Vremea se schimbă în România, iar ANM a emis cod galben și portocaliu de furtuni. Iarna revine în forță, iar temperaturile vor scădea sub zero grade în următoarele ore. Totodată, vor fi și fenomene extreme.
ANM a emis o alertă de cod galben valabilă până sâmbătă, la ora 23.00. Vizată este cea mai mare parte a Moldovei, dar și nordul Crișanei. Conform meteorologilor, în aceste zone vântul va sufla puternic, iar rafalele pot atinge viteze de 50…70 km/h şi izolat de 80 km/h.
În același timp, tot un cod galben a fost emis de sâmbătă până duminică la ora 10.00 în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Munteniei, în sudul Dobrogei şi în Carpaţii Meridionali şi Occidentali.
Meteorologii anunță instabilitate atmosferică accentuată în aceste zone în următoarele ore. Astfel, sunt așteptate rafale puternice de vânt, dar și cantități de apă însemnate.
”Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 50…70 km/h), vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp”, a transmis ANM.
În vigoare mai este și un cod portocaliu valabil de sâmbătă, 26 aprilie, ora 14, până sâmbătă la ora 23.00. ANM anunță ploi torențiale în mai multe zone din țară, dar și cantități de apă însemnate.
”În judeţele Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi zona de munte a judeţelor Braşov şi Prahova vor fi averse torenţiale. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30…40 l/mp şi izolat de peste 50…60 l/mp”, a mai transmis ANM.
Pe lângă acest cod portocaliu și cod galben, ANM anunță și o răcire accentuată a vremii de sâmbătă seară. Meteorologii precizează că temperaturile scad treptat în marea majoritate a țării.
Răcirea se resimte cel mai mult în zonele din Maramureş, Transilvania şi în nordul şi centrul Moldovei. Conform celor de la ANM, în cursul nopților aici se vor înregistra în general minime de -3…2 grade. În același timp, meteorologii precizează că pe suprafețe mici se va produce brumă.