Tribunalul Alba a dispus avizarea raportului de necropsie și expertiza medico-legală de către Comisia Superioară Medico-Legală din cadrul Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici, la solicitarea a doi dintre inculpații din procesul de omor calificat asupra milionarului sibian Adrian Kreiner.
Decizia instanței vine după ce ce avocatul inculpaților Laurențiu Ghiță și Marian Cristian Minae a remarcat contradicții în cele două documente care fac referire la cauza care a dus la moartea victimei. Mai exact, ambele rapoarte indică drept cauză a morții sindromul asfixic, însă nu este clar dacă acesta a survenit ca urmare a strangulării sau ca urmare a înfășurării capului cu o pătură găsită la fața locului.
În procesul morții lui Adrian Kreiner, inculpații recunosc faptul că au intrat în casa sibianului, că l-au imobilizat și că i-au furat mai multe bunuri din casă, însă neagă faptul că l-au ucis.
Aceștia spun că primul raport nu stabilește o cauză clară a decesului, în timp ce al doilea menționează doar posibilitatea ca aceasta să fi provenit ca urmare a strangulării. Avocatul susține că ”expertul nu aduce alt argument decât o speculație, că așa ar fi spus inculpatul Laurențiu Ghiță”.
Afirmația că Laurențiu Ghiță ”i-a dat somn” lui Adrian Kreiner vine dintr-o declarație dată procurorilor de martorul Ilie Sitariu, ”călăuza” celor trei, condamnat pentru favorizarea făptuitorului. Doar că Sitariu nu a asistat la crimă, ci relatează o discuție pe care susține că a avut-o, ulterior, cu Ghiță. Acesta neagă că a făcut o astfel de afirmație și la fel și Minae, care se presupune că a asistat la discuție. Ilie Sitaru avea o relație de prietenie cu Zuleam Costinel Cosmin, al treilea inculpat care încă nu a fost capturat.
Mai mult, legiștii nu au găsit nicio leziune sau măcar vreo zgârietură în zona gâtului victimei. Acest detaliu poate fi important, în condițiile în care agresorul era cu aproximativ 25 centimetri mai scund și cu 30 de kilograme mai ușor decât victima lui și se presupune că milionarul a încercat să se zbată sau să riposteze, chiar și în condițiile în care ar fi fost imobilizat.
Un alt detaliu extrem de important se referă la un aspect asupra cărora legiștii nu s-au oprit prea mult. Acesta are legătură cu anumite fracturi costale, despre care s-a crezut că sunt rezultate din procedura de resuscitare a victimei. Legiștii nici măcar nu au specificat care dintre coaste au fost fracturate, în schimb, una dintre expertize indică faptul că acestea puteau proveni ca urmare a lovirii cu un corp dur, dar și a căderii pe un plan dur. Asta ar putea să însemne că Adrian Kreiner s-a dezechilibrat și a căzut pe scări (sau a fost împins), mai ales că unul dintre inculpați a declarat la audieri că a auzit un zgomot specific după ce a intrat în vila milionarului.
”Această precizare a medicului legist se coroborează şi cu declarațiile inculpatului Ghiță Laurențiu care arată că victima este posibil să fi căzut pe scările de acces de la etaj, iar în felul acesta se explică anumite traume, leziuni la nivelul sternului.
În cel de-al doilea raport de expertiză se spune doar că sunt fracturi costale provocate de către o lovitură cu un corp dur fără să mai amintească nimic şi fără să elimine această mențiune din primul raport de expertiză”, se arată în dosarul consultat de FANATIK.
O teorie pe care apărătorul inculpaților a încercat să o invoce este legată de o presupusă viață dublă pe care Adrian Kreiner o ducea în perioada în care a fost ucis. Acest lucru ar fi putut naște sentimente de gelozie din partea logodnicei afaceristului. De asemenea, s-a încercat o relaționare a victimei cu persoane din lumea interlopă.
,,Aveți cunoştinţă dacă doamna Viliginschi știa că victima obișnuia să întrețină relații sexuale în afara relației de concubinaj şi unele dintre ele chiar în sfera penalului?”, a fost întrebată una dintre martorele din proces. Instanța a considerat că această întrebare nu are legătură cu soluționarea cauzei și a înlăturat-o.
Emilia Viliginschi și Vanessa Kreiner, fiica omului de afaceri, solicită daune morale de 15 milioane de euro și materiale de 244.000 de euro – contravaloarea ceasurilor furate.
La toate argumentele mai sus s-a adăugat și o bâlbă a autorităților. Este vorba despre găsirea unui șnur aflat în zona piciorului drept, despre care expertul a constatat că ”ar conține un amestec complex de profiluri genetice de la minim trei persoane”. Niciunul dintre profile nu ar aparține celor trei inculpați, a mai explicat specialistul citat de apărare.
Informația nu a putut fi verificată de laboratoarele IPJ Sibiu pentru completarea raportului de expertiză, pentru că unuia dintre inculpații aflați la Penitenciarul Aiud nu i s-a recoltat nici până la această oră probe biologice. A fost momentul perfect pentru avocatul inculpaților să declare ”probă câștigată cauzei” (sintagmă utilizată atunci când expertiza nu este contestată de cealaltă parte).
Minae și Ghiță, cei doi inculpați în procesul morții lui Adrian Kreiner, au declarat că sunt de acord să fie supuși probei cu detectorul de minciuni, care să demonstreze faptul că nu au participat la uciderea omului de afaceri. Proba a fost solicitată de procurorul de caz.
Următorul termen al procesului este programat vineri, 7 martie 2025.