Life

Secretul unui brad de Crăciun perfect până după sărbători. Trucurile care îl mențin verde și frumos

Cum să ai un brad de Crăciun verde și frumos mai multe săptămâni. Contează mult locul unde îl așezi în casă și cu ce ornamente îl împodobești.
22.12.2024 | 15:09
Secretul unui brad de Craciun perfect pana dupa sarbatori Trucurile care il mentin verde si frumos
Secretul unui brad de Crăciun verde până după sărbători. Foto: freepik.com
ADVERTISEMENT

Bradul de Crăciun este în centrul atenției de sărbători și cu toții ne dorim să rămână la fel de frumos și verde ca în ziua când l-am adus acasă. Din păcate, căldura din apartament și aerul uscat îl pot face să se ofilească rapid. Unii molizi nici nu mai prind a treia zi de Crăciun sau Anul Nou. Iată ce poți face ca bradul tău să reziste perfect peste sărbători.

Cum să ai un brad de Crăciun verde mai mult timp

Dacă ai optat pentru un brad natural anul acesta, cu siguranță îți dorești să rămână verde și falnic pe toată perioada sărbătorilor. Cu puțin timp investit zilnic și câteva sfaturi practice, te poți bucura de un brad perfect de Crăciun, fără grija că se va ofili prea devreme.

ADVERTISEMENT

Dacă ai ales un brad artificial, nu trebuie să-ți faci griji – va arăta la fel de bine și după sărbători. Însă pentru cei care preferă farmecul și mireasma unui brad natural, provocările sunt puțin mai mari.

Dacă vrei să intri în 2025 cu un pom de Crăciun la fel de frumos ca în prima zi, trebuie să urmezi câteva sfaturi prețioase. Viva.ro prezintă toate recomandările experților care te vor ajuta să prelungești viața bradului.

ADVERTISEMENT

1. Cumpără un brad proaspăt

Înainte de orice, atunci când mergi în piață să alegi bradul, asigură-te că este unul proaspăt. Culoarea lui trebuie să fie verde intens, iar acele să nu fie uscate sau casante.

Dacă atunci când treci ușor mâna peste crenguțe, acele cad în număr mare, mai bine caută altul. Acesta e deja uscat.

ADVERTISEMENT

Verifică și tăietura din partea de jos a bradului. Dacă e uscată și crăpată, înseamnă că bradul a fost tăiat de mult și nu va rezista prea bine în casă.

2. Pregătește bradul înainte să-l împodobești

După ce l-ai adus acasă, taie cam 2-3 centimetri din baza trunchiului. Acest lucru îl ajută să-și deschisă porii și să absoarbă mai bine apa. Nu curăța scoarța deoarece ea ajută bradul să-și păstreze umezeala.

ADVERTISEMENT

3. Hidratează bradul constant

După ce ai cumpărat bradul, primul lucru pe care trebuie să-l faci este sa-l așezi într-un suport cu apă. În primele zile, coniferul poate să bea și 4 litri de apă, așa că verifică în fiecare zi suportul să nu rămână uscat.

Poți pune în apă niște conservanți speciali pentru brazi sau. Dacă vrei o soluție de casă, adaugă o lingură de zahăr și una de oțet la un litru de apă.

4. Alege o locație potrivită în casă

Locul unde pui bradul e foarte important deoarece aici va staționa mai multe săptămâni. Dacă vrei să rămână verde în tot acest timp, zona aceasta trebuie să-i ofere condiții optime.

Nu-l așeza lângă calorifer sau șemineu deoarece căldura îl va usca rapid. De asemenea, nici la fereastră în soare direct nu e bine. Cel mai potrivit e un loc mai răcoros și cu umiditate potrivită.

5. Alege ornamentele potrivite

Când te apuci să decorezi bradul, nu agăța ornamente prea grele care pot rupe crengile. Mai bine alege globuri mai ușoare și așează-le uniform pe crengi.

Pentru instalațiile de luminițe, cea mai bună alegere sunt cele cu LED. Nu se încălzesc așa tare ca cele vechi și nu riști să usuci crengile din jurul lor.

Chiar dacă faci totul corect, tot vor cădea câteva ace. Este ceva normal dar e bine să le cureți din când în când ca să nu se acumuleze pe podea. Astfel, camera va arăta curată iar bradul va avea un aspect mai proaspăt.

ADVERTISEMENT