News

Ședință de Guvern dedicată realizării obiectivelor din PNRR. Va fi analizat și gradul de absorbție al fondurilor europene

Membrii Guvernului se întrunesc, miercuri, la Palatul Victoria într-o ședință de Guvern care va avea pe agendă și analiza progreselor în ce privește implementarea PNRR.
04.01.2022 | 22:10
Sedinta de Guvern dedicata realizarii obiectivelor din PNRR Va fi analizat si gradul de absorbtie al fondurilor europene
ADVERTISEMENT

Primul punct pe ordinea de zi a ședinței de la Palatul Victoria este analiza progreselor înregistrate în realizarea reformelor şi atingerea ţintelor şi jaloanelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Evaluarea acestor progrese este necesară întrucât acordarea fondurilor prevăzute de PNRR este condiționată de realizarea unor reforme la care România s-a angajat față de Comisia Europeană.

ADVERTISEMENT

De  asemenea, în ședință va fi prezentată și o informare asupra gradului de absorbţie a fondurilor de coeziune aferente cadrului financiar multianual 2014 – 2020, iar o alta va viza gradul de absorbţie a fondurilor europene  în derularea cadrului financiar 2021 – 2027, transmite Agerpres.

În plus, urmează să fie aprobat și regulamentul privind condiţiile de înfiinţare a posturilor în afara organigramei pentru activitatea prestată în Task Force (Unitatea de Management al Programelor de Transformare Digitală) pe durata derulării PNRR.

ADVERTISEMENT

Guvernul va stabili numărul angajaților din trei ministere

Printre altele, Guvernul va stabili mâine și organigrama funcțiilor din Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi Ministerul Sportului.

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale va avea un număr maxim de 382 de posturi, finanţate de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor acestora.

ADVERTISEMENT

Pentru nou-înființatul Ministerul al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse numărul de posturi propus este de 298, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor.

În direcțiile județene subordonate acestui  minister vor activa încă 749 de salariați.

Numărul de angajați de la Ministerul Sportului va fi mult mai mic, de numai 161, însă în instituţiile publice subordonate ministerului numărul maxim de posturi a fost fixat la 2.551.

ADVERTISEMENT
Tags: