Life

Secretele celor mai gustoase sarmale pentru masa de Crăciun, de la Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu

Sarmalele sunt unul dintre cele mai apreciate feluri de mâncare. Potrivit tradiției, acestea nu lipsesc de pe masa de Crăciun a românilor. Vă prezentăm mai jos două rețete speciale.
21.12.2021 | 19:03
Secretele celor mai gustoase sarmale pentru masa de Craciun de la Sorin Bontea si Catalin Scarlatescu
ADVERTISEMENT

Sarmalele nu lipsesc niciodată de pe masa de Crăciun. Chiar dacă sunt considerate un preparat tradițional românesc, își au originile în Turcia. Rețeta a fost revendicată, însă, și de Grecia și Albania.

Există mai multe feluri în care se pot pregăti sarmalele, în funcție de specificul fiecărei zone.

ADVERTISEMENT

Vă prezentăm mai jos două rețete savuroase, gătite de cunoscuții chefi Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea.

Reţete de sarmale pentru Crăciun, de la Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu

Sarmalele sunt printre cele mai apreciate și gustoase preparate. Sunt adorate de români, dar și de străinii care ne vizitează țara. Există mai multe moduri pentru a prepara niște sarmale delicioase, iar rețetele nu sunt complicate.

ADVERTISEMENT

Vă prezentăm două rețete pregătite de doi dintre cei mai cunoscuți chefi, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu. Indiferent pe care o alegeți, veți reuși cu siguranță să vă impresionați familia și prietenii.

Cum prepară chef Sorin Bontea sarmalele pentru Crăciun

Pentru a găti rețeta propusă de Sorin Bontea aveți nevoie de următoarele ingrediente:

2-3 kg varză murată

600 g carne tocată de vită și porc (amestec)

1/2 ceașcă de orez

200 g ceapă

costiță afumată

2-3 linguri bulion

frunze de dafin, cimbru, mărar, sare, piper, ulei pentru prăjit

Mod de preparare

Varza se curăță de cotor și frunzele exterioare. Se aleg cele mai frumoase foi în care urmează să împachetați carnea. În cazul în care varza este prea sărată sau prea acră, aceasta trebuie spălată cu apă călduță.

ADVERTISEMENT

Curățați ceapa și tocați-o. Într-o tigaie, se pune uleiul și se călește ceapa la foc mic. Aceasta este gata atunci când devine sticloasă. Se pune orezul (spălat) și se mai lasă pe foc încă două minute. Nu uitați că amestecați continuu, altfel se va arde.

Carnea se pune într-un castron încăpător. Peste aceasta se toarnă amestecul de ceapă cu orez, piper, cimbru și mărar tocat. Cine dorește poate pune și o ceșcuță de apă rece. Astfel, carnea devine mai fragedă. Atenție câtă sare puneți în cazul în care varza este sărată!

ADVERTISEMENT

Frunzele mai mici se toacă și se pun pe fundul cratiței. Așezați apoi sarmalele și costița afumată. Se pune un rând de sarmale, unul de costiță. Ultimul strat este de varză tocată. Se toartă bulion amestecat cu puțină apă, frunze de dafin și boabe de piper. Sarmalele se fierb timp de două ore la foc mic. Apa se completează atunci când este nevoie, iar oala se rotește pentru ca preparatul să nu se lipească, relatează antena3.ro.

Rețeta de sarmale propusă de Cătălin Scărlătescu

Cătălin Scărlătescu propune o rețetă delicioasă și destul de ușor de pregătit. Cunoscutul jurat de la Chefi la Cuțite are și un secret pentru a găti acest preparat

Ingrediente

4 kg carne de porc

frunze varză murată

500 g orez

2 kg ceapă

40 g piper, 40 g sare

o bucată de afumătură

bulion, cimbru, foi de dafin

Mod de preparare

Se toacă ceapa mărunt. Se pune într-o tigaie și se călește până când capătă o culoare aurie. Se lasă la răcit. Într-un bol se amestecă ceapa, carnea tocată, orezul (spălat), cimbru, piper și sare.

Se aleg cele mai frumoase foi de varză pentru sarmale. Se pune câte puțină carne în fiecare frunză și se împăturește cu atenție.

Varza murată care a rămas se toacă și se amestecă cu bulion. Cătălin Scărlătescu folosește mereu o bucată de afumătură pentru a obține cele mai gustoase sarmale.

În oală se pune un strat de varză tocată, apoi în mijloc bucata de afumătură și foi de dafin. În jurul acesteia se pun sarmalele. Se acoperă totul cu un strat de varză. Se repetă așa până când se umple oala. Adăugați puțin ulei și apă, iar oala merge la cuptor.

ADVERTISEMENT