News

Se ştie când va fi numită Laura Codruţa Kovesi procuror european! De ce depinde totul

09.04.2019 | 08:36
Se stie cand va fi numita Laura Codruta Kovesi procuror european De ce depinde totul

Europarlamentarul Cristian Preda a declarat că este de așteptat ca Laura Codruța Kovesi să devină, într-un final, procuror-șef european. Totuși, numirea acesteia în această funcție s-ar lăsa așteptată, iar șansele ca actualul Parlament European să desemneze șeful procurorilor europeni sunt mici.

Ce se întâmplă acum cu procedura de numire a Laurei Codruța Kovesi drept procuror șef

Cristian Preda a dezvăluit că negocierile dintre Parlament și Consiliu s-au blocat și o nouă ședință ar urma să aibă loc pe 12 aprilie. Cu toate acestea, europarlamantarul spune că “șansele ca actualul Parlament să numească procurorul sunt mici”, dar că cei din Consiliu nu pot forța numele contracandidatului francez al lui Kovesi, pentru că acesta nu are sprijinul PE și ar pica la vot.

El a mai spus că odată ce Finlanda va prelua președinția rotativă a UE (1 iulie), “probabil lucrurile vor arăta altfel” ,în ceea ce privește această procedură a numirii șefulului procurorilor europeni. “Instituția ar trebui să înceapă în 2020, iar dacă se va întâmpla asta, în exercițiul financiar următor va exista grijă pentru fiecare euro cheltuit. Dacă totul este împins și se duce în negocieri care durează luni sau ani, atunci instituirea acestei structuri va fi amânată” , a spus Preda, într-un interviu acordat pentru Libertatea.

Șansele ca Laura Codruța Kovesi să fie numită procuror-șef european până la vară sunt mici

Cristian Preda acuză Guvernul că o blochează pe Kovesi

Europarlamentarul acuză Guvernul României, aflat la președinția rotativă, că a făcut “tot ce este omenește posibil” pentru a o bloca pe fosta șefă DNA și că miza amânării deciziei privind-o pe Laura Codruța Kovesi este una electorală, având în vedere alegerile următoare.

“Dacă mâine Kovesi ar fi numită, dacă negocierea s-ar debloca, Dăncilă s-ar duce la 6 procente, la fel ca Dragnea și ceilalți. E o miză electorală de fapt pentru Guvernul Dăncilă. Ei știu că, la un moment sau altul, Kovesi va fi numită, dar nu vor ca asta să se întâmple în campania electorală”, a mai spus europarlamentarul.

Cristian Preda mai spune și că adoptarea de OUG în domeniul justiției de către PSD ar putea avea consecințe greave pentru țara noastră, care ar putea fi supusă articolului 7. El mai susține și că la Bruxelles s-a discutat ca în următorul mandat al Parlamentului European să se voteze tăierea fondurilor europene pentru guvernele care nu le gestionează bine.