Proiectul de ordonanţă pentru modificarea OUG nr. 58/2023 „privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, precum şi unei prime de carieră profesională pentru personalul administrativ din învăţământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile” va fi adoptat de executiv în ședința de miercuri.
Potrivit proiectului de act normativ, sumele reprezentând prima de carieră didactică şi cea de carieră profesională, acordate într-o singură tranșă, în luna octombrie 2023, vor putea fi utilizate până în luna octombrie 2024 inclusiv.
„Necesitatea adoptării proiectului de act normativ este dată de imposibilitatea respectării prevederilor existente şi atingerea obiectivului propus precum şi pentru evitarea eventualelor consecinţe negative asupra personalului din sistemul de învăţământ de stat.
Astfel, conform celor mai recente rapoarte de utilizare a sumelor aferente primelor mai sus menţionate, s-a constatat că acestea nu au fost utilizate în integralitate, motiv pentru care se impune prelungirea termenului de utilizare a măsurilor de susţinere a activităţii didactice şi profesionale pentru a asigura echitate pentru toţi beneficiarii finali, indiferent de circumstanţele individuale care au putut afecta utilizarea primelor în termenul stabilit iniţial”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
Executivul va mai aproba miercuri şi un proiect de ordonanță privind „autorizarea operatorilor economici din domeniul feroviar, al transportului cu metroul, metroul uşor, monorai şi al transportului urban, suburban şi regional pe şine, pe linii ferate industriale şi pe căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic”.
O altă hotărâre de guvern ce va fi aprobată în această ședință prevede indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Reabilitarea liniei de cale ferată Paşcani-Dărmăneşti”, „lucrare de utilitate publică de interes naţional, cu valoare totală a investiţiei de 6.423.062.000 de lei”.
Pe ordinea de zi se află și proiectul de hotărâre privind privind „alocarea unor sume din Fondul de rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.
De asemenea, printr-un proiect de lege care urmează a fi aprobat în ședința de guvern de miercuri va fi modificat şi completat articolului 7 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.
Pe agenda şedinţei de Executiv figurează şi un proiect de hotărâre privind aprobarea desfiinţării Stadionului “Dan Păltinişan”, din municipiul Timişoara, în vederea realizării, pe acelaşi amplasament, a obiectivului de investiţii “Construire Stadion capacitate de 30.000 locuri, str. Ştefan Covaci nr.1, municipiul Timişoara, judeţul Timiş”.