Sebastian Chitoșcă a izbucnit în lacrimi în competiția sportivă Survivor România când a văzut niște imagini în ziua de Paște. Faimosul de la Kanal D nu s-a mai putut abține fiind vorba de o persoană dragă din viața sa.
Faimoșii și Războinicii au avut parte de o surpriză neașteptată din partea producătorilor de la Kanal D în zi de sărbătoare. Participanții s-au bucurat enorm când au primit mesaje din partea celor dragi rămași acasă, unul dintre Faimoși fiind profund marcat.
Un concurent din echipa roșie și-a revăzut familia după mai bine de patru luni, în urma jocului de comunicare de duminică, 2 mai. Este vorba de Sebastian Chitoșcă care a avut parte de un mesaj surprinzător din partea fratelui său, tatălui și soției.
Este foarte cunoscut faptul că Sebastian Chitoșcă a renunțat la cariera sportivă pentru a fi aproape de familie, în special alături de fratele său, care în urmă cu câțiva ani a suferit un accident. Acela a fost momentul în care Faimosul s-a mutat în Germania.
„Frate, dacă nu ai niciun să mai lupți, gândește-te la mine! Te iubesc!”, sunt cuvintele pe care le-a primit concurentul de la Kanal D din partea fratelui său.
Faimosul s-a emoționat teribil când și-a văzut ruda, mărturisind că nu-ți dă seama dacă aceasta s-a schimbat sau nu. Fratele lui Sebi pare că arate destul de bine, imaginile vorbind de la sine. În felul acesta participantul a primit răspuns la întrebarea sa legat de cum se simte.
„Vă iubesc și eu. Vă urez Paște fericit! După acel mesaj de la familie mi-am văzut fratele. Mi-a adus aminte că eu când am plecat de acasă i-am promis că tot ce fac aici fac doar pentru a îl face mândru pe el. Mă bucur foarte mult că am avut parte de acest mesaj.
Sincer, mie unul mi-a dat putere, însă și multă tristețe pentru că mă așteptam ca fratele meu să fie, să zic, cum era înainte.
Nici nu știu ce să cred despre fratele meu, nu știu dacă a mai evoluat. Pare că a rămas la fel. Mă bucur că l-am văzut după atât de mult timp. Mă bucur că mi-am văzut soția, pe tatăl meu”, a declarat Sebastian Chitoșcă de la Survivor România.