News

Se gândeşte Viorica Dăncilă la o nouă remaniere guvernamentală? „Voi face o evaluare pe fiecare minister”

Autor: Alexandru Năstase | 19.06.2019 | 13:25
Viorica Dăncilă nu a negat o eventuală remaniere guvernamentală. Sursa foto - facebook

La puțin timp după ce moțiunea de cenzură a opoziției a picat, a devenit clar, că Viorica Dăncilă se gândește chiar la o nouă remaniere guvernamentală. Aceasta a precizat că nimeni nu scapă de verificări și că în luna iulie va face o evaluare a fiecărui minister în parte. În funcţie de rezultate se va putea discuta de remanierea unui ministru sau nu – a anunțat șefa Executivului care speră ca toată lumea să-și fi îndeplinit obiectivele.

Se gândeşte Viorica Dăncilă la o nouă remaniere guvernamentală?

“Ca să vorbim de o remaniere, trebuie să venim cu o evaluare a definirii programului de guvernare pe fiecare minister în parte. Se împlinesc şase luni din acest an, voi face o evaluare pe fiecare minister în parte. În funcţie de obiectivele îndeplinite din programul de guvernare putem vorbi de remanierea unui ministru sau nu. Eu nu cred că remanierea se poate face vorbind de oameni.

Cred că dincolo de oameni trebuie să evaluăm munca lor, implicarea lor şi ceea ce au realizat ca să putem vorbi despre o abordare corectă faţă de colegii miniştri. După ce vom face această evaluare sunt convinsă că decizia o vom lua în cadrul Comitetului Executiv Naţional, voi asculta punctul de vedere al tuturor colegilor preşedinţi de organizaţie şi bineînţeles pe urmă vom vedea cum vom proceda în perioada următoare”, a declarat Dăncilă.

Se gândeşte Viorica Dăncilă la o nouă remaniere guvernamentală. Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă ar vrea o comunicare mai bună cu oamenii a social democraților. Sursa foto – facebook

PSD, greșeală de comunicare

Viorica Dăncilă știe și unde a greșit PSD-ul și motivul pentru care social democrații au fost sancționați la alegerile europarlamentare. ”Consider că ne-am axat foarte mult pe îndeplinirea măsurilor guvernamentale şi ne-am axat mai puţin pe comunicare. Cred că acesta a fost şi motivul pentru care am înregistrat un rezultat nedorit la alegerile europarlamentare. Ne-am axat pe un anumit subiect, am vorbit despre acel subiect, mă refer la justiţie, şi nu am comunicat îndeajuns pe ce am făcut.
Sunt convinsă că un pensionar vede pe fluturaş că i-a crescut pensia, un salariat vede că i-a crescut salariul, dar pe lângă acestea au fost mult mai multe măsuri, dar pe care nu le-am comunicat suficient”, a declarat premierul.

 

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE