Sporturi

Secretele din spatele performanţelor uriaşe ale Spaniei! Cum au ajuns ibericii să domine sportul mondial, comparaţia cu România + interviuri EXCLUSIVE cu Gică Craioveanu şi Cornel Dinu

Secretele din spatele performantelor uriase ale Spaniei Cum au ajuns ibericii sa domine sportul mondial comparatia cu Romania  interviuri EXCLUSIVE cu Gica Craioveanu si Cornel Dinu
Secretele din spatele performanţelor uriaşe ale Spaniei! Cum au ajuns ibericii să domine sportul mondial (sursă foto: Profimedia)
ADVERTISEMENT

Sportivii iberici domină arenele, „Reino de España” fiind forța numărul 1 în sportul mondial. De când, de ce și cum a ajuns aici? FANATIK vă explică „furia roja” de pe arenele de tot felul

La startul oricărei competiţii internaţionale Spania se numără printre favorite. Campionat Mondial, Campionat European sau competiţii intercluburi, ibericii sunt mereu printre pretendenţii – îndreptățiți! – la trofeu. Sunt buni în aproape orice sport şi mereu a apărut întrebarea: „Ei cum pot?”. FANATIK a făcut o amplă analiză a sportului spaniol, care poate fi oricând luat drept exemplu…

ADVERTISEMENT

Barcelona ’92, început de poveste

Pe 17 octombrie 1986, Comitetul Internaţional Olimpic a anunţat că Barcelona va găzdui Jocurile Olimpice din 1992. Presa din Spania a fost de-a dreptul extaziată de acestă decizie, care se va dovedi un adevărat catalizator pentru sportul iberic. Autorităţile au decis să contruiască noi baze sportive, iar cele existente au trecut prin modernizări ample. Nu doar în Barcelona s-a simţit acest aer al modernizării.

Guvernul spaniol a început să investească masiv şi a ajutat federaţiile să construiască centre pentru copii şi juniori. Ţinta era ca la Jocurile Olimpice de la Barcelona, Spania să intre între primele 10 naţiuni în clasamentul pe medalii.

ADVERTISEMENT

La ediţia din 1984, de la Los Angeles, ibericii se clasau pe locul 20, cu 5 medalii, doar una de aur. După un alt fiasco la Jocurile Olimpice de la Seul din 1988, 4 medalii, tot una de aur, ediţia din 1992 a adus saltul. Uriaș. Locul 6 în clasamentul final, cu 22 de medalii, din care 13 de aur. Iar asta nu a însemnat oprirea investiţiilor.

Atenţia este îndreptată spre copii

Primul obiectiv al Guvernului fusese atins, dar apetitul pentru titluri mondiale sau continentale nu s-a oprit. În perioada 1992-2000, Spania a investit miliarde de dolari în construcţia de săli şi stadioane, dar şi în pregătirea antrenorilor. Planul era unul simplu: spaniolii atrăgeau foşti mari sportivi cu scopul de a-i pregăti pe viitorii campioni.

ADVERTISEMENT

În plus, fostele glorii ale sportului iberic s-au implicat activ în pregătirea copiilor şi juniorilor. Fiecare club din Spania şi-a atras aproape „numele grele”, care au pus umărul nu doar la antrenamente, dar şi la munca administrativă.

Cel mai bun exemplu este „La Masia”, fabrica de staruri a Barcelonei. Centrul de copii şi juniori al catalanilor a fost înfiinţat la finalul anilor ’70, însă Johan Cruyff a fost omul care a modernizat proiectul clubului de pe „Camp Nou”. Olandezul a adus ideile de la Ajax Amsterdam, iar centrul a urcat la nivelul următor. În startul anilor ’90, Barcelona se bucura de primii fotbalişti care făcea pasul de la „La Masia” la echipa mare. Adevărata lovitură a fost dată atunci când Xavi, Andreas Iniesta, Lionel Messi, Carles Puyol sau Pedro au „absolvit” cursurile şcolii fotbalului total.

ADVERTISEMENT

Sportul de masă există, cu adevărat, în proporție de… masă!

Pe lângă investiţiile Guvernului, oamenii de rând s-au implicat în ascensiunea sportului spaniol. În afara orelor de educaţie fizică din şcoli, copiii participă la diferite activităţi sportive, iar cluburile din Spania au oferte dintre cele mai variate. Într-un sondaj de opinie efectuat în martie 2019, 38% dintre repondenți practicau un sport într-un mediu organizat. Mai mult decât atât, 8,9% au declarat că sunt adepţii drumeţiilor montane la fiecare sfârșit de săptămână.

Sponsorizările sportului spaniol scad impozitele

Dacă în România, federaţiile nu au reuşit să atragă prea mulţi sponsori, lucrurile stau cu totul altfel în Spania. Guvernul de la Madrid a venit cu o lege fiscală care ajută companiile dornice să sponsorizeze cluburi, competiţii sau federaţii. Mai exact, firmele care investesc în sport primesc o reducere a impozitului de până la 10%. Restul companiilor, care nu dau bani sportului, au un impozit pe venit de 20%.

Ca un exemplu, Federaţia Spaniolă de Handbal este sponsorizată de 21 de companii, printre care se numără nume grele precum AVIS (companie americană de închirieri auto), Iberia (compania naţională de transport aerian a Spaniei), AON (companie de asigurări din Anglia) sau Santander (una dintre cele mai importante bănci din Spania).

România, cu zeci de milioane de euro în urmă…

Sportul din România nu poate visa la performanţelor spaniolilor, bugetele alocate de stat, fără să frizeze, însă, penibilul prin comparație, fiind despărțite, totuși, de zeci de milioane de euro. La noi, bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului pentru 2020 este de 658.046.000 de lei (aproximativ 140.000.000 de euro). În Spania, bugetul pentru sport este sensibil mai mare: Ministerul Culturii şi Sportului a primit pentru acest an 181.319.210 de euro.

Ne-au luat faţa la Jocurile Olimpice

Din 2000 şi până în prezent s-au disputat 5 ediţii ale Jocurilor Olimpice, iar Spania a venit din urma noastră şi ne-au luat faţa. La Sydney, România s-a clasat pe locul 11 în clasamentul pe naţiuni, cu 26 de medalii, în timp ce Spania era abia pe 25, cu 11 medalii. Românii veneau acasă cu 11 medalii de aur, în timp ce ibericii aveau doar 3 titluri olimpice.

La Atena, în 2004, România a coborât pe locul 14, cu 19 medalii, iar Spania a început ascensiunea, ajungând pe 20. Chiar dacă ibericii au cucerit cu o medalie în plus, diferenţa s-a făcut la titlurile olimpice, 8-3 pentru ţara noastră.

În 2008, la Beijing, România şi Spania au făcut rocada. Ibericii au cucerit 19 medalii, în timp ce delegaţia ţării noastre a obţinut doar 9. Spaniolii ne-au luat faţa la medalii aur: 5-4.

La Londra, în 2012, România a obţinut tot 9 medalii, doar două de aur, în timp ce Spania a câştigat 18 medalii, 4 fiind din cel mai strălucitor material.

Ediţia de la Rio de Janeiro a confirmat decăderea totală a sportului românesc. La Jocurile Olimpice din 2016, ţara noastră a câştigat 5 medalii, una singură fiind de aur, şi am ocupat locul 47. Spania s-a menţinut sus, cu 17 medalii, dintre care 7 au fost de aur.

„Spania scrie istorie. Nu vom uita niciodată Jocurile Olimpice de la Rio”, ziarul „Marca” după terminarea JO din 2016

Debandandă la MTS

În ultimii 8 ani, pe la şefia Ministerului Tineretului şi Sportului s-au perindat 7 miniştri, în timp ce spaniolii au schimbat doar 4. Ecaterina Andronescu, Nicolae Bănicioiu, Gabriela Szabo, Elisabeta Lipă, Marius Dunca, Ioana Bran şi Ionuţ Stroe s-au ocupat de sportul românesc. Dintre cei 7, doar două persoane au venit din fenomen.

Spaniolii au schimbat doar formula ministerului şi 4 miniştri din 2 iulie 2012 şi până în prezent. Jose Ignacio Wert, Inigo Mendez de Vigo, Jose Guirao şi Jose Manuel Rodriguez Uribes au fost cei care au condus Ministerului Culturii şi Sportului în Spania. Niciunul dintre aceştia nu a practicat organizat sportul, însă a ştiut să gestioneze foarte bine situaţiile apărute şi a promulgat legi care au ajutat mişcarea sportivă iberică.

Fiscalitatea, avantajul numărul 1 al Spaniei

Mulţi sportivi preferă să meargă în Spania și pentru fiscalitatea avantajoasă. Ca un exemplu, Lionel Messi are un salariu brut de 112.000.000 de euro pe an, dar primeşte „în mână” doar 61.610.024 de euro pe an. Impozitul pe venit în Spania este de 45%, însă lucrurile ar fi stat altfel dacă argentinianul ar fi jucat în Italia, Marea Britanie sau Franţa, unde taxele sunt mai mari. În „Insulă” ar fi avut, net, mai puțin, 59.371.033 de euro (47% impozit), în „Cizmă”, ar fi încasat 57.979.934 de euro (49% impozit), iar în Franţa „fluturaşul” de salariu ar fi fost cel mai „anemic”: doar 48.461.463 de euro net (57% impozit)…

  • 45% este impozitul pe venitul sportivilor în Spania, față de 47% în Anglia, 49% în Italia, 57% în Franța
  • 10% (din 20%!) este reducerea de impozit pe venit de care beneficiază firmele care investesc în sportul spaniol

O româncă va reprezenta Spania la Tokyo

O gimnastă născută la Constanţa a decis să reprezinte Spania la Jocurile Olimpice din 2020 de la Tokyo. Roxana Popa, în vârstă de 22 de ani, a obținut biletele pentru cea mai importantă competiție, după ce a reușit calificarea cu formația spaniolă, acolo unde este de departe lidera grupului. Performanţa ibericilor vine într-un moment în care gimnastica din România este în colaps şi nu va avea echipă la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Fotbal – echipele de club au făcut legea

Spania domină fotbalul european, iar echipele din La Liga au câştigat de 6 ori Liga Campionilor şi de tot atâtea ori Europa League. Practic, în afara de sezonul 2018-2019, când finalele celor două competiţii au fost 100% engleze, ibericii au avut mereu cel puţin o echipă în finale.

„Nu există o bucurie mai mare decât să aducem un nou titlu mondial Spaniei. Am arătat că suntem în forţă şi că Europeanul de acum doi ani nu a fost un accident” – Iker Casillas, după Mondialul din 2010

Naționala Spaniei a câştigat Mondialul în 2010 şi Europeanul în 2012, iar în utimul deceniu a fost mereu considerată printre favorite. Pentru specialişti, ascensiunea fotbalului spaniol nu este o mare surpriză, din moment ce marile cluburi din La Liga au centre de copii şi juniori puternice, de unde reuşesc mereu să scoată fotbalişti de top. Și viitorul sună bine pentru Spania, care a câştigat Europeanul U21 în 2019.

  • Spania – Olanda 1-0 (Campionatul Mondial din 2010)
  • Spania – Italia 4-0 (Campionatul European din 2012)
  • Barcelona – Manchester United 3-1 (Liga Campionilor 2010-2011)
  • Real Madrid – Atletico Madrid 4-1 (Liga Campionilor 2013-2014)
  • Barcelona – Juventus 3-1 (Liga Campionilor 2014-2015)
  • Real Madrid – Atletico Madrid 1-1, 5-3 după lovituri de departajare (Liga Campionilor 2015-2016)
  • Real Madrid – Juventus 4-1 (Liga Campionilor 2016-2017)
  • Real Madrid – Liverpool 3-1 (Liga Campionilor 2017-2018)
  • Atletico Madrid – Fulham 2-1 (Europa League 2009-2010)
  • Atletico Madrid – Athletic Bilbao 3-0 (Europa League 2011-2012)
  • Sevilla – Benfica 0-0, 4-2 după lovituri de departajare (Europa League 2013-2014)
  • Sevilla – Dnipro 3-2 (Europa League 2014-2015)
  • Sevilla – Liverpool 3-1 (Europa League 2015-2016)
  • Atletico Madrid – Marseille 3-0 (Europa League 2017-2018)

Tenis – Rafael Nadal a dominat zgura în ultimii zece ani

Spaniolii au stat mai mereu bine la tenis, însă Rafael Nadal a reuşit să se impună şi în afara terenurilor cu zgură. Ibericul, specializat în Roland Garros, a reuşit să se impună şi la celelalte turnee de Mare Şlem, ocupând locul 2 în topul trofeelor importante câştigate. La feminin, paşii au fost timizi, iar Garbine Muguruza calcă pe urmele Conchitei Martinez şi ale Arantxei Sanchez Vicario. Iberica a câştigat turneele de la Roland Garros (2016) şi Wimbledon (2017).

  • Spania – Argentina 3-1 (Cupa Davis 2011)
  • Spania – Canada 2-0 (Cupa Davis 2019)
  • Marc Lopez/Rafael Nadal – Florin Mergea/Horia Tecău 6-2, 3-6, 6-4 (medalie de aur la dublu, Jocurile Olimpice 2016)
  • Rafael Nadal: Roland Garros: 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2017, 2018, 2019 / Wimbledon: 2010 / US Open: 2010, 2013, 2017, 2019
  • Garbine Muguruza: Roland Garros: 2016 / Wimbledon: 2017

„Sunt mândru că am câştigat Cupa Davis pentru Spania. Am readus «Salatiera» acasă” – Feliciano Lopez după ce Spania a câştigat Cupa Davis în 2019

Baschet – ibericii, spectacol sub panou

Selecţionata de baschet masculin a Spaniei este o adevărată forţă pe continent, unde a câştigat 3 titluri europene în perioada 2013-2019. În schimb, la Campionatele Mondial, ibericii au obținut medalia de aur o singură dată în ultimul deceniu, în 2019. La feminin, Spania a cucerit 3 titluri continentale în ultimii 10 ani, la ediţiile din 2013, 2017 şi 2019. Prezenţele la Campionatele Mondiale au adus două medalii de bronz şi una de argint. Ultimii 20 de ani au suscitat un interes mult mai mare pentru baschet în Spania, din moment ce câţiva jucători au făcut pasul spre NBA, dar şi datorită faptului că Real Madrid şi Barcelona şi-au consolidat echipele.

  • Spania – Franţa 98-85 (Campionatul European 2011 / masculin)
  • Spania – Lituania 80-63 (Campionatul European 2015 / masculin)
  • Spania – Argentina 95-75 (Campionatul Mondial 2019 / masculin)
  • Spania – Franţa 70-69 (Campionatul European 2013 / feminin)
  • Spania – Franţa 71-55 (Campionatul European 2017 / feminin)
  • Spania – Franţa 86-66 (Campionatul European 2019 / feminin)
  • Barcelona – Olympiacos 86-68 (Euroligă 2009-2010 / masculin)
  • Real Madrid – Olympiacos 78-59 (Euroligă 2014-2015 / masculin)
  • Real Madrid – Fenerbahce 85-80 (Euroligă 2017-2018 / masculin)
  • Galcon Aveninda – Spartak Moscova (Euroligă 2010-2011 / feminin)
  • Ros Casares Valencia – Rivas Ecopolis (Euroligă 2011-2012 / feminin)

Handbal – ibericii domină Europa cu naţionala masculină

Naţionala de handbal masculin a Spaniei a devenit o forţă continentală în ultimul deceniu. Ibericii au avut rezultate bune spre finalul anilor ’90, însă totul păleşte în comparaţie cu performanţele din ultimii 10 ani. Pe lângă trofeele câştigate la Europenele din 2018 şi 2020, spaniolii au cucerit bronzul în 2014 şi argintul în 2016. La Mondiale, Spania s-a impus la ediţia din 2013, însă ultimele două ediţii au adus dezamăgiri. Barcelona este singura echipă de club care s-a impus în cupele europene, catalanii câştigând de două ori Liga Campionilor.

La feminin, Spania a avut rezultate inconstante în ultimul deceniu, însă handbalistele au reuşit să joace finala Mondialului din 2019, pierdută în faţa Olandei. Acum, selecţionata lui Carlos Viver este văzută drept una dintre favorite la o medalie europeană la turneul final din 2020.

  • Spania – Danemarca 35-19 (Campionatul Mondial 2013 / masculin)
  • Spania – Suedia 29-23 (Campionatul European 2018 / masculin)
  • Spania – Croaţia 22-20 (Campionatul European 2020 / masculin)
  • Barcelona – Ciudad Real 27-24 (Liga Campionilor 2010-2011 / masculin)
  • Barcelona – Veszprem 28-23 (Liga Campionilor 2014-2015 / masculin)

Polo – selecţionata feminină a făcut spectacol în ultimii zece ani

La masculin, Spania a cunoscut dezamăgiri pe bandă rulantă la Campionatele Mondiale, reuşind contraperformanţa de a rata calificarea la turneul final din 2015. Cu toate acestea, Mondialul din 2019 a adus o medalie de argint, prima după 10 ani de aşteptare. Aceeaşi performanţă a fost atinsă şi la Europenele din 2018 şi 2020.

La feminin, Spania a bifat prestaţii mult mai bune la Campionatele Mondiale, cu o medalie de aur (2013) şi două de argint (2017 şi 2019). La Europene, ibericele au cucerit două medalii de aur (2014 şi 2020) şi bronzul în 2018.

  • Spania – Australia 8-6 (Campionatul Mondial 2013 / feminin)
  • Spania – Olanda 10-5 (Campionatul European 2014 / feminin)
  • Spania – Rusia 13-12 (Campionatul European 2020 / feminin)

MotoGP – hegemonia iberică

Spania nu are rival în motociclism, unde Jorge Lorenzo şi Marc Marquez au pornit hegemonia în MotoGP din 2010. Exceptând sezonul 2011, când Casey Stoner a câştigat titlul mondial, Lorenzo s-a impus de 3 ori (2010, 2012, 2015), în timp ce Marquez de 6 ori (2013, 2014, 2016, 2017, 2018 şi 2019).

Pe lângă cei doi, spaniolii mai au alţi motociclişti cu rezultate bune, precum Maverick Vinales, Alex Rins sau Dani Pedrosa. În plus, la Moto3, Spania a cucerit 6 titluri mondiale, în timp ce la Moto2 s-au impus 3 motociclişti iberici.

  • Marc Marquez: 2013, 2014, 2016, 2017, 2018, 2019
  • Jorge Lorenzo: 2010, 2012, 2015

Interviu cu Gică Craioveanu despre ascensiunea Spaniei: „Au limitat numărul străinilor și s-au axat mult pe copii și juniori”

Gică Craioveanu a jucat nu mai puțin de 12 sezoane în Spania, la Real Sociedad (1994-1998), Villarreal (1998-2002) și Getafe (2002-2006), deci se poate spune că este un bun cunoscător al fenomenului iberic. FANATIK l-a contactat pentru a explica dominația „amarillo-rojo” în sportul mondial.

Gică, ești demult în Spania, cunoști foarte bine cum stau lucririle acolo, inclusiv în sport. Care este secretul succesului lor în ultimii 20 de ani?

– Condițiile pe care le au spaniolii sunt senzaționale. Cel mai important e că au antrenori pricepuți. Au avut la un moment dat probleme pentru că veneau străini. Au limitat numărul străinilor și s-au axat mult pe copii și juniori. Acum 10-15 ani au schimbat totul radical. Asta se vede acum, pentru că la toate sporturile sunt performanți. Au cea mai bună școală de fotbal, unde au terminat Guardiola, Pochettino și mulți alții. Și eu am terminat  Școala de antrenori a Federației Spaniole de Fotbal, unde i-am avut colegi de generație pe Saviola și Redondo.

Cât de mult accent se pune pe educaţia fizică în învăţământul din Spania?

– De la copii și juniori pornește totul. Alexandru, băiatul meu, a fost la Villarreal și îi cereau și note bune la școală, altfel nu se poate face performanță. Noi greșim în educațiile copiiilor. Sunt mulți părinți care cresc copii doar ca aceștia să ajungă fotbaliști, ceea ce este total greșit. Noi punem, în general, mult prea multă presiune pe copii.

Cât de mult a contat implicarea politicului în sportul din Spania?

– Nu știu sigur… Dar sigur a ajutat să se facă stadioane și baze sportive și să aducă sponsori. În Spania, se pune foarte mult accent pe sponsori. Tot sponsorii sunt cei care-i dau o mașină mai bună lui Alonso, de exemplu, dar plătesc puține impozite, ceea ce e foarte bine. În loc să aibă un impozit de 20%, sponsorilor li se poate face o reducere și de 10%.

„Sportul la scara blocului a dispărut, acum toți copiii vin de la școală și se pun în față la Playstation”

Crezi că există posibilitatea ca în viitor, sportul din România să ajungă măcar la jumătate din performanţele spaniolilor?

– Ar fi senzațional dacă n-ar fi imposibil… Din păcate, noi nu avem baschet bun, nu mai avem handbal… noi, care dominam lumea! Îi băteam și băgam spaima în francezi, care erau o adevărată forță. Nu mai avem sport de echipe, poate doar la fete, dar și acolo nu mai este ce a fost acum 10 ani.

Doar Simona Halep ne mai ține la viață cu performanțele ei. Nu știu ce s-a întâmplat… noi am fost un popor căruia i-a plăcut foarte mult sportul… Și nu mai avem, de exemplu, nici gimnastică. Pentru mine, Nadia este cea mai bună, a atins perfecțiunea, sa iei nota 10 curat… este ceva absolut ireal. A rămas doar amintirea…

Ce ar trebui să învăţăm din succesul sportiv pe care l-a avut Spania?

– Să avem răbdare cu copiii și să lucrăm cu ei, să n-avem un jucător de 17 ani și să-l ducem în Azerbaidjan. În tinerețe, jucam fotbal până când sângeram, din cauza tenișilor albi, erau de proastă calitate, dar tot nu mă opream. Sportul la scara blocului a dispărut, acum toți copiii vin de la școală și se pun în față la Playstation.

Înțeleg că sunt alte generații, dar nu este bine doar așa. Și fără presiune la nivelul copiiilor! L-am apreciat pe Alexandru de câte ori a fost nevoie, chiar și când a avut un meci mai slab, eu îi ziceam că a alergat foarte bine. Să fie antrenorul bun și să devină totodată un adevărat pedagog. Când am auzit de cazuri de antrenori care primesc șpagă de la părinți ca să bage copiii pe teren, am simțit că mi se urcă părul pe mâini, îmi făceam cruce.

„Sunt foarte dezamăgit în multe privințe de ceea ce s-a întâmplat în fotbalul românesc. Au ajuns să râdă de mine spaniolii, pe «Wanda Metropolitano», când comentam Spania – Romania 0-5. Ce era să fac atunci… să mă bat cu ei (râde trist)… ăia ne dădeau cu terenul în cap și eu stăteam în banca mea” – Gică Craioveanu

„Ar trebui să preluăm atitudinea și mentalitatea pozitivă a spaniolilor. La școala de antrenori mi-a dat un profesor de 84 de ani mentalitate cum se tratează un copil. Vă dați seama, la 84 de ani să mai poți să dai sfaturi, este extraordinar. Mi-au prins foarte bine sfaturile lui” – Gică Cravioveanu

  • 62 de goluri a marcat Gică Craioveanu în cele 336 de meciuri jucate în Spania

Cornel Dinu a încercat să preia modelul din Spania: „Am vrut să implementez legea spaniolă în sport, în 1991, și Parlamentul a făcut-o praf!”

Mister, ce au spaniolii și n-avem noi?

– Comparând sportul din Spania cu cel din România, cât a mai rămas… sunt similitudini concepționale în timp, dar și mari diferențe de administrare. Îndeosebi în ultimii 30 de ani. Suntem suflări de trăire aproape identică. Latinitate… Nu întâmplător cuceritorul Daciei Felix a fost împăratul roman Traian, născut într-o veche provincie din sudul Spaniei…

Evoluția istorică a ordinii sociale, însă, deși naționalistă pentru ambele țări, a fost diferită și s-a văzut asta și în sport. Bineînțeles că a contat și locul în lume în care ne-a așezat „Actul Creației”. Noi la răscruce și în calea vijeliilor colonizatoare, mereu de la Est spre Vest, ca și acum. Iar ei la marginea continentului, cu doar Franța și Țara Bascilor posibili adversari. Și cu Atlanticul și Mediterana aliați de nădejde. Îmbietori în a porni pe valurile lor pentru cucerirea de noi teritorii vasale. Noi, mai mult vasali…

Destine total diferite…

– Da, destine total diferite ca ordini sociale. Ei în economie de piață reală mereu, noi doar din când în când, suportând decisiv, la jumătatea secolului trecut, câteva decenii, molima „luptei de clasă”. De aceea, atunci când ne-am hotărât singuri existența, sportul a fost considerat o puternică așa-zisă „carte de vizită”. Și imagine a sănătății naționale. Îndeosebi în socialismul dictatorial de după 1959, când influența sovietelor a fost estompată prin demnitate națională renăscută.

„Spaniolii au avut noroc de conducători pasionați de sport”

De unde a plecat calitatea lor în sport?

– De la conducători. Spaniolii au avut noroc, după războiul civil din 1936, de conducători pasionați de sport. Începând cu generalul Franco, „El Caudillo”. Prieten cu don Santiago Bernabeu, primul și unicul mare președinte al marelui Real Madrid. Pentru care a și retras un titlu cucerit de rivala pe viață pentru supremație, Barcelona catalanilor. Pe care, într-un fel, s-a și răzbunat pentru că n-a putut să-i cucerească în timpul războiului civil.

A oferit tronul în 1975 lui Juan Carlos, urmașul Bourbonilor, și el mare amator de sport. Act de mare realism nobil și de reluare a cursului istoric de regat al țării sale. De neconceput la noi după 1989… Păcat, afirm cu toată responsabilitatea acum. Deși nu l-am simpatizat niciodată pe Regele Mihai pentru ce a făcut în august 1944. Cred că am fi respectat incomparabil mai mult un „uns al lui Dumnezeu” decât președinți hotărâți de naivitatea noastră politică, vorbesc ca popor, dintotdeauna.

Regele de acum, fiul lui Juan Carlos, a fost chiar sportiv de performanță…

– Fiul lui Juan Carlos, prințul de Asturia Felipe, din 2014 Regele Filip al VI-lea de Bourbon și Grecia, a fost un foarte bun jucător de handbal. În Spania, toți conducătorii au luat decizii pentru ca țara să aibă mari reușite sportive.

Culminând cu moderna Lege a Sportului de la sfârșitul anilor ’80. Ceea ce nu s-a întâmplat din punct de vedere financiar la noi nici în timpul dictaturii ceaușiste. Deși, paradoxal, fără motivații deosebite, România a avut cele mai bune rezultate în sport tocmai în acea „Epocă de Aur”… Explicabil prin educația patriotică ce era și s-a cam dus, dar și prin tehnicieni și profesori de excepție, creatori de veritabile școli sportive de mare performanță.

„Legea Sportului din 1998 ne-a întors la coada vacii. Și nici acolo ne ne-am menținut…”

Ați fost secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului în 1990. Era vremea schimbărilor, se schimbau legile, ați schimbat și Legea Sportului?

– Simțind că ne va fi aproape imposibil să reedităm acele mari reușite după 1989, fiind în altă ordine… sau, mai bine zis, dezordine, acum!… economică, am adus în 1991, din Spania, ca secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, tocmai acea lege ca măcar să ne inspirăm din ea…

S-a adaptat la realitățile noastre de către un grup de juriști și profesori universitari, conduși de eminentul profesor de Drept Ion Traian Ștefănescu. Am trimis legea spre Parlament. Prevedea, în câteva cuvinte, un mecenat de 3% din profitul tuturor entităților economice, procent scutit din impozit dacă era investit în sport. Bani puțini pentru fiecare firmă în parte, enorm de mulți pentru sport în totalitate.

Păi nu era rău deloc, dar nu-mi amintesc să se fi aplicat așa ceva…

– Aiurea, visam frumos și eu, și colaboratorii mei… După câțiva ani, spre sfârșitul decadei ’90, în 1998 cred, a apărut o Lege a Sportului la noi care nu avea mai nimic din ce propusesem noi. Praf și pulbere se alesese de „legea româno-spaniolă”. În special în ceea ce privește facilitarea unor investiții și a unei alte cointeresări. Ce fuse… se duse!

Nici măcar nu mai trebuia să fim surprinși. „Oracolul din Bălcești”, Mitică Dragomir, se mai laudă și acum cu ce act normativ (termenul îmi aparține) minunat ne-a dăruit, ca membru marcant al Parlamentului și decident decsiv în Comisia pentru Sport și Cultură. Bineînțeles că ne-am întors astfel la coada vacii și în sport. Și nici acolo nu ne-am menținut, cu bugete pentru sport amputate guvern după guvern, cu neaveniți în fruntea sportului, puși și „motivați” doar politic. Speranța moare ultima, dar moare și ea…

  • 3.866.867 dintre spanioli erau legitimaţi la un club sportiv din Spania în decembrie 2019, față de 2.394.457 în 1992
ADVERTISEMENT