Ultimele meciuri din preliminariile europene pentru Campionatul Mondial au lansat o echipă revelație. Irlanda a reușit să se impună în ultimele două partide, cu Portugalia, respectiv Ungaria, și s-a calificat la barajul pentru turneul final. Un fotbalist a reușit să marcheze toate cele 5 goluri ale irlandezilor.
Înainte de meciurile din luna noiembrie, grupa F din preliminariile pentru Mondial avea două favorite certe, anume Portugalia și Ungaria. Pe locul trei se afla Irlanda de Nord, însă cea din urmă avea să înfrunte primele locuri din clasament.
Deși a avut șanse foarte mici de reușită, Irlanda a reușit să le bată pe rând pe Portugalia, într-un meci în care Cristiano Ronaldo a fost eliminat, și Ungaria. Ba mai mult, victoria împotriva maghiarilor a venit în ultimul minut, deși în minutul 80 scorul arăta 2-1 în favoarea vecinilor de la Budapesta.
Cele două partide au avut un numitor comun, anume Troy Parrot (23 ani). Tânărul atacant legitimat la AZ Alkmaar a marcat toate cele 5 goluri ale Irlandei de Nord, iar performanța este una evidentă, toate acestea fiind reușite în decurs de doar 3 zile.
Prin golurile reușite, Troy Parrot și-a dus țara la barajul pentru Campionatul Mondial de anul viitor, iar Ungaria va urmări din fața micilor ecrane ceea ce urmează la turneul final. Totodată, atacantul și-a dublat numărul de reușite pentru Irlanda, până la meciurile din luna noiembrie având doar 5 goluri pentru prima reprezentativă.
La scurt timp după ce Troy Parrot a reușit să marcheze în fața Portugaliei, mama sa, Jennifer, a mărturisit că s-a rugat continuu la Dumnezeu ca performanța să se repete. Părintele starului de la AZ Alkmaar mărturisește că atacantul a rămas cu picioarele de pământ și nu uită de unde vine, mai exact dintr-un cartier modest din Irlanda.
„M-am rugat încontinuu pe parcursul meciului. Primul gând a fost să nu se accidenteze, ca mai apoi să îl rog pe Dumnezeu să îl lase să mai marcheze încă o dată.
El e liniștit, ia totul în seamă, pare că încă procesează ce s-a întâmplat. Nu-i pasă de faimă, pentru că nu uită de unde vine și rămâne un băiat foarte bine împământenit”, a declarat Jennifer Parrot, conform Irish Mirror.
Troy Parrott și-a început cariera la academica Belvedere din Dublin, înainte de a fi transferat la Tottenham Hotspur în 2017. La Tottenham a semnat primul contract profesional pe 4 februarie 2019, chiar de ziua lui. Primul său meci oficial pentru Spurs a venit în Cupa Ligii, iar apoi în Premier League, ambele sub conducerea lui José Mourinho.
Pentru a acumula experiență, Parrott este împrumutat la mai multe cluburi, iar aici enumerăm Millwall, Ipswich Town, MK Dons și Preston. La MK Dons a avut dintre cele mai bune perioade din perioada în care a fost împrumutat, cu 10 goluri și 7 pase decisive.
Un moment important în cariera lui Troy Parrott a fost împrumutul la Excelsior Rotterdam, în 2023. Acolo a evoluat foarte bine, a marcat 17 goluri și a reușit două hattrick-uri, chiar dacă echipa a retrogradat din Eredivisie. Evoluțiile sale solide din Olanda au atras atenția scouterilor, iar în vara lui 2024 a fost transferat permanent la AZ Alkmaar.
În actualul sezon, Troy Parrot are deja nu mai puțin de 13 goluri și 2 assisturi în cele 14 meciuri în care a evoluat pentru AZ Alkmaar. În ciuda cifrelor impresionante, atacantul irlandez ocupă doar locul 9 în clasamentul marcatorilor din Olanda.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/11/troy-parrot.jpg)
La scurt timp după ce a lăsat-o pe Ungaria „acasă” pentru Campionatul Mondial, Troy Parrot a fost subiectul mai multor glume pe rețelele de socializare, în special X (ex. Twitter).
Suporterii Irlandei de Nord susțin că atacantul merită să câștige Balonul de Aur. Alți susținători s-au legat de numele său Parrot (n.r. – papagal) și spun că „Ungaria și Portugalia au fost ciugulite de către un papagal”.