Dacă ai telefon Android, află că acesta este mai puternic decât îți dai seama. Google a ascuns un set de trucuri destul de interesante în milioane de astfel de telefoane, de care vei avea nevoie mai devreme sau mai târziu și de care cu siguranță nu prea știai.
Este vorba despre Asistentul Google, care vine cu zeci de avantaje care îți pot face viața mai ușoară. Acesta a fost introdus în 2016 pentru dispozitivele Pixel, dar a fost implementat pe scară mai largă pe Android în 2017, așa că dacă ai un telefon cu sistem de operare Android, sigur îl ai și tu.
Dincolo de faptul că îi poți spune asistentului tău Google ce ai nevoie pentru a căuta pe internet, mai există și alte cinci trucuri interesante care îți pot transforma telefonul într-un super dispozitiv. Primul dintre ele este trucul care te ajută să cauți ceea ce vezi.
Astfel, dacă ai observat ceva interesant, poți folosi Google Assistant pentru a-l identifica. Acest truc face parte din funcția Google Lens Search What You See (Caută ce vezi). Dacă ai observat deci un scaun și vrei să îl cumperi, sau vezi un păianjen pe care vrei să îl identifici, ori un punct de reper celebru de care nu ești sigur, doar spune “Hei Google, deschide Google Lens” și apoi folosește camera pentru a fotografia ceea ce vezi.
Vei putea obține în acest mod mai multe informații despre ceea ce se află în fața ta. Un alt truc de pe telefonul Android este cel prin care poți deschide orice aplicație. Dacă ai un telefon de ceva timp, este posibil să ai o mulțime de aplicații pe el.
Acest lucru poate face dificilă găsirea unor aplicații, mai ales dacă nu le folosești des, dar Google Assistant poate găsi instantaneu aplicația de care ai nevoie printr-o simplă comandă vocală. Spune pur și simplu “Hei Google, deschide Uber”, sau orice altă aplicație, iar aceasta se va deschide.
De asemenea, poți să asculți și muzică la comanda. Mai poți spune asistentului tău “Hei Google, dă-i drumul la Abba pe Spotify”, iar acest lucru se va întâmpla în doar câteva secunde, în cazul în care nu știai de această funcție până acum.
Al treilea truc disponibil pe telefonul Android este cel de citire. Dacă nu poți să citești ceva, Google poate să facă acest lucru în locul tău. Mai exact, îi poți cere asistentului Google să citească un articol, o postare web sau altceva. Înainte asigură-te că te afli în Google Chrome, în aplicația Google sau în Google News.
Cere apoi “Hei Google, citește această pagină”, iar asistentul Google va citi pagina cu voce tare, ceea ce poate fi foarte util. O altă funcție extrem de interesantă este traducerea live, care te ajută să vorbești cu o persoană într-o limbă pe care nu o cunoști, notează The Sun.
Mai exact, poți vorbi în telefon și selecta o limbă străină la alegere. La rândul ei, o altă persoană poate vorbi în limba ei cu Google Assistant care traduce în timp real. Tot ce trebuie să faci este doar să rostești “Hei, Google, fii translatorul meu în spaniolă”, sau în oricare alte 43 de limbi diferite pe care Google le acceptă.
Dacă ai telefon Android, trebuie să știi neapărat și de un alt truc care te ajută să îți găsești rapid mașina. Dacă ai uitat unde ai parcat-o și ești într-o zonă, Google Assistant îți va fi de mare ajutor. Spune doar “Hei Google, am parcat aici”, iar atunci când trebuie să îți găsești mașina, întreabă Google unde ai parcat. Mai apoi vei fi direcționat către locul exact și îți găsești mașina foarte ușor.