Fotbal intern

Sean McDermott a ajuns în cantonamentul lui Dinamo din Antalya. Fanatik l-a așteptat la 3 dimineața la aeroport. Primele declarații

20.01.2019 | 02:47
Sean McDermott a ajuns in cantonamentul lui Dinamo din Antalya Fanatik la asteptat la 3 dimineata la aeroport Primele declaratii
Sean McDermott a fost așteptat la aeroportul din Antalya de echipa FANATIK la ora 3 dimineața

Sean McDermott, noul portar al lui Dinamo, s-a alăturat noii sale echipe în cantonamentul din Antalya. Goalkeeper-ul cu dublă cetățenie, irlandeză și norvegiană, a ajuns în Turcia duminică dimineață la ora 2:35, ora locală, fiind așteptat la aeroport de Adrian Alexandrescu, directorul de relații internaționale al roș-albilor.

FANATIK a anunțat în exclusivitate interesul lui Dinamo pentru Sean McDermott, pe data de 9 ianuarie 2019, informație confirmată de sosirea la București a portarului pentru vizita medicală și pentru negocieri.

Sean McDermott a ajuns la 3 dimineață în cantonamentul din Antalya al lui Dinamo

Sean McDermott a ajuns în Antalya cu o cursă de Istanbul, unde a făcut escală de la București. FANATIK a discutat cu noul goalkeeper dinamovist chiar pe aeroportul din Antalya, la ora 3 dimineața. Iată primele declarații în exclusivitate ale portarului pe care Rednic va miza de acum.

Hello, Sean! Ce știi despre Dinamo?

– Este un club foarte, foarte mare, cu o istorie importantă și este o încântare pentru mine să fiu aici.

Ai vorbit cu domnul Rednic?

– O să mă întâlnesc cu el duminică. Știu că este un om respectuos și vom avea o discuție mai lungă în aceste zile.

Sean McDermott a ajuns în cantonamentul lui Dinamo din Antalya
Sean McDermott a făcut primele declarații în calitate de jucător al lui Dinamo pentru www.fanatik.ro

Știi de rivalitatea cu Steaua București?

– Da, abia aștept meciurile mari. Știu că acesta este un meci foarte important și o să fie distractiv.

Un mesaj pentru fanii lui Dinamo?

– Abia aștept să-i întâlnesc. Va fi foarte plăcut.

Sean Mc Dermott a fost format de Arsenal Londra

După ce a reziliat cu panamezul Jaime Penedo, Mircea Rednic a fost non-stop în căutarea unui goalkeeper, fiindu-i propuse mai multe nume. S-a oprit în cele din urmă la Sean McDermott, un portar de 25 de ani format de academia lui Arsenal Londra și care a jucat pentru naționalele U17, U19 și U21 ale Irlandei.

A cochetat și cu prima reprezentativă a Irlandei, a fost în lotul lărgit, fără a debuta încă pentru echipa mare a „verzilor”. Arsenal l-a împrumutat la Leeds, care a fost primul său club la seniori, dar nu a jucat niciun meci pentru „păuni”. A ajuns în Norvegia, țara unde s-a și născut, evoluând pentru Sandnes Ulf, IF Start, Ullesanker Kisa și Kristiansund, formație de la care a și ajuns la Dinamo.

A refuzat prima oară Dinamo, apoi s-a răzgândit convins de Mircea Rednic

Transferul lui Sean McDermott la Dinamo a fost în dubiu pentru mai multe zile. Acesta a venit la București, a efectuat vizita medicală, dar nu s-a pus de acord asupra condițiilor financiare cu șefii clubului, astfel că a făcut drum întors în Norvegia.

Sean McDermott a ajuns în cantonamentul lui Dinamo din Antalya
Mircea Rednic este cel care l-a convins pe McDermott să accepte provocarea numită Dinamo

FANATIK a dezvăluit faptul că după câteva zile Sean s-a răzgândit și dorea să reînceapă negocierile cu Dinamo, convins de Mircea Rednic. Norvegianul s-a întors la București, a discutat din nou cu șefii rămași la bază și în cele din urmă s-au înțeles. Vineri seara, la ora 19:14, FANATIK a anunțat exclusiv că goalkeeper-ul a semnat cu Dinamo, iar ulterior site-ul oficial al lui Dinamo a confirmat informația.

  • 500.000 de euro este cota actuală a lui portarului de 25 de ani transferat de Mircea Rednic
  • 62 de meciuri a jucat McDermott pentru Kristiansund în cei doi ani (2017 și 2018) în care a apărat poarta echipei norvegiene de primă ligă
  • 10 meciuri a disputat Sean în tricoul naționalelor mici ale Irlandei, cele mai multe pentru under-21