Sport

Se retrage Cristi Săpunaru la finalul sezonului? ”Să vorbesc cu spatele, să văd dacă mai are chef”

Ajuns la 39 de ani, Cristian Săpunaru rămâne încă unul dintre cei mai importanți fundași din prima ligă.
02.08.2023 | 17:13
Se retrage Cristi Sapunaru la finalul sezonului Sa vorbesc cu spatele sa vad daca mai are chef
Cristi Săpunaru a vorbit despre forma sa fizică. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Căpitanul Rapidului vrea să câștige titlul cu echipa din Giulești și nu pare că se gândește la retragere. Invitat la ediția inaugurală a emisiunii SUFLET DE RAPIDIST, Săpunaru a vorbit despre forma sa fizică.

Se retrage Cristi Săpunaru?

Robert Niță, gazda emisiunii SUFLET DE RAPIDIST, a vorbit cu Cristi Săpunaru despre viitorul său. Pentru că se aproprie vârsta retragerii, Robert Niță l-a întrebat pe Săpunaru: ”Dacă iei titlu, continui, nu?”.

ADVERTISEMENT

Răspunsul rapidistului a fost unul amuzant: ”Vorbesc cu stângul, cu spatele, să văd dacă mai au chef”. Cristi Săpunaru, revenit la Rapid în 2021, a debutat în fotbalul mare în 2002, la FC Național. A adunat, în total, 165 de meciuri pentru Rapid, marcând de 15 ori.

Cum se antrenează Cristi Săpunaru la 39 de ani?

Săpunaru spune că poate să joace meci de meci la cea mai bună capacitate pentru că este foarte atent la antrenamente. Acesta stă suplimentar în sala de forță pentru a se pregăti cât mai bine pentru meciuri.

ADVERTISEMENT

Nu am lipsit la niciun antrenament. Nu mai pot să îl fac ca la… știu să îmi dozez efortul. Doar dacă eram accidentat. E lipsă de respect față de ceilalți colegi. Să te duci dimineața, să îl vezi pe Dragoș Grigore în sală. Sau Junior Morais.

Ar fi lipsă de respect față de ceilalți colegi. Acum că avem sala făcută, toți se pregătesc. Eu mai stau, mai stau de vorbă în vestiar, mai o glumă. După merg la saună, bazin rece, duș și acasă. Cred că așa îmi revin cel mai repede. Mereu am dat importanță antrenamentelor, asta m-a ajutat în carieră”, spune Cristi Săpunaru, la SUFLET DE RAPIDIST.

ADVERTISEMENT

În același timp, Săpunaru spune că nu este o regulă generală și că sunt  unii jucători care nu pot face antrenamente intense înainte de meciuri, pentru că le-ar scădea randamentul.

ADVERTISEMENT

E o vorbă, cum te antrenezi, așa joci. E și da și nu. Te antrenezi, dar sunt unii jucători care nu se pot antrena șase zile la 100%, poate au o zi-două când trebuie să fie mai calmi, ca la meci să fie 100%. Dar sunt unii care spun că dacă nu mă antrenez 100% nu pot la meci. Trebuie să fie un echilibru. Nu poți să vezi 25 de jucători într-o echipă că se antrenează toți la fel”, a completat Cristi Săpunaru.

Venirea lui Cristiano Bergodi este un motiv pentru care Cristi Săpunaru rămâne un fundaș important în Superligă, deoarece italianul este apreciat de fundașul ce a câștigat Europa League cu Porto. Pentru Rapid urmează duelul cu FC Voluntari, din Superligă.

SUFLET DE RAPIDIST este o emisiune de tip podcast realizată de fostul jucător din Giulești Robert Niță și Lucian Ionescu, ofițerul de presă al Rapidului. Emisiunea realizată cu sprijinul Superbet este difuzată exclusivitate pe FANATIK.RO marți, de la ora 13:30. De asemenea, în fiecare zi de joi, de la 10:30, SUFLET DE RAPIDIST apare pe pagina de Facebook Horia Ivanovici și pe contul de YouTube Fanatik.

Cristi Săpunaru vorbește despre retragerea din fotbal