Fotbal intern

Se modifică sistemul de calificare la EURO U21! Turneul final se va desfășura în două perioade

17.06.2020 | 18:07
Se modifica sistemul de calificare la EURO U21 Turneul final se va desfasura in doua perioade
ADVERTISEMENT

UEFA a anunțat că vor exista modificări în ceea ce privește sistemul de calificare pentru EURO U21, acolo unde România are șanse mari să participe din nou.

Forul european a decis să împartă turneul în două perioade și să continue să lase organizarea în seama Ungariei și Sloveniei, țările gazdă.

ADVERTISEMENT

Preliminariile urmează să se desfășoare în septembrie, octombrie și noiembrie 2020.

Sistemul de calificare pentru EURO U21 se modifică

Comunicatul transmis de UEFA a fost emis pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal, în care se explică toate prevederile pentru desfășurarea meciurilor din preliminarii:

Comitetul Executiv UEFA a decis miercuri, 17 iunie, să schimbe sistemul de calificare la EURO U21 din 2021.
De asemenea, un nou format a fost aprobat în ședința CEx UEFA de azi, turneul final fiind împărțit în două perioade, gazdele originale Ungaria și Slovenia găzduind în continuare ambele părți ale turneului final.

ADVERTISEMENT

Preliminariile care se află în desfășurare se vor disputa în septembrie, octombrie și noiembrie 2020.

Cele nouă câștigătoare ale grupelor, precum și cele mai bune cinci locuri doi se vor alătura gazdelor Ungaria și Slovenia în cele patru grupe de la turneul final. Meciurile din această fază a competiției se vor desfășura între 24 și 31 martie 2021”.

ADVERTISEMENT

Câștigătoarele și locurile doi din fiecare grupă se vor califica mai departe la turneul final

„Câștigătoarele și locurile doi din fiecare grupă se vor califica mai departe la turneul final, care se va desfășura în sistem eliminatoriu, tot în Ungaria și Slovenia, în perioada 31 mai – 6 iunie.

Inițial, la startul preliminariilor, sistemul de calificare era diferit”, se mai arată în comunicat.

ADVERTISEMENT

„Cele 9 câștigătoare ale grupelor și cel mai bun loc doi s-ar fi calificat direct la turneul final, alături de gazdele Ungaria și Slovenia, urmând ca celelalte 8 formații clasate pe locul secund să dispute un play-off în dublă manșă pentru celelalte 4 locuri disponibile”, se încheie comunicatul UEFA.

Programul tricolorilor U21 în preliminarii EURO 2021:

  • 6 septembrie 2019: Ucraina – Finlanda 0-2, Irlanda de Nord – Malta 0-0
  • 10 septembrie 2019: Ucraina – Malta 4-0, Finlanda – Irlanda de Nord 1-1,
  • Danemarca – România 2-1
  • 10 octombrie 2019: Finlanda – Malta 4-0, Danemarca – Irlanda de Nord 2-1,
  • România – Ucraina 3-0
  • 14 octombrie 2019: Finlanda – Danemarca 0-1, România – Irlanda de Nord 3-0
  • 14 noiembrie 2019: România – Finlanda 4-1
  • 15 noiembrie 2019: Ucraina – Danemarca 2-3
  • 19 noiembrie 2019: Irlanda de Nord – România 0-0, Danemarca – Malta 5-1
  • 4 septembrie 2020: Danemarca – Ucraina, Malta – Irlanda de Nord, Finlanda – România
  • 8 septembrie 2020: Finlanda – Ucraina, Irlanda de Nord – Danemarca, Malta – România
  • 9 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Finlanda, Ucraina – România, Malta – Danemarca
  • 13 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Ucraina, România – Malta, Danemarca – Finlanda
  • noiembrie 2020: Malta – Ucraina
  • noiembrie 2020: Ucraina – Irlanda de Nord, România – Danemarca, Malta – Finlanda

În acest moment, România ocupă locul doi în grupa 8 de calificare, cu 10 puncte, la 5 puncte distanță de Danemarca, liderii campaniei de calificări și la 3 puncte distanță de Finlanda, ocupanta locului 3.

ADVERTISEMENT