Fotbal international

Se reface stadionul Dinamo? Comunicatul oficial al CNI

14.05.2018 | 21:34
Se reface stadionul Dinamo Comunicatul oficial al CNI

Compania Naţională de Investiţii a oferit noi detalii despre arenele care vor fi construite pentru Campionatul European din 2020, singura necunoscută rămânând refacerea stadionului Dinamo.

CNI a oferit câteva informaţii pe contul de Facebook despre cele patru arene care vor fi refăcute pentru Euro-2020. Stadionul Arcul de Triumf este în cea mai avansată fază şi urmează atribuirea contractului de proiectare şi execuţie. De asemenea, arena Steaua urmează să intre în faza de demolare.

Se reface stadionul Dinamo? Proiecte pentru studiile de prefezabilitate si fezabilitate

Deşi au apărut informaţii că stadionul Dinamo nu va mai fi reconstruit din cauza litigiile care există acolo cu asociaţia deţinută de Nicolae Badea, CNI susţine că ”a avut loc depunerea ofertelor privind contractarea serviciilor de proiectare pentru studiile de prefezabilitate şi fezabilitate”.

La începutul lunii mai, CNI a anunțat că stadionul Dinamo nu va fi gata la timp, iar noua arenă va avea şi o capacitate mai mică faţă de cum sperau suporterii din “Ştefan cel Mare”. Cei de la CNI au spus că arena va fi dotată cu 18.000 de locuri, deşi s-a vorbit de 20.000 sau 25.000. Compania Naţională de Investiţii a precizat că au fost clarificate şi aspectele de natură juridică.

Cât despre stadionul Rapid, ”depunerea ofertelor pentru atribuirea contractului de proiectare şi execuţie aferentă stadionului Giuleşti este programată pentru data de 30.05.2018”.

Suporterii vor putea urmări în capitala României trei meciuri din grupa C de la turneul final şi unul din optimile de finală. Dacă ”tricolorii” se vor califica la Euro 2020 ei vor evolua pe teren propriu.

Tags: