Japonia, o țară care nu părea să ofere prea multe din punct de vedere fotbalistic, în ciuda unui progres salutar înregistrat în ultimele două decenii, a bătut două dintre ultimele campioane mondiale. Niponii și nemții au intrat în istorie prin două șocuri, diametral opuse. Asiaticii au „făcut curat” într-o grupă, teoretic imposibilă, cel puțin din punctul de vedere al predicțiilor. Europenii și-au schimbat dictonul, din „über alles”, în „să nu crezi niciodată că te bat, până nu le pedepsești orgoliul!”.
Japonia se ridică mare și strivitoare către cer. De când au învins Germania, iar fanii niponi s-au apucat să deretice, la propriu, după fiecare meci al Mondialului din Qatar, am simțit, parcă, duioșenia educației și supremația viitoare a altei mentalități. Este, cumva, un recurs istoric, pe care, în Europa și pe alte continente, mereu aflate într-o schimbare discutabilă (ca să citez din clasici), cei obișnuiți să-și impună mentalitatea „globalizatoare” îl simt, acum, cu prisosință.
Tradiția japoneză, bazată pe respectul pentru muncă, pe ambiție dar, în aceeași proporție, pe suferință, aduce în prim plan, la un Campionat Mondial de fotbal revanșa culturii asiatice pe care, uneori, am tratat-o ba în glumă, ba pe un mijloc de supraviețuire. Japonia fotbalistică nu „supraviețuiește”, ci își face loc într-un amfiteatru de valori, propunând, de asemenea, valori.
Germania pare să reprezinte apogeul unei lumi care se auto-sufocă. Nervii sunt solicitați în permanență, pentru că au devenit decontul tuturor oboselilor trecute, astfel că este logic să apară și nota de plată.
Ca într-o ocnă de sare murmură viscolul când Jamael Musiala, un tip cu un nume tipic… bavarez, se „calicește”, cum spuneam pe vremuri în curtea școlii, trage la poartă din toate pozițiile, dar nu privește în jur. De atâta „über alles”, Germania uită să se mai uite și asupra propriului „bunker”, pe care îl consideră inespugnabil, dar pe care înșiși nemții l-au pus pe coji de nuci, neglijându-și tradiția.
Oare, ce este mai trist? Să privești rușinea mondială suferită de campioana lumii din 2014, ori să zărești giganți precum Müller sau Neuer, prăbușindu-se sub propriul termen de expirare?…
Da, Germania și, în altă grupă, Belgia a semănat și ea cu un internat de mănăstire. Franței aproape că i-a trecut glonțul pe lângă ureche, nu doar în meciul cu Tunisia, cât, să ne amintim, chiar și la debutul în competiție.
Japonia și Maroc sunt câștigătoare de grupă. Nu, fotbalul nu s-a întors cu josul în sus și invers, ci se prefigurează o Cupă Mondială a surprizelor.
În privința niponilor, este firesc să amintim și momentul tensionat în care VAR-ul le-a dat dreptate, la o fază pe care probabil că niciun ochi de șoim n-ar fi judecat-o în favoarea lor. Da, a fost, într-adevăr, o grupă nebună. Și „nebunia” abia începe, odată cu… finalul mecurilor din prima fază.
Și totuși, arbitrajul video are ultimul cuvânt. Nu în detrimentul omului, pentru că el, omul japonez a reușit să împingă, până la urmă, mingea dincolo de linia albă. Dar exclamația electronică i-a făcut pe suporteri să răsară. Echipa lor a revenit în meciul cu Spania, așa cum o făcuse și cu Germania. Istoricește vorbind, pentru că am făcut această apropiere, Japonia experimentează eroismul, vârându-se în țeava tunului.
Dacă pentru nemți a devenit deja o tradiție să se retragă în stilul musafirului grăbit să încheie veacul, asupra evoluției Spaniei din meciul cu Japonia plutesc, de asemenea, dileme. S-a vorbit foarte mult despre faptul că ibericii și-ar fi „dorit” să piardă, pentru a evita, pe termen scurt, anumite adversare „cu ștaif”, precum Croația sau Brazilia. Drumul ușor este pavat cu capcane, dar, cine știe, o fi și aceasta o „strategie”.
Revenind la Germania, sunt, oare nemții victima FIFA, din pricina scandalului banderolei „One love”? Îmi scrie un prieten, aflat tocmai de pe meleaguri teutone: „Este haos, scandal mare!”… „Fenomenul” va fi greu de deslușit, dar, pe teren, Mannschaft-ul n-a arătat mai nimic, în trei meciuri. Acesta este adevărul.
Din punct de vedere sportiv, aproape nimic nu mai este imposibil, într-o lume în care moralitatea devine un prilej de „bășcălie” sau cel mult, o monedă de schimb. Ar fi păcat, însă, să asistăm la un nou „complot” de cabinet…
La fel, ar fi de asemenea jenant și pentru foștii campioni mondiali spanioli să-și regăsească talentul și talentele în opera desuetă a unor poeți palizi, când proza unui Campionat Mondial alert „fierbe” cu har, în vecinătatea lor.
Furtuna bâlbâită a marilor favorite se anunță a fi abia la început. Până la alte surprize, vorba latinului, „Vae victis!”.