Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) convocată, miercuri, la Palatul Cotroceni de președintele interimar, Ilie Bolojan, s-a încheiat după două ore de discuții. Ce decizii au fost luate?
Pe ordinea de zi s-au aflat subiecte esențiale pentru securitatea României, discutându-se despre implicarea țării în planul Europei de reînarmare și legea referitoare la apărarea națională. Ilie Bolojan a susținut o declarație de presă la ora 17:00.
Președintele interimar a anunțat că România va beneficia de mai mulți bani pentru apărare, fiind aprobat un proiect pentru a crește capacitate de apărare până în 2030. Bugetul ar urma să fie majorat etapizat.
„Se urmărește creșterea bugetului pentru apărare, etapizat, astfel încât România să fie alături de partenerii europeni un contributor la apărarea Europei.
Ministerul Apărării a fost mandatat ca în discuțiile tehnice și negocierile care vor pregăti summitul NATO de la Haga să își asume creșterea etapizată a bugetului de apărare, etapizat, până în 2030”, a declarat Ilie Bolojan.
Totodată, președintele interimar anunță crearea unui grup de lucru condus de cancelaria premierului Marcel Ciolacu cu scopul accesării creditului pus la dispoziție de Comisia Europeană, banii urmând să fie folosiți pentru dotarea forțelor române.
Potrivit președintelui, perioada de rambursare va fi de peste 40 de ani, iar durata de grație de 10 ani. În acest fel, capacitatea de apărare a României va crește fără să existe o presiune foarte mare pe buget.
De asemenea, Ilie Bolojan a vorbit și despre noile legi adoptate în Parlament. Prin aceste modificări, domeniul apărării ar urma să aibă toată legislația adusă la zi.
„Două dintre legi au fost deja votate de Parlament, au fost contestate la Curtea Constituțională, dar contestația a fost respinsă, și în cursul lunii mai vor fi promulgate, iar avizarea acestei legi permite introducerea ei în procedura parlamentară și sper ca până la finalul lunii mai și această lege să fie aprobată de către Parlamentul României.
Cea de-a patra lege este în fază de analiză la Guvern și la finalul lunii mai și aceasta ar urma să intre în avizare la CSAT și apoi în procedura parlamentară, sperând că în luna iunie toate cele patru legi vor fi promulgate, și întreg pachetul de legi, care, așa cum am spus, aduce la zi toată legislația în domeniul apărării și permite Armatei României să se pregătească corespunzător, să fie în vigoare și aceste aspecte legislative să fie rezolvate” a adăugat președintele interimar.