News

Secretele Regelui Carol I, dezvăluite de Adrian Cioroianu: “S-a spus despre el că era un zgârcit. Nu a avut o viaţă luxoasă”

La 183 de ani de la nașterea lui Carol I, istoricul Adrian Cioroianu dezvăluie secretele primului Rege al României, de la tinerețea cumpătată, la sfaturile cancelarului Bismarck și până la contextul istoric prielnic.
20.04.2022 | 14:09
Secretele Regelui Carol I dezvaluite de Adrian Cioroianu Sa spus despre el ca era un zgarcit Nu a avut o viata luxoasa
Istoricul Adrian Cioroianu dezvăluie câteva dintre secretele celui mai longeviv monarh al României (sursa montaj FANATIK)
ADVERTISEMENT

La 20 aprilie 1839, la Castelul Sigmaringen din Prusia, venea pe lume Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern – Sigmaringen, cel care avea să devină mai întâi Principele și apoi primul Rege al României. Nimeni nu-și imagina că acest prusac va avea cea mai lungă domnie din istoria statelor românești, e drept, atât grație chibzuinței tipic nemțești, cât și ajutorului compatrioților săi, cum este cazul lui Otto von Bismarck.

Istoricul Adrian Cioroianu: „Despre Carol I s-a spus că era zgârcit, provenea din ramura modestă a familiei Hohenzollern – Sigmaringen și a primit o educație militară”

Carol I a obținut independența țării, a pus bazele unei dinastii și a dotat România cu instituții specifice statului modern, dar viața sa a stat sub semnul surprizelor. A domnit timp de 48 de ani, cu un an mai mult decât Ștefan cel Mare. Deși s-au scris despre el o mulțime de lucrări și s-au făcut filme, „subiectul” nu este deloc epuizat, iar istoricul Adrian Cioroianu a încercat să remedieze acest fapt.

ADVERTISEMENT

„Orice personaj istoric are secretele sale. În cazul nostru, un prim secret este legat de faptul că viitorul Rege a fost educat în spirit prusac, german, tipic mijlocului secolului XIX. Carol a primit o educație militară, care punea accentul pe disciplină și pe modestie. El provenea dintr-o ramură mai modestă a familiei Hohenzollern – Sigmaringen, din punctul de vedere al proprietăților”, și-a început povestea, în exclusivitate pentru FANATIK, Adrian Cioroianu.

Adrian Cioroianu
Istoricul Adrian Cioroianu (sursa facebook.com)

 

Din acest motiv, încă de la naștere, șansele sale de a ajunge pe un tron european erau destul de reduse. Istoricul a completat: „Ramura respectivă a familiei sale nu părea menită să domnească în Europa. Nu se punea problema sărăciei, dar părinții săi erau mai puțin avuți decât alți membri ai familiei Hohenzollern – Sigmaringen, care era una foarte extinsă”.

ADVERTISEMENT

Potrivit lui Cioroianu, acest lucru a reprezentat un noroc pentru noi, deoarece, „acest Rege, care a crescut într-o familie atât de chibzuită, nu a fost niciodată predispus luxului și cheltuielilor. Dimpotrivă, era foarte econom, iar contemporanii spuneau că este chiar zgârcit. Însă, pentru statul român, din punctul de vedere al unui conducător, acest lucru a fost benefic”.

Este de notorietate faptul că, după înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza de către „Monstruoasa coaliție”, „vârfurile” politice românești, în frunte cu Ion C. Brătianu s-au orientat către un monarh străin, imun la influențele politice interne. Dar, în cazul lui Carol, totul a ținut mai mult de hazard…

ADVERTISEMENT
Carol I
Majestatea Sa, Regele Carol I al României (sursa europalibera.org)

Pe Filip de Flandra nu l-a „lăsat” familia, iar Karl Eitel Friedrich Zephyrinus von Hohenzollern – Sigmaringen a urcat pe tronul Principatelor Unite

„Un alt fenomen mai puțin speculat este legat de faptul că viitorul monarh nu a reprezentat prima noastră opțiune. După înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza, în februarie 1866, prima noastră alegere a fost un prinț cu origini latine, mai exact franceze, Filip de Flandra”, a precizat istoricul.

„Lui i s-a adresat elita românească, în frunte cu Ion C. Brătianu și cu alte somități ale vremii, iar Filip a acceptat, în prima fază. Este, însă, important că respectiva elită se sfătuise în prealabil cu personalități din străinătate”, a continuat Adrian Cioroianu.

ADVERTISEMENT

Așadar, încă din acea perioadă, acțiunile politice românești au fost însoțite de discuțiile cu partenerii noștri politici din Occident. Fostul șef al diplomației de la București a comentat și statutul țării noastre, din acea vreme: „Mai mult, trebuie să reținem că, în respectiva perioadă, Principatele Unite încă nu dobândiseră statutul de stat independent și depindeau de Imperiul Otoman”.

ADVERTISEMENT
Filip de Flandra
Prințul Filip de Flandra a refuzat tronul Principatelor Române (sursa wikipedia)

 

Într-adevăr, Filip de Flandra era de viță nobilă europeană, provenind dintr-un neam cu largi ramificații pe continent. „Deși, inițial, Filip acceptase oferta, la câteva zile, a fost convins de familie să renunțe. Practic, a fost întrebat dacă dorește să fie prima lor rudă care se va închina sultanului…”, ne-a destăinuit Adrian Cioroianu.

Familia de Flandra reprezenta o veche dinastie creștină, catolică, luptase împotriva turcilor încă de la începuturile Evului Mediu și nu accepta ca un vlăstar de-al său să devină vasalul sultanului.

Din acest punct de vedere, interlocutorul nostru a completat: „Astfel, abia după ce Filip a fost nevoit să renunțe, românii i s-au adresat lui Carol, care, repet, făcea parte dintr-o familie mai puțin predispusă la a obține un tron în Europa”.

Otto von Bismarck
Otto von Bismarck, supranumit „Cancelarul de Fier” (sursa epoch times romania)

Bismarck, nu… „dulăul Papadopolinei”, ci „Cancelarul de Fier”, conservator, dar… anticatolic

Există, însă, și bănuiala că, înainte de a accepta tronul de la București, Carol s-ar fi consultat cu oameni politici germani. Acest fenomen este susținut și de faptul că viitorul domnitor a sosit pe meleagurile noastre în anul 1866, pe când principalul personaj politic neamț era Otto von Bismarck, cel care, peste doar câțiva ani, va deveni fondatorul Germaniei.

„În acel moment, Bismarck era liderul incontestabil al Prusiei, și este foarte posibil ca viitorul Rege Carol să se fi consultat atât cu el, cât și cu alți oameni de stat prusaci”, a precizat Cioroianu.

Aici, se cuvine, însă, o precizare importantă. Bismarck, numit de nemți „Cancelarul de Fier” (fără să aibă vreo legătură cu… „dulăul Papadopolinei” din schița lui Caragiale, și veți vedea la final, chiar de la Adrian Cioroianu, de ce gluma este oportună), era un important latifundiar, cu puternice convingeri conservatoare, monarhiste, dar, în același timp, anticatolice. Personalitatea sa de anticatolic era profund contrastantă cu aceea a familiei viitorului Rege Carol I.

Mai mult, dincolo de ridicarea Prusiei la stadiul de cel mai puternic stat german și de cele două războaie victorioase, care i-au crescut notorietatea, cea mai importantă caracteristică a politicii sale a fost lupta cu Biserica Catolică. Și totuși, acest personaj s-a numărat printre susținătorii lui Carol, exponentul unei familii profund catolice…

„Europa era la curent cu faptul că Principatele Unite depindeau de Imperiul Otoman”

Revenind la ascensiunea primului Rege al României, să-i oferim, din nou, cuvântul lui Adrian Cioroianu: „Germanii l-au sfătuit pe Carol să accepte oferta noastră, pentru că devenise o mare oportunitate pentru familia sa, în condițiile în care prințului i s-a spus că, în timpul domniei sale, era o șansă din două ca România să lupte pentru independență. Europa era la curent cu faptul că Principatele Unite depindeau de Imperiul Otoman, dar și că, în același timp, supremația turcilor se găsea în declin”.

Totuși, partenerul nostru de dialog a explicat că, înaintea Războiului de Independență, nu s-a pus problema unui ajutor logistic din partea germanilor. În acea vreme, mai mult decât în zilele noastre, un sprijin logistic presupunea să transporți ajutoare materiale pe teren.

„Practic, un asemenea ajutor reprezenta un convoi de care, deoarece, la noi, căile ferate erau mai mult un deziderat. Dar Carol I a primit încă de la începutul domniei sale sfaturi politice. Suveranul beneficiase de o educație militară, nu însă și de una politică”, a detaliat fostul ministru de externe.

Napoleon al III-lea
Împăratul Franței Napoleon al III-lea a fost învins și capturat la Sedan, de trupele prusace (sursa napoleon.org)

Înfrângerea lui Napoleon al III-lea, la Sedan, l-a menținut pe tron

Contradicțiile care s-au consumat în sânul clasei politice românești odată cu sosirea în țară a viitorului Rege au ieșit la iveală mai târziu. În anul 1870, în Europa a izbucnit un conflict care putea influența major istoria Principatelor Unite.

Adrian Cioroianu a explicat acest aspect: „Franța a declarat război Prusiei, dar avea să piardă. În luna septembrie, Prusia a triumfat, după ce Împăratul Napoleon al III-lea a capitulat la Sedan și a fost luat prizonier, împreună cu 100.000 de soldați francezi”.

„Însă, în acea vară, înainte de înfrângerea catastrofală a lui Napoleon al III-lea, foarte mulți jurnaliști și oameni politici români se situaseră de partea Franței, astfel că deja se pregăteau să-l înlăture pe Carol I. Evident, grație originilor sale, Carol era de partea Prusiei. Nu se știe cum ar fi decurs evenimentele în istoria noastră dacă Napoleon al III-lea ar fi câștigat. Probabil că domnitorul Carol n-ar mai fi devenit Rege și ar fi plecat după numai patru ani”, a completat istoricul.

Complotiștii, „Republica de la Ploiești” și reîntoarcerea la… Caragiale

Cioroianu a adăugat că primii ani de domnie ai lui Carol I s-au distins mai mult printr-o stare de haos, din pricina deselor schimbări de Guvern: „După Constituția din 1866, domnitorul ceruse timp, pentru ca lucrurile să se așeze. Românii nu aveau niciun fel de experiență organizatorică, administrativă, birocratică și, mai ales, statală, iar din pricina haosului generalizat, unii s-au gândit să înlocuiască domnitorul”.

Istoricul a subliniat că, după victoria Prusiei în război și formarea Germaniei, în 1871, sub conducerea aceluiași cancelar, Otto von Bismarck, situația politică s-a liniștit, spre norocul României.

Trebuie spus că anterior existase o mișcare antimonarhică, dar care nu s-a dezvoltat decât în zone mai puțin importante ale țării, iar amploarea sa a fost una la nivelul focului de paie. În acea perioadă apăruse și „Republica de la Ploiești”, o creație efemeră a unor cercuri anarhiste.

Adrian Cioroianu a exploatat, cu umor, „fenomenul”: „Tot ce ne-a rămas din „mișcarea de rezistență” împotriva lui Carol I se regăsește în teatrul lui Caragiale: Mița care este republicană de la Ploiești!”.

„E drept, în acel oraș s-a născut o mișcare republicană, care trebuia să pornească, simultan, în mai multe orașe, dar evenimentele nu au decurs conform planului. Caragiale i-a ironizat pe republicanii de la Ploiești, dar numai pentru că francezii au mâncat bătaie. Dacă aceștia ar fi câștigat, poate că ne-am fi ales cu un regim republican, mai rapid decât în 1947”, a încheiat, amuzat, Adrian Cioroianu.