Călătorii vor scoate mai mulți bani din buzunare pentru a merge cu trenul. Biletele se vor scumpi cu 4,6% începând cu data de 15 decembrie. De asemenea, atunci va intra în vigoare noul Mers al Trenurilor 2024 – 2025.
Informații importante pentru cei care aleg să călătorească cu trenul. Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a emis noile date cu privire la abonamentele pentru zona metropolitană București, potrivit Agerpres.
Pentru un abonament de trei ore, românii trebuie să scoată din buzunare 12,5 lei, cu 50 de bani mai mult. În cazul unui abonament de 24 de ore, costul va fi de 22 de lei, anterior fiind 21 de lei. De asemenea, un abonament de 72 de ore se va scumpi cu trei lei și va costa 63 de lei.
Pentru șapte zile vom plăti 131 de lei, de la 125, iar pentru 15 zile achităm 204 lei, de la 195 de lei. Modificări sunt și la cel de 30 de zile, care va fi 272 de lei, în loc de 260 de lei. Pentru o călătorie până la Aeroportul Henri Coandă vom scoate din buzunare 6 lei, începând cu 15 decembrie.
În cazul trenurilor InterCity, tariful pentru rezervare loc va fi de 6 lei, indiferent de clasă. Pentru trenurile Regio și Interregio, costurile se vor ajusta în funcție de distanță: între 1-60 km – 1,5 lei, 61 – 120 km – 2,5 lei, 121 – 250 km – 4 lei, 251 – 500 km – 4,5 lei şi peste 500 km – 6 lei, conform sursei citate.
Pentru vagoanele de dormit, suplimentul pentru cabina de o singură persoană va costa 235,50 de lei, de la 225 de lei, indiferent de distanță. Suplimentul pentru pat într-o cabină cu două locuri va fi 125,5 lei (de la 120 de lei), iar în cabina cu trei locuri va fi 104,5 lei.
De la 15 decembrie se măresc prețurile și pentru vagoanele cușetă. Tariful pentru un pat într-o cabină cu patru locuri va crește la 81,5 lei, de la 78 de lei. Într-o cabină cu șase locuri va trebui să scoatem din buzunare 60,6 lei, de la 58 de lei. Transportul bicicletelor nepliabile va costa între 7,5 lei şi 26 de lei, în funcţie de distanţă.
Așadar, noul Mers al Trenurilor va intra în vigoare de la data de 15 decembrie 2024. Zilnic, vor circula 1.100 de trenuri, în medie, până la data de 13 decembrie 2025. Patru dintre acestea vor asigura legătura dintre București și Brașov, potrivit sursei citate.
„Pentru a oferi accesibilitate la transportul pe calea ferată unei categorii cât mai largi de călători, oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii de piaţă atât prin optimizarea duratelor de parcurs, cât şi a programului şi capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile. În noul plan de Mers al Trenurilor 2024-2025 vor circula zilnic în medie 1.100 de trenuri operate de CFR Călători”, se arată într-un comunicat al CFR Călători.