Lupta la titlu în Liga Florilor este una deschisă. Rapid şi CSM Bucureşti se luptă pentru primul loc, iar meciul direct, programat joi, de la ora 18:00, se anunţă unul extrem de încins între cele două rivale.
CSM Bucureşti s-a împiedicat la mijlocul săptămânii împotriva Gloriei Bistriţa, scor 23-23. A fost un meci modest din partea campioanei României, care a pierdut două puncte mari în faţa unei echipe care nu mai are niciun obiectiv.
Gloria Bistriţa s-a despărţit în aceste zile de Alexandrina Barbosa, a doua cea mai bine plătită handbalistă din România, cu un salariu lunar de 15.000 de euro. Cele două părţi au ajuns la un acord de reziliere.
De altfel, rezultatul este surprinzător şi pentru că la Bistriţa conducătorii au decis suspendarea salariilor din cauza rezultatelor modeste, iar această decizie nu a fost primită prea bine de jucătoarele Gloriei.
De remiza CSM-ului nu a putut profita Rapid. Liderul campionatului avea şansa să se desprindă la şapte puncte faţă de “tigroaice”, însă a făcut un meci modest pe terenul Gloriei Buzău, o echipă cu pretenţii.
Rapid a pierdut cu 25-30 şi în loc să se mărească, diferenţa s-a redus la patru puncte la vârf. Joia viitoare, de la ora 18:00, în sala Rapid are loc derby-ul campionatului între primele două clasate.
Un meci care se anunţă extrem de încins, mai ales că echipa lui Carlos Viver se va bucura şi de prezenţa galeriei în tribunele sălii. De cealaltă parte, CSM Bucureşti are de ce să îşi facă griji, evoluţiile echipei fiind în continuare sinusoidale.
Până atunci, echipa lui Adi Vasile joacă în EHF Champions League împotriva lui Esbjerg, însă fără nicio miză pentru CSM. “Tigroaicele” vor încheia pe locul cinci în grupă, indiferent de rezultatul meciului cu danezele.
Esbjerg a câştigat deja grupa şi se poate gândi direct la faza sferturilor de finală. În următoarea fază a competiţiei, CSM Bucureşti va evolua cu ŢSKA Moscova sau Odense, cele două echipe luptându-se în cealaltă grupă pentru locul 4.
Astfel, pentru CSM Bucureşti, meciul cu Esbjerg nu va fi altceva decât o pregătire pentru derby-ul cu Rapid. O victorie a oaspetelor va aprinde a doua parte a campionatului, reducând diferenţa la un singur punct.
În schimb, dacă Rapid va câştiga se depărtează la şapte puncte, o distanţă greu recuperabilă în ultimele 11 etape, în condiţiile în care până în prezent, echipa lui Carlos Viver a făcut doar doi paşi greşiţi, în tur cu CSM şi la Buzău, cu Gloria.
Clasament: