Sport

Se diminuează șansele lui Radu Drăgușin la Tottenham? Anunțul făcut de Ange Postecoglu

Ange Postecoglu a făcut un anunț care îi poate diminua șansele lui Radu Drăgușin la Tottenham în acest sezon de Premier League.
13.09.2024 | 22:33
Se diminueaza sansele lui Radu Dragusin la Tottenham Anuntul facut de Ange Postecoglu
Veste proastă primită de Radu Drăgușin de la Ange Postecoglu. Sursă foto: goal.com
ADVERTISEMENT

Antrenorul londonezilor a anunțat că Micky van de Ven, rival pe post cu Radu Drăgușin, s-a antrenat normal cu echipa și că este pregătit să joace din nou pentru Tottenham.

Veste proastă primită de Radu Drăgușin de la Ange Postecoglu

Radu Drăgușin a primit o veste proastă de la Ange Postecoglu, care a anunțat că Micky van de Ven se întoarce pe teren după accidentare: „Micky este bine, s-a antrenat constant în pauza internațională, este pregătit să joace. Dom a revenit de la jumătatea săptămânii. 

ADVERTISEMENT

I-am avut pe toți jucătorii cu probleme și se prezintă bine, cu excepția lui Yves Bissouma. Încă nu este refăcut complet, dar vom vedea în următoarele zile cum va fi”.

„Richarlison mai are puțin de lucru, alături de Will Lankshear care încă se recuperează”, a mai spus Ange Postecoglu, potrivit jurnaliștilor englezi de la Football London.

ADVERTISEMENT

Presa din Anglia l-a lăudat după Kosovo – România

Presa din Anglia l-a lăudat pe Radu Drăgușin după evoluția avută în duelul dintre România și Kosovo, scor 3-0, partidă în care a avut o gafă în prima repriză, însă adversarii nu au reușit să profite și să marcheze.

ADVERTISEMENT

„Starul lui Tottenham, Radu Drăgușin, a avut o prestație lăudabilă în apărarea României împotriva Kosovo. Tânărul de 22 de ani a fost adus de Tottenham de la Genoa în luna ianuarie.

ADVERTISEMENT

Dar datorită prezenței puternicului cuplu de fundași centrali Cristian Romero și Micky van de Ven, el nu s-a putut impune în prima echipă. Cu toate acestea, pentru echipa națională el este un jucător cheie.

În timp ce discuțiile din presa românească sunt în mare parte despre atacul echipei, nu trebuie să uităm că nu au încasat niciun gol în deplasare. Radu Drăgușin a jucat un rol vital în acest aspect.

ADVERTISEMENT

Apărătorul Tottenham a înregistrat nouă intervenții decisive și a câștigat patru din șase dueluri. Drăgușin a finalizat doar 26 din cele 38 de pase (68% precizie). Ceea ce e de înțeles datorită jocului rapid de pase.

În general, el a oferit siguranță în apărare, bazându-se pe performanța sa din weekend pentru Spurs împotriva lui Newcastle United. În absența lui Micky van de Ven, Drăgușin a fost pentru prima dată titular în noul sezon. Și a făcut echipă bună cu experimentatul Cristian Romero.

Performanța individuală a lui Drăgușin a fost extrem de bună. Având în vedere că a fost primul său meci ca titular. Însă, nu a putut ajuta echipa lui Postecoglou să câștige meciul”, a notat publicația tothelaneandback.com.