News

Sectorul din București unde Nicușor Dan a obținut un scor uriaș față de George Simion: aproape 74%

Nicușor Dan a obținut un scor uriaș în Capitală, în turul 2 al alegerilor prezidențiale. Sectorul care l-a votat pe candidatul independent în proporție de aproape 74%.
19.05.2025 | 09:15
Sectorul din Bucuresti unde Nicusor Dan a obtinut un scor urias fata de George Simion aproape 74
Victorie clară a lui Nicușor Dan în Capitală: sectorul care l-a votat în proporție de aproape 74%. Sursa foto: hepta.ro / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Bătălia Nicușor Dan vs George Simion a fost una inegală în Capitală. Primarul în exercițiu s-a impus fără emoții. Sectorul unde a obținut aproape 74% din voturi, o diferență de 100.000 de alegători în favoarea sa.

Victorie clară a lui Nicușor Dan în Capitală: sectorul care l-a votat în proporție de aproape 74%

În noaptea de duminică spre luni, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a centralizat toate procesele verbale de la cele circa 20.000 de secții de votare din țară și străinătate. Rezultatele arată că Nicușor Dan a obținut o victorie fără dubii, 53,60%, față de doar 46,40% cât a înregistrat George Simion (AUR).

ADVERTISEMENT

Dacă ne uităm doar în țară, aici Nicuşor Dan conduce și mai clar, cu 55,16%. El a primit 5.445.106 de voturi. Are un avans de peste un milion de voturi peste contracandidatul său, George Simion. Acesta din urmă a învins în străinătate. George Simion s-a clasat pe primul loc în diaspora, cu 55,86%, respectiv 912.553 voturi. Dan a primit 720.996 de voturi, adică 44,16%.

Capitala s-a clasat, la capitolul prezență la vot, pe locul 5 la nivel național. Au participat la urne 61,26 dintre bucureșteni, adică 1.091.406. Pe 4 mai, la primul tur din aceste alegeri prezidențiale, George Simion a câștigat alegerile în Sectorul 5, cu 34%.

ADVERTISEMENT

De această dată, primarul în exercițiu și-a adjudecat tot. La ”5”, Nicușor Dan a obținut 59,30% dintre voturile exprimate. Vorbim de cel mai mic procent obţinut în București.

La polul opus, cel mai sever scor în fața lui George Simion a fost raportat la Sectorul 6. Aici, Dan a primit cu 103.515 de voturi peste rivalul său, adică 73,71% la 26,29%. Și în Sectorul 1 a fost o diferență uriașă, aici edilul obținând 72,48% din voturi. Iată toate rezultatele de la sectoare:

ADVERTISEMENT
  • Sectorul 1: 72,48%
  • Sectorul 2: 69,44%
  • Sectorul 3: 71,48%
  • Sectorul 4: 68,25%
  • Sectorul 5: 59,30%
  • Sectorul 6: 73,71%.
ADVERTISEMENT

Nicușor Dan, victorii în 18 județe din țară

La nivel național, Nicuşor Dan a câștigat alegerile prezidenţiale de duminică, 18 mai, în 18 judeţe. George Simion a obţinut peste 50% din voturi în 23 de judeţe, arată datele AEP.

Candidatul independent Nicuşor Dan a obţinut peste 50% din voturile exprimate în: Satu Mare, Maramureş, Bihor, Sălaj, Cluj, Alba, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Timiş, Dolj, Ilfov, Prahova, Iaşi, Galaţi şi Constanţa. Scoruri uriașe au fost obținute în judeţele Harghita (90,75%), Covasna (84,18%) şi Cluj (70,16%).

De cealaltă parte, candidatul AUR a obţinut peste 50% din voturile din judeţele Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara şi Arad.