Deși fusese dorit la Eldense de directorul sportiv și de staff, fostul fotbalist al lui Dinamo nu a avut parte de un final fericit în Spania. Ricardo Grigore a picat la mijloc într-un scandal avut loc în interiorul clubului.
Ricardo Grigore a povestit la FANATIK DINAMO cum a fost începutul său la Eldense și de ce nu a mai jucat la formația din liga secundă a ibericilor. Fostul fotbalist al lui Dinamo a vorbit despre perioada din Spania și despre motivul pentru care a pierdut echipa.
„Am semnat după perioada de pregătire. Am jucat o repriză într-un amical când am ajuns. Au decurs foarte bine lucrurile la început. După discuția pe care am avut-o cu directorul sportiv și cu staff-ul în care au vorbit foarte bine despre mine, credeam că o să fiu titular de la primul meci.
Mi-au spus că ei căutau un jucător cu profilul meu de 3 ani de zile și că aveau nevoie de mine. Mi-au zis că s-au uitat la meciurile mele din 2019 și până atunci, că m-au analizat foarte atent și îmi spuneau detalii pe care credeam că doar eu le puteam arăta. Mi-au zis de la început că o să aibă răbdare cu mine, că știu ce pot și să mă acomodez doar”, a spus Ricci Grigore.
„Doar că după o lună și jumătate, cei din staff au avut un conflict cu cei din conducere. Se băgau prietenii patronului la echipă, deși era foarte potent financiar. Antrenorul de atunci era apropiat de unul dintre prietenii patronului care a fost nemulțumit de decizia directorului sportiv.
După neînțelegerile respective, deși staff-ul a avut rezultate cu echipa, au picat și 10 dintre jucători, printre care și eu. Am fost afectați. S-a schimbat și directorul sportiv și am văzut că nu îmi mai vine șansa. Asta deși la fiecare meci eram foarte apreciat și marcasem și un gol.
Contractual au respectat totul, dar sportiv nu au mers bine lucrurile. Am fost surprins când am văzut că și în Spania se întâmplă așa ceva. Am mai auzit după ca așa e la nivelul respectiv și acolo”, a povestit Ricardo Grigore la FANATIK DINAMO.