Se strânge lațul în jurul lui Gheorghe Dincă! Ancheta crimelor din Caracal înaintează și Antena 3 spune că nu mai puțin de trei victime au acceptat să depună declarații la dosar. Prima este o femeie de 49 de ani care ar fi fost violată și bătută de criminalul din Caracal. Nu mare le-a fost mirarea anchetatorilor când, în aceeași zi, la sediul Poliției s-au mai prezentat și alte două victime care au depus și ele declarații pentru agresiune.
Se strânge lațul în jurul lui Gheorghe Dincă!
Totul s-a petrecut în urmă cu 10 ani, pe vremea când fetele aveau între 5 și 10 ani. În acea perioadă, familiile lor erau ajutate cu bani de Gheorghe Dincă. De altfel, părinții îi mai munceau prin curte acestuia sau mergeau la alții la munca cu ziua, în timp ce Dincă stătea cu copiii lor. Conform declaraţiilor, acesta le-ar fi cumpărat dulciuri și vorbea cu ele, doar că de fiecare dată le punea filme pentru adulți și le atingea.
Fetele au spus atunci părinților, însă nu au fost crezute. Părinții le-au ascultat abia după ce Alexandra a sunat la 112 și a apărut cazul Dincă la televizor. Între timp, anchetatorii au mers la casa lui Gheorghe Dincă din Caracal, acolo unde continuă cercetările. Potrivit unor surse din anchetă au fost scoase din curtea casei de pe strada Craiovei mai multe haine de damă și o cantitate de aproximativ 30 de tone de fier vechi.

Trei victime au depus plângere împotriva lui
Oamenii legii au curățat practic curtea de gunoaie pentru a putea săpa și sparge gropile cimentate în care s-ar putea găsi probe noi. Cei de la DIICOT au confirmat că Gheorghe Dincă a făcut și o a doua victimă. Momentan nu se cunosc informații legat de persoana ale cărei rămășițe umane au fost găsite în pădurea din Caracal. Cert este că rezultatele antropologice au exclus-o pe Alexandra Măceșanu din anchetă și că acele oase aparțin unei fete cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani.
De remarcat însă că nu s-a confirmat nici faptul că osemintele i-ar aparține Luizei Melencu, adolescenta dispărută în luna aprilie, după ce a fost luată la ocazie de Gheorghe Dincă. Familia fetei încă mai speră ca aceasta să fie găsită în viață.
- România stă pe o mină de aur! Ne-am apucat deja să o vindem olandezilor
- Veste uriașă pentru pensionari! Pot primi 650 de lei pe lună, pe lângă pensie
- ULTIMA ORA: Cornel Gales a lasat un bilet! Ce scrie in mesajul gasit de politisti in bucataria din apartamentul lui
- El are 19 ani, ea 72, dar se iubesc la nebunie, s-au căsătorit și povestesc tuturor despre prima lor noapte de amor! Vor să afle toată lumea: „Este o amantă…” Cazul care a uimit planeta. Ce se întâmplă la ei în casă zilnic. Imagini unice în lume
- Vremea 2 – 30 decembrie 2019. Meteorologii anunţă ninsori, ger şi viscol, în următoarele patru săptămâni
- GALERIE FOTO! Larisa Iordache, transformare spectaculoasă! Imagini INCENDIARE cu frumoasa gimnastă în costum de baie
- Dezvăluiri incendiare despre execuția soților Ceaușescu. A rupt tăcerea după 30 de ani
- Sindromul bradului de Crăciun face ravagii. Vezi dacă ai aceste simptome!
- Atenție la aceste medicamente super utilizate în România pentru răceală! S-a descoperit ce conțin de fapt
- Nu le-au încăput banii în valize! 3 români au luat la pariuri 270.000 de euro din biletele puse pentru distracție!