Sport

Se înmulțesc jafurile asupra fotbaliștilor din La Liga! După Lewandowski și Aubameyang, Dani Carvajal a fost călcat de hoți

Două persoane înarmate cu bare metalice au pătruns în dimineața zilei de marți pe proprietatea fundașului lui Real Madrid, Dani Carvajal. Aceștia nu au putut pătrunde în casă, în care nu se afla nimeni în acel moment.
02.09.2022 | 15:05
Se inmultesc jafurile asupra fotbalistilor din La Liga Dupa Lewandowski si Aubameyang Dani Carvajal a fost calcat de hoti
Dani Carvajal este al doilea jucător al lui Real Madrid atacat de hoți în acest an, după Karim Benzema. sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Vedetele din El Clasico, Barcelona – Real Madrid, au devenit în ultima perioadă ținta predilectă a hoților din Spania. După ce lui Robert Lewandowski i s-a furat un ceas de la mână în timp ce semna autografe, iar Pierre-Emerick Aubameyang a fost jefuit și agresat în propria casă din Castelldefels, acum Dani Carvajal a fost vizitat de hoți.

Alarma s-a declanșat la puțin timp după ce hoții au sărit gardul pe proprietatea lui Carvajal

Conform publicației El Confidencial, cel puțin două persoane înarmate cu bare metalice au pătruns în dimineața zilei de marți, în jurul orei 2:00, pe terenul proprietății fundașului de la Real Madrid, situată în localitatea Boadilla del Monte, de lângă capitala Spaniei.

ADVERTISEMENT

Nimeni din familia lui Carvajal nu se afla la domiciliu, iar prezența hoților, care săriseră gardul, a fost depistată de sistemul de alarmă.

Internaționalul spaniol a primit imediat un avertisment din partea companiei de securitate, motiv pentru care și-a sunat vecinii să verifice dacă sunt oameni în zonă.

ADVERTISEMENT

Benzema nu a scăpat la fel de ușor în ianuarie: a fost prădat chiar în timpul unui meci

Firma de pază a sesizat Garda Civilă și serviciul de siguranță al localității, dar în momentul când echipajele deplasate au ajuns la casa fotbalistului atacatorii deja fugiseră. Cum aceștia aveau cagule pe cap, nu au putut fi identificați nici în urma verificării înregistrărilor de pe camerele de supraveghere.

În după-amiaza zilei de miercuri, Dani Carvajal a denunțat tentativa de atac la sediul Gărzii Civile din Boadilla del Monte.

ADVERTISEMENT

El nu este primul jucător al Realului care este călcat de hoți din ultima perioadă întrucât la începutul anului, în ianuarie, casa lui Karim Benzema din Algete a fost prădată chiar în timpul unui meci din La Liga, în care francezul a ratat un penalty și s-a accidentat.

Din 2017, toți jucătorii Realului beneficiază de un sistem de supraveghere asigurat de club

Acel incident, în care lui Benzema i-au fost furate mai multe lucruri de valoare din propria locuință, ca și cel de acum de pe proprietatea lui Carvajal, a fost posibil chiar și în condițiile în care clubul de pe Santiago Bernabeu a asigurat, din 2017, instalarea unui sistem de supraveghere video de către o firmă de securitate pentru toți fotbaliștii săi.

ADVERTISEMENT

Și FC Barcelona a apelat la o idee similară după ce Aubameyang s-a ales cu maxilarul rupt, fiind lovit cu o bară metalică de atacatori. Gabonezul s-a înscris pe o listă din ce în ce mai mare a jucătorilor Barcei călcați de hoți, din care mai fac parte Gerard Pique, Jordi Alba și Nelson Semedo.

ADVERTISEMENT