Secretele Tratatului de la Varșovia, dezvăluite de Adrian Cioroianu. Când a aflat Nicolae Ceaușescu de invazia din Cehoslovacia

Statele comuniste ale Europei Răsăritene (cu excepția Iugoslaviei) au semnat, în anul 1955, un pact prin care își luau angajamentul să se apere reciproc, dacă una dintre respectivele țări era atacată. Istoricul și diplomatul Adrian Cioroianu, a povestit pentru FANATIK cum s-a derulat filmul participării României la această alianță și mai ales rememorează momentul invaziei comune în Cehoslovacia, „despre care președintele Nicolae Ceaușescu a aflat, neoficial, la ora 3 noaptea”.

Dar să începem cu… începutul. „Țara noastră a fost una dintre fondatoare, sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu Dej și a fost un „elev” relativ disciplinat. Lucrurile s-au schimbat în anul 1968, când Nicolae Ceaușescu nici măcar n-a fost informat de liderul rus Leonid Brejnev, de intenția sovietică de a interveni în Cehoslovacia. Când afirmăm că România a refuzat să participe la invazia din Cehoslovacia, spunem doar o jumătate de adevăr”, a debutat povestea lui Adrian Cioroianu.

Fostul ministru de Externe al României a continuat: „După părerea mea, Ceaușescu n-ar fi participat la o asemenea acțiune, dar adevărul este că nici nu a știut de ea. Sigur, primise anumite informații de la serviciile noastre secrete, dar nu fusese anunțat oficial de către conducerea sovietică, pentru că Brejnev nu avea încredere în Ceaușescu”.

Istoricul Adrian Cioroianu: „Ceaușescu devenise un electron liber, dar a fost surprins în noaptea de 20-21 august 1968”

Dacă ne referim la momentul invaziei asupra Cehoslovaciei, care a fost, de altfel, punctul de răscruce din întreaga istorie a Tratatului de la Varșovia și care i-a adus lui Nicolae Ceaușescu notorietatea pe plan internațional, trebuie să ne întoarcem în timp. În anul 1968, alegerea lui Aleksander Dubcek în funcția de președinte al Cehoslovaciei a dus la o reformă fără precedent în sânul „lagărului comunist”. Cu toate acestea, încercarea acestuia de a construi un „comunism cu față umană” în timpul „Primăverii de la Praga”, a eșuat.

Digi24.ro

Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară

Cea mai radicală schimbare inițiată de Dubcek și de grupul său de reformiști a fost eliminarea cenzurii, una dintre componentele esențiale ale comunismului. Acest episod s-a petrecut în aprilie 1968 și a jucat un rol important în povestea agresiunii țărilor membre ale Tratatului de la Varșovia, împotriva Cehoslovaciei.

Referitor la situația din România, Adrian Cioroianu a precizat: „În acel moment, Ceaușescu devenise un fel de electron liber. Era deja cunoscut pentru pozițiile sale anti-sovietice. Era comunist, dar un fel de comunist-naționalist. Nu a fost, precum alți dictatori din țările din est, un lider pro-sovietic. Ei bine, Ceaușescu fusese informat de serviciile noastre speciale că intervenția sovietică în Cehoslovacia este posibilă. Sigur, el se aștepta să fie anunțat pe cale oficială și a fost luat prin surprindere, în noaptea de 20-21 august 1968”.

„Președintele României a aflat vestea invaziei în jurul orei 3 noaptea și toate mărturiile pe care le avem de la foști politicieni de vârf spun că a fost destul de alarmat. De aici a pornit și curajul lui, în cuvântarea pe care a ținut-o în ziua de 21 august, de la balconul Comitetului Central al PCR”, a continuat istoricul.

Președintele României a sfidat Tratatul de la Varșovia printr-o hotărâre votată în Parlament

Într-adevăr, după ce a refuzat să participe la intervenția armată a țărilor comuniste în Cehoslovacia, Ceaușescu a ținut o cuvântare curajoasă, dar, potrivit lui Adrian Cioroianu, aceasta „pleca și din teama că sovieticii nu se pot abține și sunt capabili să intervină într-un stat prieten”.

Digisport.ro

FOTO Un nou cuplu celebru. După un an de speculații, a anunțat relația și “internetul a explodat”

La acel moment, Cehoslovacia era membră a Tratatului de la Varșovia, dar și în CAER (Consiliul Economic de Ajutor Reciproc, creat de URSS în 1949, ca organizați economică a statelor comuniste europene). „Asta, însă, nu i-a împiedicat pe ruși să intre cu maximă brutalitate în Cehoslovacia, un fenomen care poartă numele „Doctrina Brejnev””, a povestit Adrian Cioroianu.

Fostul ministru de Externe al României a subliniat că „Nicolae Ceaușescu a avut ambiția să treacă hotărârea sa prin Parlament. Nu a fost o decizie de Partid. Ca urmare a intervenției țărilor membre ale Tratatului în Cehoslovacia, în acele zile, Marea Adunare Națională din România a luat decizia ca nicio armată să nu mai poată intra pe teritoriul țării noastre, inclusiv armatele țărilor prietene. Asta însemna inclusiv că nu se mai puteau face aplicații militare ale Tratatului de la Varșovia pe teritoriul României, dar nici țara noastră nu mai participa la aplicațiile Tratatului în alte țări”.

Această situație a durat până în anii 1970-1971, când Ceaușescu a acceptat ca România să participe la diverse acțiuni, dar fără trupe, după cum a menționat și interlocutorul nostru: „De regulă, erau trimiși în aceste misiuni un comandament de ofițeri și militari specializați în transmisiuni. Așadar, nici noi nu mai participam cu trupe la aplicațiile Tratatului de la Varșovia, dar, în același timp, nicio armată străină nu călca pe teritoriul românesc, Ceaușescu temându-se că i s-ar putea întâmpla ce s-a petrecut în Cehoslovacia, unde, înaintea intervenției sovietice, avuseseră loc aplicații ale Tratatului de la Varșovia”.

Decizia lui Ceaușescu l-a evidențiat pe liderul de la București. Atât românii au apreciat pozitiv reacția președintelui, cât și Occidentul. De altfel, decizia fostului lider de a nu mai permite accesul armatelor străine pe teritoriul României a fost pusă în practică până la detronarea acestuia, în decembrie 1989.

Românii, pregătiți să se apere în munți la o eventuală invazie sovietică

În anul 1968, după invazia armatelor est-europene în Cehoslovacia, România s-a simțit amenințată de o eventuală ripostă dirijată de sovietici. În acel moment, a fost elaborată celebra doctrină a apărării întregului popor.

„Practic, în cazul în care forțele Tratatului de la Varșovia, conduse de URSS, ar fi intervenit în România, noi am fi trecut la lupta de rezistență, pe care am exersat-o de-a lungul secolelor, inclusiv cu retragerea în munți și constituirea unor puncte de rezistență”, ne-a declarat Adrian Cioroianu.

„Refuzul lui Tito a fost un fel de duș rece”

Mai mult, Nicolae Ceaușescu a discutat și cu șeful statului iugoslav, Iosip Broz Tito, despre eventualitatea unei retrageri la sud de Dunăre, în cazul unei invazii rusești. Tito era singurul conducător de stat din estul Europei care refuzase să adere la Tratatul de la Varșovia, iar relațiile sale cu Uniunea Sovietică și cu restul țărilor socialiste erau tensionate.

Diplomatul Adrian Cioroianu a povestit cum au decurs tratativele dintre președintele României și liderul iugoslav: „Chiar în luna august a anului 1968 a avut loc o întâlnire secretă între cei doi. Ceaușescu l-a întrebat pe Tito dacă se poate refugia în Iugoslavia. Tito i-a răspuns că el va putea merge acolo alături de oricine va dori, dar fără armata română. În Constituția Iugoslaviei era prevăzut clar că nicio putere militară nu poate intra înarmată pe teritoriul țării. Pentru Ceaușescu, vestea a fost ca un duș rece. El se gândea că ar fi putut conduce rezistența anti-sovietică de pe teritoriul țării vecine”.

Acela a fost momentul în care președintele Nicolae Ceaușescu a adoptat ideea apărării întregului popor. În cazul unei agresiuni externe, România trebuia să reziste. Aici, Adrian Cioroianu a avut o presupunere cel puțin interesantă: „Mă tem că această tactică prevăzută să fie folosită împotriva unei intervenții din exterior a fost pusă în practică inclusiv în decembrie 1989, de către unele unități ale fostei Securități”.

Pactul s-a născut din frica lui Nikita Hrușciov, urmașul lui Stalin

Să ne întoarcem, însă, la momentul fondării Tratatului de la Varșovia. La acel moment, funcționa deja Organizația Tratatului de Apărare al Atlanticului de Nord, altfel spus „OTAN” sau „NATO”.

„Nu întâmplător, Tratatul de la Varșovia a luat naștere după NATO. În timpul vieții lui Stalin nu era nevoie de un asemenea pact, pentru că dorința lui nu putea fi contrazisă de niciun alt lider din Est. Acesta este motivul pentru care, deși NATO a luat naștere în anul 1949, Tratatul de la Varșovia s-a înființat abia la dorința lui Nikita Hrușciov, succesorul lui Stalin, în condițiile în care Germania Federală devenise membră a Alianței Nord-Atlantice. Atunci, Nikita Hrușciov a profitat de această situație, pentru a propune înființarea Tratatului de la Varșovia, ca organizație militară a țărilor comuniste”, a detaliat Cioroianu.

Ca și NATO, încă de la începuturi, Tratatul de la Varșovia s-a declarat drept o organizație cu scop defensiv. Hrușciov n-a mai avut aceeași putere de decizie în toate țările comuniste pe care o avusese Stalin. Din acest motiv, el a dorit oficializarea legăturii militare cu restul țărilor din Blocul de Est, care s-a realizat în anul 1955 și care i-a adus noului lider sovietic un plus de siguranță.

Ulterior, potrivit profesorului Adrian Cioroianu, „au urmat anumite crize, legate, inițial de Iugoslavia. Prin vocea liderului său, Iosip Broz Tito, Iugoslavia nu a dorit să intre în Tratatul de la Varșovia de la bun început. În schimb, Albania a acceptat să facă parte din alianță, dar, după 1961, nu a mai participat la aplicațiile militare și ulterior s-a retras”.

„Nea Nicu” mirosea „a brânză”, iar Honecker era „fiul unei spălătorese”

În întreaga istorie a Tratatului au existat o mulțime de momente „picante”, pentru că pactul dintre țările socialiste a avut două dimensiuni, una militară și alta, politică. Evident că, la nivel militar, conducerea era asigurată, în primul rând, de înalți ofițeri sovietici. Fiecare țară avea proprii ofițeri care participau la ședințe, dar deciziile erau de natură politică. Din acest punct de vedere, în permanență au fost disensiuni și mici șicane, între liderii politici.

Istoricul Adrian Cioroianu a rememorat, cu lux de amănunte, una dintre aceste situații tensionate: „Erich Honecker, cel care, după anul 1971 a devenit liderul comuniștilor din RDG, nu l-a simpatizat niciodată pe Ceaușescu, iar sentimentul a fost reciproc. Honecker spunea despre președintele României că miroase a brânză, iar Ceaușescu afirma despre șeful statului neamț că este băiatul unei spălătorese”.

De asemenea, tot de la profesorul Cioroianu am aflat că „Nicolae Ceaușescu îl ironiza foarte mult pe președintele Bulgariei, Todor Jivkov, pe care îl considera modest, din punct de vedere intelectual”.

Ceaușescu și Gheorghiu Dej, plini de admirație pentru liderul iugoslav

În schimb, atât Nicolae Ceaușescu, dar și înaintașul său, Gheorghe Gheorghiu Dej, au avut o admirație pentru Iosip Broz Tito. „Pe cât de mult îl admira Ceaușescu pe Tito, pe atât îl ironiza pe Jivkov. Evident, asta nu se întâmpla la întâlnirile oficiale. Ei se mai întâlneau cu ocazia unor vânători și la alte evenimente, iar mărturie stau volumele de memorialistică apărute între timp. La fel erau și relațiile cu liderii cehi sau maghiari. Conducătorii nu se simpatizau între ei. Mai ales neamțul Honecker, președintele Cehoslovaciei, Gustav Husak și Janos Kadar, conducătorul comunist al Ungariei, nu-l agreau pe Ceaușescu. Aveau impresia că este rebel și că are drept scop câștigarea favorurilor Occidentului. Erau, oarecum, geloși pe notorietatea liderului de la București”, a povestit fostul ministru de externe al României.

De altfel, Nicolae Ceaușescu a avut câteva gesturi reale de curaj, la adresa Moscovei, lucru care i-a atras antipatia „colegilor” din Tratatul de la Varșovia. Adrian Cioroianu a continuat: „Paradoxul a făcut ca tocmai aceste țări, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, deși avuseseră probleme în trecut – vezi revoluția din 1956 de la Budapesta și apariția mișcării „Solidaritatea” la Varșovia – iar în anii ’80 priveau mai întâi către Moscova, ei bine, ele au fost cele care, în primăvara anului 1991 iau în calcul retragerea din Tratatul de la Varșovia. Motivul a fost căderea Zidului Berlinului”.

Așadar, în momentul în care a fost dărâmat Zidul Berlinului, Tratatul de la Varșovia devenise inutil: „Pactul fusese constituit ca o pavăză împotriva amenințării născute de intrarea Germaniei de Vest în NATO. Din momentul în care nu mai existau Germania Federală și Germania Democrată, totul s-a terminat”.

În primăvara anului 1991, conducătorul URSS Mihail Gorbaciov încă se afla în fruntea statului. Întreaga omenire s-a întrebat care va fi reacția liderului de la Kremlin, iar Adrian Cioroianu a comentat și acest subiect: „A fost notabil faptul că Mihail Gorbaciov nu s-a opus desființării Tratatului. Atunci, după Ungaria, Cehoslovacia și Polonia, România și Bulgaria au anunțat, de asemenea, retragerea din alianță. Așa se face că, la 1 iulie 1991, Tratatul de la Varșovia s-a desființat oficial”.

Fostul ministru de Externe a vizitat sala ultimei ședințe

Fostul ministru de externe al României, Adrian Cioroianu, a avut ocazia să viziteze locul în care au fost semnate ultimele documente din istoria Tratatului de la Varșovia. „În anul 2008, în timpul unei vizite în Cehia, am cerut serviciului de protocol să-mi permită să vizitez sala în care a avut loc ultima întrunire a Comitetului Politic Executiv al Tratatului de la Varșovia. Am observat că pe unul dintre pereți există o placă, amintind de acel moment istoric”, a rememorat fostul șef al diplomației românești.

Și totuși, cu ce trebuie să rămânem în urma acestei alianțe, care a unit, sub oblăduirea Uniunii Sovietice, țările din blocul est-european? „A fost un capitol de istorie, dictat de realitățile Războiului Rece. Se găseau, față în față, două forțe ale lumii de atunci. Totuși, să ne înțelegem, înainte de toate, Tratatul de la Varșovia a fost scutul de apărare al URSS. Aici este marea diferență dintre acest pact și NATO, care nu reprezintă pavăza SUA, în fața unui inamic. Alianța nord atlantică s-a născut din nevoia protecției față de comunism. Nu americanii reprezentau ținta principală a pericolului comunist, astfel că niciodată NATO nu s-a găsit în postura de a proteja SUA”, a subliniat partenerul nostru de dialog.

Puciul împotriva lui Gorbaciov, alimentat de abolirea pactului

În schimb, Tratatul de la Varșovia a fost sistemul de apărare al Uniunii Sovietice, care crea între ea și Europa Occidentală o zonă-tampon, alcătuită din țări aliate. Mai târziu, mai ales în condițiile în care inclusiv Uniunea Sovietică se pregătea de dezintegrare, fapt care s-a petrecut în decembrie 1991, Tratatul de la Varșovia a devenit anacronic. Interesant este, însă, că Tratatul i-a „supraviețuit” lui Nicolae Ceaușescu, președintele român fiind „debarcat” în 1989, se pare, cu ajutorul „prietenilor” sovietici, în speță cu largul concurs al lui Mihail Gorbaciov… 

„Mai mult, acest pact devenise un nonsens, încă din momentul reunificării Germaniei. De altfel, astăzi știm că acel puci de la Moscova, din august 1991, a fost orchestrat împotriva lui Mihail Gorbaciov și a fost motivat inclusiv de faptul că Tratatul de la Varșovia fusese abolit. Unor ofițeri superiori sovietici nu le-a convenit ideea desființării și au avut impresia că Gorbaciov a cedat prea ușor”, a încheiat Adrian Cioroianu.