Se întoarce iarna în România. Vremea se schimbă radical, iar meteorologii avertizează că urmează zile cu ploi, lapoviță, ninsoare și temperaturi foarte scăzute. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme rea, valabilă de sâmbătă dimineață până luni seară. În plus, pentru zona montană și mai multe județe din nordul și centrul țării, a fost emis un Cod galben de vânt puternic și viscol.
ANM a emis o informare valabilă de sâmbătă, de la ora 10.00, până luni, la ora 18.00 în care anunță instabilitate atmosferică, precipitaţii mixte, cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată, brumă şi îngheţ la sol.
„Sâmbătă vor fi ploi, descărcări electrice, vijelii şi izolat grindină în jumătatea de nord a teritoriului. Din noaptea de sâmbătă spre duminică, vremea se va răci accentuat, iar ploile se vor extinde şi se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, la început la munte, apoi şi în zonele joase de relief. Îndeosebi în zona montană şi submontană se va depune strat de zăpadă, în medie de 10….15 cm”, precizează meteorologii.
Totodată, de sâmbătă, de la ora 23.00, până duminică la ora 23, intră în vigoare un cod galben de intensificări ale vântului, viscol și depunere de strat de zăpadă. Toată țara va fi sub el, cu excepția județelor Tulcea, Constanța, Ialomița, Călărași, Ilfov și a municipiului București.
„În cea mai mare parte a țării vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h. La munte rafalele vor fi de 75…85 km/h, iar la peste 1700 m de 90…100 km/h și temporar va fi viscol. Vor fi precipitații mixte în sudul teritoriului, iar în rest vor predomina ninsorile, care local și temporar vor fi viscolite. Se va depune strat de zăpadă în medie de 5…10 cm în sudul și estul Transilvaniei, vestul Moldovei și nordul Munteniei și în general de 15…20 cm la munte, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali”, arată ANM
Începând de sâmbătă, aproape toată țara intră sub influența unui front atmosferic rece, care aduce instabilitate accentuată. Vor fi precipitații sub formă de ploaie, apoi lapoviță și ninsoare, iar vremea se va răci semnificativ. Noaptea și dimineața vor fi deosebit de reci, iar temperaturile minime vor coborî în multe zone sub zero grade. Potrivit specialiștilor, solul va îngheța și va cădea brumă.
Meteorologii au mai anunțat că sâmbătă, în jumătatea de nord a țării, vor fi ploi însoțite de descărcări electrice, vijelii și chiar grindină pe alocuri. Din noaptea de sâmbătă spre duminică, ploile se extind și se transformă treptat în lapoviță și ninsoare, mai întâi la munte, apoi și în zonele joase. În regiunile montane și submontane se va depune un strat de zăpadă, care ar putea ajunge la 10–15 centimetri în unele zone.
De asemenea, ANM a atras atenția asupra vântului care va sufla cu putere în aproape toată țara. Vor fi rafale de 40–50 km/h în zonele joase și de peste 70 km/h în regiunile înalte. În masivele montane, mai ales la altitudini de peste 1700 de metri, vântul va depăși 85 km/h și va viscoli ninsoarea. Codul galben emis de specialiștii meteorologi este valabil de sâmbătă, ora 15:00, până duminică, ora 03:00.
Sunt vizate judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila, Buzău şi parţial judeţele Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi.
”În Maramureş, Crişana, Banat, Transilvania, Moldova, nord-estul Munteniei, precum şi la munte vor fi perioade în care vor fi intensificări ale vântului şi vijelii, cu viteze de 50…70 km/h. La altitudini mari, în general de peste 1700 m, rafalele vor fi de 75…85 km/h şi temporar va fi viscol”, arată ANM.
În București, vremea se va menține relativ caldă sâmbătă, cu temperaturi de până la 20 de grade. Totuși, cerul se va înnora treptat, iar noaptea vor apărea averse. Vântul va sufla moderat, cu intensificări de 40–45 km/h. Duminică, situația se schimbă complet: temperaturile vor scădea până la 6–7 grade ziua, iar noaptea se vor apropia de 1 grad. Vor fi ploi în timpul zilei și precipitații mixte în timpul nopții. Luni, vremea rămâne rece, iar cerul va fi mai mult noros, cu episoade de ploaie și lapoviță.