News

Se schimbă pensia anticipată parțială pentru bărbați! Modul de calcul nou

14.09.2019 | 14:58
Se schimba pensia anticipata partiala pentru barbati Modul de calcul nou

Se schimbă pensia anticipată parțială pentru bărbați! Astfel, conform legii pensiilor vor exista câteva noutăți cu privire la modul de calcul. Trebuie să știți că bărbații pot opta pentru o pensionare anticipată parțială cu cel mult 5 ani înainte de vârsta standard de pensionare. Trebuie să îndeplinească însă câteva criterii – în primul rând e nevoie să să fi plătit la stat cotizația pentru o perioadă între 35 și 45 de ani!

Se schimbă pensia anticipată parțială pentru bărbați!

Vă readucem aminte că. în acest moment, bărbații pot ieși la pensie la vârsta standard de 65 de ani și după un stagiu de cotizare de 35 de ani, cotizația minimă fiind de 15 ani. Diferența dintre pensia anticipată și pensia anticipată parțială este dată de faptul că, în al doilea caz, se aplică o diminuare a pensiei față de cea pentru limită de vârstă. Iar în cazul pensiei anticipate parțiale, reducerea vârstei nu se poate cumula cu alte reduceri legale.

În prevederea legislativă care reglementează pensionarea anticipată, se menționează: „Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare”. FANATIK îți prezintă și procentul de diminuare în funcție de stagiul de cotizare.

Se schimbă pensia anticipată parțială pentru bărbați! Pensie
Legea pensiilor aduce câteva modificări în pensia anticipată parțială. Sursa foto – facebook

Modul de calcul nou

Astfel, până la 1 an – 0,50%, peste 1 an – 0,45%. Cine depășește 2 ani – 0,40%; peste 3 ani – 0,35%; peste 4 ani – 0,30%. Cine sare de  5 ani – 0,25%; peste 6 ani – 0,20%; între 7 și 8 ani – 0,15%. Practic, odată cu îndeplinirea condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată parţială devine pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin eliminarea diminuării stabilite, indicată între categoriile deja specificate.

Mai mult de atât, recalcularea va ține cont și de adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plăţii pensiei anticipate parţiale. Atenție! Pensionarul care solicită pensia anticipată parțială nu trebuie să facă o cerere pentru recalcularea ei, întrucât aceasta se produce din oficiu!