Seară de coşmar pentru Costel Pantilimon în Aston Villa – Nottingham 5-5! Adversarul României U21 i-a dat patru goluri! Video

Razvan Nicolae   
în Fotbal international
29/11/2018, 08:05
Seară de coşmar pentru Costel Pantilimon în Aston Villa – Nottingham 5-5! Adversarul României U21 i-a dat patru goluri! Video GALERIE FOTO
Seară de coşmar pentru Costel Pantilimon în Aston Villa - Nottingham 5-5

A fost o seară de coşmar pentru Costel Pantilimon în meciul Aston Villa – Nottingham 5-5. Portarul naţionalei României a primit cinci goluri, patru dintre acestea fiind marcate de Tammy Abraham, unul dintre adversarii României U21 la Campionatul European de tineret din 2019.

Startul meciului jucat în etapa a 19-a din Championship a fost unul de bun augur pentru Nottingham Forest, care avea un avans de două goluri după şase minute. A fost momentul în care Tammy Abraham a ieşit în evidenţă şi l-a învins de două ori pe Costel Pantilimon într-un interval de trei minute. Matty Cash i-a adus pe “pădurari” în avantaj în minutul 22, însă internaţionalul de tineret englez a mai marcat o dată, de această dată din penalty.

Seară de coşmar pentru Costel Pantilimon în Aston Villa – Nottingham 5-5. “A apărat ceva?”

După pauză, seara de coşmar a lui Costel Pantilimon în Aston Villa – Nottingham 5-5 a continuat. Joe Lolley i-a adus încă o dată în avantaj pe “pădurari”, însă într-un interval de patru minute, Tammy Abraham şi Anwar El-Ghazi au marcat în poarta românului, iar gazdele erau sigure că vor obţine victoria. Cu opt minute înainte de final, Lewis Grabban a stabilit scorul final al serii, în meciul cu cele mai multe goluri din actualul sezon al Championship.

La finalul meciului Aston Villa – Nottingham 5-5, Costel Pantilimon nu a fost iertat de fanii echipei. Aceştia l-au criticat pentru faptul că formaţia antrenată de Aitor Karanka a primit cinci goluri. “Am crezut că Pantilimon va fi bun, dar s-a dovedit că este doar înalt”, “Pantilimon a apărat ceva în seara asta? E timpul pentru o schimbare”, “Pantilimon este cel mai slab jucător al nostru”, “Pantilimon abia dacă s-a mişcat în timpul meciului. A stat degeaba în poartă” sau “Trebuie cedat cât mai repede”, au fost doar câteva dintre reacţiile fanilor la adresa la Costel Pantilimon.

Închide ×