Văzută drept principala contracandidată a FCSB-ului înainte de începerea play-off-ului, Rapid a dezamăgit crunt în cea de-a doua parte a campionatului și acum este în mare pericol să rateze și participarea în cupele europene. Cum va reacționa patronul Dan Șucu în acest caz, după ce a investit peste 6 milioane de euro în transferuri, a încercat să răspundă Dumitru Dragomir la MAX PROFEȚIILE LUI MITICĂ.
Fin cunoscător al fotbalului românesc, pe care l-a condus în calitate de președinte al LPF, Dumitru Dragomir a analizat „la sânge” situația disperată prin care trece Rapidul și i-a oferit sfaturi prețioase patronului Dan Șucu, pentru a avea parte de performanțe în viitor.
„Șucu trebuie să facă două lucruri. Cum se termină campionatul, în săptămâna următoare, să dea un anunț peste tot: selecție de copii de 12 ani din toată țara. Celor talentați le asigură școală, masă, educație, limbi străine. 60-70 de copii din toată țara: 25 de 12 ani, 25 de 14 ani, 25 de 15-16 ani.
Ăsta e primul lucru, pentru că el bazele sportive le-a făcut, dar nu sunt folosite cum trebuie. Și aș face obligatoriu unde are el bazele sportive câte un teren cu iarbă, cu gazon. Pentru că o dată sau de două ori pe săptămână copiii trebuie să facă antrenament pe iarbă și nu pe sintetic.
Și punctul doi… Aș mai face rost de bani! Asta cu statul bine cu banii… Nimănui nu-i ajung banii, nici lui Musk”, și-a început Dumitru Dragomir discursul la MAX PROFEȚIILE LUI MITICĂ, emisiune pe care o puteți urmări în fiecare luni, de la 13:30, LIVE numai pe FANATIK.RO.
În degringoladă după înlocuirea lui Bergodi cu Lobonț și Iencsi, Rapidul are nevoie de o mână forte pe banca tehnică. Iar Dumitru Dragomir are și un favorit: pe Marius Șumudică, singurul pe care-l vede capabil să redreseze o corabie în derivă.
„Al doilea lucru… Dacă nu-l pune pe Șumudică și face alt experiment, părerea mea este că va face o mare greșeală. Chiar dacă nu va lua titlul nici cu Marius Șumudică. Pentru că nici Șumudică nu poate să scoată el niște rezultate formidabile doar bătând din palme. Trebuie să-i aduci jucători de valoare. Dacă nu are jucători de valoare n-are ce să facă”, a continuat fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal.
„La ce se întâmplă la Rapid, crezi că există și riscul ca în doi-trei ani Șucu să se sature și să iasă din fotbal?”, e întrebarea ce le dă fiori fanilor giuleșteni și pe care i-a adresat-o Horia Ivanovici lui Dragomir la MAX PROFEȚIILE LUI MITICĂ, emisiune disponibilă și în premieră pe canalul de YouTube Fanatik și pe pagina de Facebook Horia Ivanovici în fiecare miercuri, de la 10:30.
„Nu! Pentru că are două baze sportive unde e proprietar. Unde a băgat bani mulți. Are copii cărora le place fotbalul. Are nevasta care este foarte apropiată de copii și de fotbal.
Și părerea mea este că nu va ceda așa de ușor. Numai dacă l-or alerga ăștia pe calea ferată și atunci cedează. Poate să se întâmple și asta”, e profeția de final a lui Dumitru Dragomir.