Sport

Se umplu de bani! Jucătorii Rapidului au primă dublă pentru un succes în derby-ul cu Universitatea Craiova. Exclusiv

Jucătorii Rapidului au promisă o primă de joc uriașă pentru a obține victoria în derby-ul de sâmbătă din deplasare cu Universitatea Craiova.
26.08.2024 | 15:11
Se umplu de bani Jucatorii Rapidului au prima dubla pentru un succes in derbyul cu Universitatea Craiova Exclusiv
Conducerea Rapidului le-a promis jucătorilor o primă uriașă în cazul unei victorii în derby-ul cu Universitatea Craiova. foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Rapid a ieșit din „moartea clinică” în care intrase în mandatul nord-irlandezului Neil Lennon, victoria obținută în deplasare cu Poli Iași la debutul lui Marius Șumudică pe banca tehnică reaprinzând speranțele suporterilor, dar și ale conducerii, la titlul de campioană.

Dan Șucu și Victor Angelescu le oferă jucătorilor de la Rapid o primă dublă pentru o victorie în derby-ul cu Universitatea Craiova

Cu un moral excelent după prima victorie obținută în acest sezon, rapidiștii așteaptă cu mare încredere derby-ul cu Universitatea Craiova. Partida se va disputa sâmbătă, de la ora 21:30, pe stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie și reprezintă capul de afiș al etapei cu numărul 8 din SuperLiga.

ADVERTISEMENT

Pentru giuleșteni meciul este unul foarte important, deoarece în cazul unui succes ar reduce la doar trei puncte distanța față de adversara sa, care ocupă primul loc în clasament. Chiar dacă mai e mult de jucat până la finalul campionatului, ar fi un pas important în lupta la titlu, dacă e să ținem cont de startul dezastruos de sezon.

Deși vorbim de un derby de mare tradiție și jucătorii nu mai au nevoie de nicio motivație suplimentară pentru a da totul pe teren, conducătorii Rapidului au luat o decizie care sigur le va fi pe plac. Și care-i va „înrăi” și mai mult pe elevii lui Marius Șumudică.

ADVERTISEMENT

Astfel, pentru a le ține sus moralul după victoria de la Iași și pentru a-i motiva suplimentar să continue pe această linie ascendentă, acționarii Dan Șucu și Victor Angelescu au hotărât să facă un efort financiar suplimentar și să le ofere o primă dublă pentru o eventuală victorie în derby-ul cu Universitatea Craiova.

ADVERTISEMENT

În aceste condiții, în cazul în care vor obține în Bănie cele 3 puncte puse în joc, băieții antrenați de Marius Șumudică vor da o mică lovitură. În mod normal, primele pe care le primesc pentru o victorie în campionat sunt de 1.000 de euro de căciulă, dar acum în conturi le va intra fiecăruia câte 2.000 de euro dacă vor reuși să-i învingă pe olteni.

Prin această decizie, Dan Șucu și Victor Angelescu vor să le demonstreze jucătorilor că sunt alături de ei în încercarea de a reveni în fruntea clasamentului și că fac toate eforturile necesare pentru ca Rapidul să obțină performanțe.

ADVERTISEMENT

Totodată, acesta este și un semnal că lucrurile rele din startul sezonului au fost șterse cu buretele și totul a plecat de la zero odată cu instalarea lui Marius Șumudică în funcția de antrenor.

După disputarea a 7 etape, Rapidul se află pe locul 7 în clasamentul din SuperLiga, cu 8 puncte acumulate dintr-o victorie și 5 egaluri. Universitatea Craiova, adversara sa de sâmbătă, ocupă în continuare poziția de lider, cu 14 puncte, în ciuda eșecului surprinzător suferit în ultima etapă în deplasare cu Dinamo.