Sport

„Se simte foarte rău!”. Marius Șumudică a chemat ambulanța după Rapid – CFR Cluj 1-4

Rapidul a suferit un eșec umilitor pe Giulești în fața CFR-ului, la meciul de retragere al lui Cristi Săpunaru. Marius Șumudică a fost apostrofat de fanii alb-vișinii.
Se simte foarte rau Marius Sumudica a chemat ambulanta dupa Rapid  CFR Cluj 14
Marius Șumudică a cedat după Rapid - CFR Cluj 1-4 FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Rapid a încheiat socotelile cu cupele europene, după un eșec umilitor contra celor de la CFR Cluj, scor 1-4. Deși trebuia să fie o sărbătoare, fiind ultimul meci jucat de Cristi Săpunaru, disputa a devenit rapid un coșmar pentru echipa lui Marius Șumudică.

Marius Șumudică nu s-a prezentat la flash-interviu din cauze medicale

Cu peste 10.000 de fani în tribune, Rapid a suferit o înfrângere rușinoasă în duelul cu CFR Cluj, câștigătoarea Cupei României Betano. Fără Dan Petrescu pe bancă, ardelenii au controlat în totalitate disputa și au marcat de patru ori în poarta lui Aioani.

ADVERTISEMENT

Fanii au făcut spectacol în tribune în semn de respect pentru Cristi Săpunaru, dar nu au mai putut fi stăpâniți înainte de finalul primei reprize, când oaspeții au înscris golul al treilea. Aceștia i-au huiduit pe jucători și l-au înjurat pe Marius Șumudică.

Antrenorul Rapidului a fost afectat de rezultatul catastrofal înregistrat de echipa sa și nu s-a prezentat la flash-interviu, invocând cauze medicale. Giuleștenii nu mai au șanse matematice nici la cupele europene.

ADVERTISEMENT

Cristi Petre, secundul care a suferit un infarct la meciul cu FCSB, s-a prezentat la flash-interviu și a vorbit despre problemele cu care se confruntă tehnicianul Marius Șumudică.

„Extrem de mare tensiunea. Din păcate, Șumi nu se simte foarte bine, în special după acele scandări spre finalul meciului. Nu ne-am așteptat să avem o astfel de evoluție, dar el se simte foarte rău în urma acelor scandări ale suporterilor, care și astăzi au fost minunați, dar și-au pierdut răbdarea pe finalul meciului.

ADVERTISEMENT

Au fost multe urâte împotriva lui pe care le auzim și noi pe bancă”, a spus Cristi Petre. Din informațiile FANATIK, Marius Șumudică avea tensiune 19 cu 10 la controlul medical și a primit ajutor de la ambulanță.

ADVERTISEMENT

Cristi Petre: „Astăzi a fost umilință totală”

„În momentul când am venit din Turcia, am sperat că venim la Rapid și facem ceva. Ne-am bătut până aproape de finalul campionatului, nu am reușit și din acel moment, în special după meciul cu Dinamo, când echipa și-a pierdut încrederea, am început și noi să suferim ca staff.

Nu ne gândeam, fiind și meciul de retragere al lui Săpunaru, că vor face un meci atât de slab, în special în prima repriză, când și-au pierdut toate reperele. Cu Universitatea Craiova și cu FCSB am jucat, astăzi a fost umilință totală.

Nu văd un viitor la momentul actual, acum, probabil conducerea va decide. Cu echipa nu a discutat, pur și simplu el se simte dărâmat. Nu mai poate antrena la momentul actual echipa”.

Cristi Petre: „Nu înțeleg atitudinea echipei”

„Merita mai mult (n. r. Săpunaru), bineînțeles. Eu din punctul ăsta de vedere nu înțeleg atitudinea echipei, pentru că măcar pentru el ar fi meritat să joace. Noi am vrut să plecăm de la meciul cu Hermannstadt, nu am fost lăsați să plecăm.

Jucătorii sunt blocați pur și simplu. Astăzi nu am înțeles prima repriză, atât de mari erorile din defensivă, n-am simțit de când suntem la această echipă. A doua repriză ne-am mai mișcat.

(n. r. absența lui Șumi de la festivitatea lui Săpunaru) El s-a simțit foarte rău, când am ajuns a zis să chem doctorul. Abia acum când m-am dus avea tensiune 19 cu 10, nu mint că aparatul era în fața mea. De multe ori când echipa pierde, suferă foarte mult și pleacă de pe teren”.

„La Astra am câștigat campionatul cu jucători de peste 30 de ani”

„Locul 5 și o semifinală de Cupă nu înseamnă mare lucru la un club ca și Rapid. Dar ținând cont că am avut cea mai tânără echipă din prima ligă.. La Astra am câștigat campionatul cu jucători de peste 30 de ani.

E un grup frumos, doar că nu se răsfrânge și pe teren. Nu am avut nici măcar o dată un clinci între ei. Este ceva mental. E ceva de atitudine”, a încheiat Cristi Petre.

Cristi Petre, declarații în locul lui Șumudică după Rapid - CFR Cluj 1-4