto – facebook

Primăria Capitalei a emis deja autorizația

„Proiectul vizează realizarea unui pasaj suprateran la intersecţia străzilor Doamna Ghica cu Şoseaua Colentina şi are în vedere o îmbunătăţire a condiţiilor de circulaţie şi transport din zonă. Acesta va asigura o mai mare siguranţă şi o fluidizare a circulaţiei în zona de nord est a Capitalei. Pasajul superior va avea o parte carosabilă alcătuită din 2 benzi de circulaţie pe sens”, a mai adăugat primarul general al Capitalei.

Pasajul suprateran din intersecția de la Doamna Ghica a stârnit controverse în Consiliul General al Municipiului București. Opoziția nu a votat transferul spațiului verde din intersecție, din administrarea Sectorului 2 în administrarea Primăriei Capitalei. Consilierii USR și PNL au argumentat că proiectul nu include și linie de tramvai pe pasaj, așa cum prevede strategia orașului, arată urât și a fost făcut în mod heirupist.