Facturile mari la curent ne sperie pe toți, dar există soluții care scad consumul lunar, la care poate nu te-ai gândit până acum. Cu câteva schimbări simple în modul în care folosești cuptorul electric, poți vedea economii importante la sfârșitul sezonului rece.
Fiecare simbol de pe cuptorul electric are un rol specific și, folosit corect, te poate ajuta să reduci considerabil consumul de energie. Prin urmare, și factura la electricitate va fi mult mai mică la sfârșitul lunii. Ce înseamnă de fapt aceste simboluri și cum să alegi programul potrivit pentru cuptorul tău?
Printre cele mai importante funcții ale cuptorului se numără cea cu ventilator, care distribuie căldura uniform. Această opțiune este ideală pentru gătitul rapid și permite coacerea la o temperatură mai mică decât cea standard, scrie playtech.ro.
Încălzirea superioară și inferioară, marcată prin linii drepte de sus și jos, este utilă pentru coacere lentă, dar consumă mai multă energie decât variante menționată mai sus. Este important să știi când să folosești această funcție și când să o eviți.
Funcția de grill, marcată printr-o linie zimțată în partea de sus, este perfectă pentru rumenire, dar folosită excesiv poate avea un impact major asupra facturii tale.
Autocurățarea prin temperaturi mari (piroliza) este probabil cea mai costisitoare funcție a cuptorului modern. Deși e convenabilă, ar trebui folosită cu măsură pentru a evita creșterea costurilor.
Ce mai poți face este să eviți deschiderea frecventă a ușii cuptorului în timpul gătirii. Fiecare deschidere înseamnă pierdere de căldură și implicit, consum mai mare de energie.
Poți să oprești cuptorul cu 5-10 minute înainte ca mâncarea să fie gata. Căldura reziduală va finaliza procesul de gătire fără consum suplimentar.
Mulți dintre noi obișnuim să preîncălzim cuptorul pentru orice preparat, dar specialiștii spun că anumite rețete nu necesită această etapă. Astfel, vom mai economisi câțiva lei la factura de electricitate.