Fostul concurent de la Survivor România a dat noi detalii despre divorțul dintre el și Alexandra, soția sa. Mai mult, el a precizat și în ce relații au rămas după despărțire.
Cei doi foști parteneri se preocupă fiecare de propria viață, după cum a lămurit chiar Sebastian Chitoșcă. El a fost întrebat despre această situație din viața lui personală de fanii săi de pe rețelele de socializare.
Astfel, fostul concurent de la Survivor România a decis să vorbească despre acest subiect sensibil, într-un live pe Instagram.
Între cei doi nu mai există acum niciun fel de relație, după cum se poate înțelege din declarațiile lui:
„Cum să rămână, fiecare își vede de viața lui și aia e. Nu suntem nici primii, nici ultimii care se despart”, a precizat Sebastian Chitoșcă.
Despărțirea dintre Sebastian Chitoșcă și soția lui nu a fost una fără scandal. Alexandra a plecat de acasă, iar Sebastian Chitoșcă a fost nevoit să spargă ușa casei lor din Germania pentru a putea intra înăuntru.
Când polițiștii au vorbit cu aceasta, ea le-a spus că i-a fost frică de reacția sa, astfel că i-au dat fostului Faimos un ordin de restricție de zece zile.
Ulteiror, soția lui a continuat cu acest demers pentru a nu mai vorbi niciodată cu el, fiindcă ar fi rușinată.
„Ea a continuat demersurile pentru a se asigura că nu o să mai dea ochii cu mine niciodată. Îi este și rușine să mai vorbească cu mine. Nu a fost doar din cauza ei, au fost influențe.
Ea nici nu știe limba, a fost dusă acolo de oameni care știu ce-au de făcut”, a povestit Sebastian Chitoșcă la Teo Show.
Acum, dacă Sebastian Chitoșcă se va apropia de cea care i-a fost alături timp de șapte ani poate ajunge la închisoare sau să plătească o sumă exorbitantă.
„Am primit o foaie ieri, că am fost înlăturat de la apartament și 6 luni de zile nu am voie nici la 20 de metri să fiu lângă această femeie, dacă o să mă apropii de ea am de făcut închisoare 6 luni sau amendă 250 de mii de euro”, a mai spus el.