ROM NIA – UNGARIA. Ştefan Nanu, fostul internaţional şi titular în echipa naţională a României în partida din 1999 contra Ungariei, scor 2-0, a dezvăluit pentru FANATIK.RO episoade din culisele revenirii lui Gică Hagi la echipa naţională. El a descris şi motivul pentru care, ulterior, “Regele” s-a certat cu selecţionerul de atunci şi de acum al României, Victor Piţurcă.
Naţionalele României şi Ungariei au disputat, în decursul anilor, nenumărate partide, iar din fericire pentru noi, maghiarii nu au mai reuşit să ne învingă de 33 de ani. Însă una dintre partide a rămas în memoria suporterilor români: este vorba de jocul disputat în anul 1999, atunci cînd tricolorii au cîştigat cu scorul de 2-o. Cum au reuşit magnifica partidă? După doar un an de cînd îşi anunţase retragerea de la echipa naţională, după Campionatul Mondial din Franţa în 1998, regretatul poet Adrian Păunescu reuşea să-l convingă, în direct într-o emisiune sportivă, pe Gică Hagi să revină la echipa naţională.
FANATIK.RO a luat legătura cu Ştefan Nanu, unul dintre titularii din meciul contra Ungariei, disputat pe stadionul Ghencea în 1999, iar acesta ne-a dezvăluit elemente din culisele revenirii Regelui la echipa naţională. Stabilit între timp în Olanda, la Emmen, acolo unde locuieşte alături de soţia sa, fostul internaţional ne-a mărturisit: “Îţi dai seama că noi tot din presă aflasem că Gică Hagi decisese să revină la echipa naţională. Regretatul nostru poet, Adrian Păunescu, îl convinsese pe Gică să facă acest lucru, într-o emisune televizată. Ştiu că nici măcar cumnatul lui Hagi, Gică Popescu, care încercase de mai multe ori, nu reuşise. Ulterior, am aflat că Păunescu, Piţurcă şi Mircea Sandu s-au întîlnit din nou cu Gică şi au pus la punct toate detaliile. Dacă tot m-ai sunat acum pe mine, atunci pot să îţi spun că eu unul nu mai puteam de bucurie. Eram sigur că, dacă îl aveam pe Hagi în teren, îi băteam pe unguri şi la 3 dimineţa, dacă ne trezeai din somn şi ne puneai să jucăm cu ei.”
Fostul internaţional a punctat că Hagi a fost decisiv în victoria contra Ungariei, chiar dacă Regele a stat pe teren doar o repriză, fiind schimbat din cauza unei accidentări: “S-a simţit imediat că s-a întors Gică la echipa naţională. Îţi era mai mare dragul să faci antrenamente, să stai în cantonament alături de el. A reuşit să ne dea acel imbold care îţi dă forţa să tragi pănă la capăt pentru îndeplinirea obiectivului. Campania de calificare era pe final, iar el a făcut un joc senzaţional contra Ungariei. După 15 minute, deja rezolvasem jocul, Adi Ilie şi Dorinel Mnteanu reuşiseră să marcheze. Îmi aduc aminte că apoi Hagi s-a accidentat la umăr, iar după ce a fost schimbat, Gică ţipa la noi şi ne îndruma ce să facem pe teren, parcă el era antrenorul principal. Şi-a dorit enorm să cîştigăm acel meci, mai ales că hotărîse să revină la naţională. Ne-a spus că vrea să cîştigăm încă de la vestiare, în şedinţa ţinută doar între noi, jucătorii. Îţi dai şi tu seama, Hagi era pentru noi la fel cum a fost Maradona pentru argentinieni. Cu Diego şi cu Hagi în teren, 50 la sută din meciuri erau cîştigate încă de la vestiare”, a spus Nanu.
În final, Ştefan Nanu ne-a dezvăluit ce s-a discutat în anturajul jucătorilor, după ce Victor Piţurcă califica echipa naţională la Campionatul European din 2000, dar fusese demis de către Mircea Sandu.“Îţi dai seama că eu îţi spun ce am auzit la vremea aia, că se vorbea. Eu nu am asistat la nici o discuţie şi nu vreau să se spună acum că m-am apucat eu să vorbesc despre cine ştie ce mari descoperiri. Atunci s -a vorbit că Hagi şi Popescu au avut o discuţie mai aprinsă cu Piţurcă. Nu ştiu exact de la ce s-au luat, dar lumea vorbea că de la prime. Îţi repet, lucrul asta se vorbea atunci. Apoi s-a spus că, vezi Doamne, Hagi cu Gică Popescu au contribuit decisiv la demiterea lui Victor Piţurcă. După aia, aţi văzut şi voi, Hagi şi Piţi nu şi-au mai vorbit mulţi ani”, a încheiat Nanu.
România -Ungaria, 2-0 – 1998
Bogdan Lobont – Dan Petrescu, Iulian Filipescu, Gica Popescu, Stefan Nanu – Florentin Petre, Constantin Galca, Gheorghe Hagi (46 Ionut Lupescu), Dorinel Munteanu – Viorel Moldovan (61 Ionel Ganea), Adrian Ilie (87 Gheorghe Craioveanu)