Sebastian Colțescu are un an de coșmar. Scos de pe lista FIFA de CCA în urmă cu câteva zile, contestat de majoritatea cluburilor din Liga 1, și-a pierdut părinții și a ajuns la divorț cu soția cu care are o fetiță. Toate în mai puțin de un an și jumătate!
UPDATE, 8 decembrie, ora 22:48 / După tot ceea ce a scris FANATIK despre anul de coşmar al lui Sebastian Colţescu, arbitrul termină 2020 cum nu se poate mai rău. Rezervă la meciul PSG – Başakşehir, Colţescu a fost acuzat că a avut o remarcă rasistă la adresa lui Pierre Webo, „secundul” lui Okan Buruk, antrenorul echipei preferate a președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdoğan.
Pentru că excluderea de pe lista FIFA va fi operată la 1 ianuarie, conform regulamentului forului internațional, Colțescu va mai fi prezent, totuși, mâine, 3 noiembrie, la meciul Atalanta – Liverpool din grupa D a Ligii Campionilor.
Arbitrul craiovean va fi rezervă la Bergamo, în brigada condusă de Ovidiu Hațegan, care îi va avea asistenți pe Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe.
De altfel, Colțescu îi datorează prezența sa la nivel european lui Ovidiu Hațegan, care l-a luat în brigada sa în mai multe partide: Dinamo Kiev – Juventus 0-2 (20 octombrie, Liga Campionilor), Scoția – Israel 0-0, 5-3 la loviturile de departajare (8 octombrie, semifinale baraj EURO 2020), Gent – Dinamo Kiev 1-2 (23 septembrie, Liga Campionilor) și Franța – Croația 4-1 (8 septembrie, Liga Națiunilor).
Fără sprijinul lui Hațegan, Colțescu ar fi fost scos de pe lista FIFA din vară, dar „centralul” arădean l-a dus „în spate”, cum se spune, și i-a amânat mazilirea.
De care știa și el, știau și șefii de la CCA, știa cam toată lumea arbitrajului. De aceea i s-a oferit lui Colțescu, ca o „consolare”, cântecul de lebădă din finala Cupei, pe care a arbitrat-o între FCSB și Sepsi (1-0) pe o „Arenă Națională” dezolant de tristă fără spectatori.
Fără nicio îndoială, însă, momentul cel mai tragic al anului l-a trăit Sebastian Colțescu pe 23 august. Arbitra meciul Poli Iași – Chindia Târgoviște în prima etapă din Casa Pariurilor Liga 1. În minutul 70 al partidei a primit un mesaj de la sora sa. L-a citit, evident, după fluierul final, la cabine…
…Și l-au podidit lacrimile. Tatăl său murise, răpus de o boală incurabilă, în timp ce el arbitra meciul din Copou… La doar un an după ce și mama sa se stinsese. După o lungă suferință, cauzată de aceeași boală neiertătoare. Anul acesta ar fi împlinit 45 de ani de căsătorie…
Și viața de familie i-a mai dat o lovitură lui Sebastian Colțescu anul acesta negru pentru el. A ajuns la divorț cu partenera de viață cu care are o fetiță.
Este cunoscut, de altfel, ghinionul său în dragoste, cu multe relații eșuate, inclusiv încă un divorț în 2007, după numai câteva luni de la căsătoria cu partenera cu care avea o relație de 8 ani!
Iar în urmă cu vreo 4 ani a mai primit o lovitură de la „persoana iubită”. Erau gata de nuntă, naș urma să le fie fostul arbitru „Brichetă”, Alexandru Deaconu, vicepreședintele CCA acum, era totul pregătit, programarea la primărie, restaurantul, invitații anunțați. Numai că viitoarea doamnă Colțescu s-a răzgândit cu o săptămână înainte de fericitul eveniment!
Bomboana pe coliva unui an de coșmar a fost excluderea de pe lista FIFA. CCA a oficializat vinerea trecută înlocuirea sa și a lui Marius Avram cu Andrei Chivulete și Marian Barbu. Chiar dacă, așa cum am arătat, se aștepta la înlocuirea asta. De meciurile făcute praf și în acest an (Dinamo – UTA 0-1 e doar un exemplu) nu am mai amintit pentru că sunt deja obișnuință…
1996 – face școala de arbitri și începe să „fluiere” la meciuri de copii și juniori
1999 – obține categoria I și debutează în Liga a III-a
2003 – promovează succesiv și rapid în Liga a II-a și Liga I
2006 – devine arbitru internațional (lista FIFA)
2007 – este scos de pe lista FIFA şi retrogradat în Liga a II-a
2008 – este reprimit în Lotul A, la Liga I
2013 – rerintră pe lista FIFA
2020 – este scos de pe lista FIFA