News

Secretele familiei Ceauşescu! Ce cadouri primeau Elena şi Nicolae Ceauşescu: “Te ştergeai cu picioarele pe nasul lui”

13.04.2019 | 10:36
Secretele bine păzite de familia Ceauşescu au ieşit la iveală

Familia Ceauşescu a reprezentat un subiect intens multă vreme, iar secretele acestora ies la iveală şi acum, la aproape 30 de ani de când au fost executaţi. Oameni care au lucrat cu Nicolae şi Elena Ceauşescu au început să dezvăluie lucruri după dispariţia acestora, după ce teama de a li se întâmpla ceva a dispărut.

Secretele bine păzite de familia Nicolae şi Elena Ceauşescu

În luna ianuarie, familia Ceauşescu petrecea! Era ziua de naştere a Elenei Ceauşescu, apoi pe 26 ianuarie se sărbătorea Nicolae Ceauşescu. Erau ocazii extrem de importante pentru cuplul care conducea România şi implicit pentru toată ţara. Aceştia organizau petreceri în cinstea lor şi primeau cadouri din cele mai ciudate.

Pe lângă cadourile pe care le primeau de ziua lor de naştere, Nicolae şi Elena Ceauşescu se bucurau de aprecierea românilor şi cu ocazia sărbătorilor de iarnă. De exemplu, cel mai inedit cadou pe care l-au primit vreodată de Revelion a fost şi cel mai hulit de cuplul Nicolae şi Elena Ceauşescu. Cei doi au luat foc atunci când au primit cadou un covor cu…chipul lui Nicolae Ceauşescu.

Secretele bine păzite de familia Ceauşescu ies la iveală şi acum, la 30 de ani după moartea lor
Secretele bine păzite de familia Ceauşescu ies la iveală şi acum, la 30 de ani după moartea lor

Cum arăta covorul primit de Revelion

Mai multe detalii despre aceste secrete ale familiei Ceauşescu a oferit în urmă cu ceva timp arhitectul Camil Roguski, fost om de casă al Ceaușeștilor: ”Aproape toţi trimiteau nişte prostii. De exemplu, au primit un covor pe care scria «Sa trăiţi Tovaraşu’ Ceauşescu». Şi te ştergeai cu picioarele pe nasul lui. Tablouri făcute după fotografiile lor, tractoare, lucruri inutile. În ultimul an s-a luat hotărârea ca noi să trimitem fiecărui judeţ în parte o lista cu obiecte de care aveam nevoie prin mobilarea sau decorarea celorlalte case şi palate ale lui Ceauşescu. Mobilă, obiecte decorative, ceva care să fie de folos. Pe ei nici nu-i interesau cadourile. Mai făceam câte o ex­pozitie cu ele, dar de multe ori nici nu veneau să le vadă. De fiecare data Ceauşescu îi lua Elenei câte un buchet de flori”.