În ultima perioadă, în spațiul public s-a vehiculat tot mai mult ideea că în interiorul USR PLUS ar exista voci care doresc ieșirea de la guvernare.
Joi seara, una dintre persoanele influente din partid, ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a comentat acest subiect.
Oficialul a explicat în ce condiții ar putea cei din USR PLUS să iasă de la guvernarea în care este implicat alături de cei de la PNL și UDMR.
Claudiu Năsui recunoaște că ieșirea de la guvernare este un subiect extrem de sensibil pentru formațiunea din care face parte.
Oficialul de la Economie spune că rămânerea partidului său în poziția de decizie executivă depinde în mare măsură de rezultatele obținute: ”fie facem reforme, fie nu mai stăm să punem ștampila pe ce fac alții”.
”Avem mai multe politici pe care USR-PLUS le-a susținut și reforme reale, unde suntem cumva în impas. Suntem în urmă. Asta e o decizie de luat în forurile statuare ale USR-PLUS.
E o întrebare grea (n.r. despre ieșirea de la guvernare). Eu nu am intrat în politică ca să fiu ministru și să administrez niște clădiri și să mă uit la dezastru cum se întâmplă.
Fie facem reforme, fie nu stăm să punem ștampila ce fac alții. Până la urmă reforma nu e un moft. Pe mine nu mă ajută cu nimic personal. Este un lucru bun pentru România.
Dacă am intrat în politică pentru a face lucruri bune pentru România, atunci punem reformele pe locul întâi.
Nu vorbim despre reforme noi. Așa sunt multe lucruri din programul USR-PLUS care nu au intrat în programul de guvernare. Nu am bătut palma asupra lor.
Dacă noi până în 2024 nu facem aceste reforme electoratul ne va întreba: ați avut un program de guvernare și de ce nu a mers? Prefer să nu răspund la această întrebare, să facem pace și să implementăm aceste idei”, a spus Năsui la Digi24.
La mijlocul săptămânii, liderul USR PLUS, Dan Barna, spunea că, deși ieşirea de la guvernare ar fi varianta cea mai facilă pentru partidul său, acest lucru nu ar ajuta România.
”Cel mai simplu e să trântim uşa şi să plecăm acasă. Este un grup în partidul nostru care spune: Să ieşim de la guvernare, să plecăm acasă. Nu se poate, ori facem reformele noastre, ori plecăm.
Asta e varianta cea mai facilă, dar e o scăpare care nu ajută cu nimic România, pentru că dacă noi am ieşi de la guvernare, am face două-trei zile dramatism, burtiere însângerate, jale, plâns, după care Romania va fi aceea dinainte de USR PLUS.
O Românie în care speranţa ar fi foarte puţină şi în care oamenii nu ar mai avea în cine să creadă. Mulţi dintre ei, aceia care văd România europeană. Nu sunt toţi în această ţară aşa, dar cel puţin acea bucată de Românie care crede că România se poate moderniza se uită la noi în momentul ăsta”, a spus co-preşedintele USR PLUS, la TVR.