Fotbal intern

Sebastian Colțescu, aproape să fie păcălit de Tănase în FCSB – Sepsi! A dat întâi penalty, apoi galben pentru simulare. Video

25.04.2021 | 22:37
Sebastian Coltescu aproape sa fie pacalit de Tanase in FCSB  Sepsi A dat intai penalty apoi galben pentru simulare Video
ADVERTISEMENT

Fază ciudată în minutul 75 al partidei FCSB – Sepsi, în etapa a 3-a din faza play-off a Ligii 1. Sebastian Colțescu a dictat lovitură de pedeapsă pentru gazde pentru un contact între Florin Tănase și Roland Niczuly.

Atacantul celor de la FCSB a ciupit mingea în fața portarului lui Sepsi și apoi s-a prăbușit în careu. Sebastian Colțescu a arătat imediat spre punctul cu var, spre stupefacția oaspeților. Niczuly s-a repezit imediat la centralul din Craiova și a insistat că de fapt a fost vorba despre o simulare.

ADVERTISEMENT

După ce s-a consultat și cu asistentul Octavian Șovre, Sebastian Colțescu a decis să întoarcă decizia. A dat lovitură liberă indirectă în favoarea celor de la Sepsi și i-a acordat cartonaș galben lui Florin Tănase pentru simulare.

Octavian Șovre, omul care pare să îl fi convins pe Sebastian Colțescu să își schimbe decizia. Tănase a luat galben

Reluările TV au demonstrat că decizia a doua a fost cea corectă. Tănase a preluat lung și a observat că nu mai ajunge balonul. S-a agățat de Niczuly, care își retrăsese deja piciorul. Vezi video

ADVERTISEMENT

Sebastian Colțescu a arătat foarte repede punctul cu var în primă fază. Dar a avut o discuție cu Octavian Șovre, asistentul de pe acea parte, imediat după ce a dictat penalty. Și chiar acesta din urmă pare să îl fi convins că schimbe decizia.

La doar câteva minute după acea fază, Sepsi a marcat golul doi, prin Mitrea, și a trecut în avantaj. O fază la care gazdele au cerut ofsaid, dar Daniel Mitruți a apreciat că fundașul celor de la Sepsi a fost ținut în joc chiar de Tănase.

ADVERTISEMENT

Tănase spune că nu a cerut penalty: “Am călcat pe minge și am căzut”. Cristi Balaj: „Nu există dubii la această fază”

Florin Tănase și-a creat deja o reputație pentru simulările sale. Cristi Balaj, unul dintre cei mai buni arbitri români, spunea că avea mereu grijă la astfel de faze. “Eu ştiam că Tănase la orice atingere cade. Eram foarte atent la el, și la alți câțiva jucători”.

“Nu poți să te răzgândești decât dacă primești informații din exterior. Singurul care putea să îl ajute, dar era foarte greu, este Șovre. Cred că el l-a întors. Decizia corectă este simulare. Atacantul își lasă piciorul drept ca să se agațe de portar. Tocmai din acest motiv merita galben, chiar dacă a și călcat pe minge”, a declarat Cristi Balaj la Telekom Sport.

ADVERTISEMENT

“Cartonaș galben gratuit. Nu a fost simulare, dar nu asta este problema. Eu sunt obișnuit. I-am zis că am călcat pe minge și am căzut. El a zis că nu are ce să mai facă”, a declarat Florin Tănase la finalul partidei.


  • (P) Cota BETANO pentru Universitatea Craiova – FCSB: 1,98 este cota pentru „ambele marchează”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT