Se știe configurația clasamentului mondial feminin la finalul sezonului. Pe ce poziție va termina Simona Halep

Gabriela Gheorghe   
în Simona Halep
05/10/2020, 18:13
Se știe configurația clasamentului mondial feminin la finalul sezonului. Pe ce poziție va termina Simona Halep
Simona Halep. Sursă foto: Hepta.

Ashleigh Barty din Australia va termina actualul sezon pe primul loc în ierarhia mondială a jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), după ce Simona Halep a fost învinsă în optimile de finală ale competiției de la Paris.

Barty nu a concurat la ultimele două turnee de Gran Slam, US Open și Roland Garros. Competiția de la Wimbledon nu a avut loc în acest an. Australianca nu a mai evoluat din luna februarie.

Când Simona avea meci în optimi pe zgura de la Paris, Barty, 24 de ani, era pe stadionul Gabba pentru a fi alături de echipa sa favorită Richmond Tigers care a pierdut cu cei de la Brisbane Lions în play-off-ul campionatului de fotbal din Australia.

Halep a ratat șansa să fie din nou prima în lume

Barty a ajuns până în semifinalele competiției de la Australian Open. Un video cu australianca aflată în picioare, cu pumnul în aer și un pahar de bere în mână a fost publicat pe rețelele sociale din Australia, iar suporterii au salutat-o pe jucătoare. Simona Halep trebuia să se impună la Roland Garros pentru a putea ajunge pe primul loc în clasamentul mondial.

Sportiva din Constanța a fost învinsă duminică de Iga Swiatek din Polonia cu 6-1, 6-2, în faza optimilor de finală de la turneul din Franța.

Pentru Simona a fost prima înfrângere după ce a reușit să câștige 17 meciuri la rând. Constănțeanca a câștigat contra polonezei în aceeași fază,  anul trecut cu 6-1, 6-0.

Sezonul s-a încheiat pentru Simona

Simona Halep a bifat un record negativ după eliminarea de la Roland Garros. Ea a câștigat doar 3 game-uri în cele 68 de minute ale jocului cu sportiva din Polonia.

Nicio principală favorită nu a mai părăsit turneul în acest mod. Poloneza a fost jucătoarea mai bună pe toată durata jocului.

Simona Halep a spus că sezonul s-a terminat pentru ea după eșecul de la Roland Garros. Ea nu va participa la Ostrava și  vrea să aibă parte de timp liber în perioada ce urmează.

Închide ×